„- Strigă-mi numele, Abel! Să-mi strigi numele când vei înțelege că eu am fost singura care te-a iubit cu adevărat!
Strigătele mele s-au pierdut în liniștea și frigul nopții, la fel cum pașii lui se pierdeau în asfalt și-l îndepărtau tot mai mult de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ㅤÎncă aveam zâmbetul pe buze când am intrat în lift. Nimic nu ar fi putut să-l șteargă, nici măcar faptul că mă întorceam acasă la Malakai. Trebuia să-l suport doar câteva ore, pentru că eram epuizată după ce petrecusem întreaga zi la plajă. După acel episod, care încă îmi făcea inima să bată mai repede, ne-am distrat ca doi copii, reprimându-ne dorințele înainte să încălcăm mai multe limite.
ㅤComisesem o greșeală uriașă. Îmi încălcasem cuvântul. L-am înșelat pe Malakai. Mă comportasem josnic și imoral.
ㅤIar ceea ce mă speria cel mai tare...
Nici măcar nu-mi pasă.
ㅤAm intrat în casă și am fost izbită imediat de aerul încărcat dinăuntru. Doar prezența lui Malakai, întunericul care domnea în el, putea face în orice încăpere greu de respirat. Dar mă obișnuisem cu asta.
ㅤMi-am lăsat geanta pe taburet și m-am descălțat, răsuflând adânc, pentru că îmi simțeam mușchii munciți după cât înotasem. Am rămas nemișcată când l-am găsit în picioare în sufragerie, cu mâinile încrucișate la piept și privirea care nu anunța nimic bun. Nu era obișnuita privire severă pe care i-o ofereau stările stârnite de sevraj sau proasta dispoziție tipică. Nu. Era acea privire.
ㅤAm înghițit în sec, în același timp în care sângele mi s-a scurs din obraji și din tot corpul, lăsându-mă vlăguită.
ㅤNu putea să știe, nu-i așa? Ar fi fost imposibil. Nu fusesem văzuți de nimeni care i-ar putea spune. Apoi am realizat. Telefonul. L-am avut la mine, a putut vedea unde mă aflu. Dar nu putea ști cu cine am fost și ce am făcut decât dacă...
ㅤDoar nu mă urmărise.
ㅤPanica mă asaltase în câteva secunde și m-am forțat să nu-i arăt și lui asta, pentru că oricum mă analiza în căutarea unui semn de vinovăție sau de slăbiciune pe care l-ar putea folosi împotriva mea.
ㅤ— Malakai? l-am întrebat nesigură când nu a mișcat nici măcar un mușchi. Te simți bine? De ce stai așa?
ㅤ— Unde ai fost? m-a întrebat pe acel ton nemilos care abia putea fi înțeles printre dinții lui încleștați.
ㅤM-am încruntat slab, mimând o stare de calm și neînțelegere. Mi-am coborât umerii și am pufnit fals amuzată, privindu-l în ochi.
ㅤ— N-ai putut vedea? l-am întrebat cu un subton tăios și am scuturat slab din cap când mi-am pus telefonul pe brațul canapelei. Am fost la plajă.
ㅤOchii lui s-au întunecat mai rău și pulsul mi s-a mărit, dar m-am prefăcut neafectată. Mi-a privit părul încă ușor umed și am înghițit greu, observând cum fălcile lui se strâng.
ㅤ— De ce mi s-a spus că intrai cu un bărbat de mână în apă? vocea lui era joasă, plină de amenințare, și am rămas blocată.
ㅤAm încremenit din toate încheieturile când a făcut un pas spre mine, fixându-mă ca un vânător pregătit să ucidă.
