„- Strigă-mi numele, Abel! Să-mi strigi numele când vei înțelege că eu am fost singura care te-a iubit cu adevărat!
Strigătele mele s-au pierdut în liniștea și frigul nopții, la fel cum pașii lui se pierdeau în asfalt și-l îndepărtau tot mai mult de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 5 Nimic nu e imposibil
ㅤAm continuat să urmez conturul paginii din fața mea, uitând complet că trebuie să citesc ce se afla pe ea. Realizez că în ultimele zece minute n-am făcut altceva decât să mă joc cu o carte, să privesc în gol și să-mi preocup mintea cu lucruri complet diferite decât cele scrise înaintea mea. Am oftat profund și am închis cartea, dând-o mai departe de mine.
ㅤMintea mea era prea ocupată ca să-mi permită să mă relaxez. Mă gândeam la cum continuam s-o mint pe mama de zile bune, motivând că rămân acasă la Raven de fiecare dată. Nu mă faceți să încep și cu Raven! Acolo era o cu totul altă problemă, mult mai presantă și care nu-mi dădea voie absolut deloc să stau liniștită. Mă gândeam prostesc de mult la acel individ cu care am găsit-o în ziua aceea și de fiecare dată simțeam aceleași lucruri: stomac gol, sentiment de nesiguranță și o nevoie discretă de a vărsa tot ce mâncasem. Eram cuprinsă de griji, iar Raven ca o idioată ce era continua să fie supărată pe mine pentru atitudinea mea.
ㅤDe parcă nu aveam tot dreptul să reacționez așa!
ㅤSingurele clipe în care nu mă gândeam deloc la dezastrul ăsta erau când lucram la club. Mă afundam în muncă și muzică, iar mintea mi se golea de orice altceva. Chiar reușisem să construiesc o relație cordială cu Melody care nu îndrăznise să mă mai abandoneze de atunci.
ㅤÎmi construisem deja un program care dădea roade. Veneam acasă dis de dimineață, ziceam că mă țin de promisiunea pe care i-o tot repetam mamei și dormeam până după-amiaza târzie, petrecând timpul puțin rămas înainte de muncă cu familia mea preaiubită ori debitând toate prostiile cu Edmond la telefon ore întregi. De multe ori le făceam pe ambele.
ㅤNu era cea mai sănătoasă rutină, dar oricum nu puteam dormi nopțile, așa că nu răneam pe nimeni. Ba chiar, uitam de orice fel de oboseală când vedeam barul acela și pe Abel trecând când și când prin club, ducându-se habar n-am unde.
ㅤAflasem de la Melody, fără s-o întreb de ceva, că Abel a rămas responsabilul în lipsa patronului căruia îi plăcea să cutreiere Europa și uita să se întoarcă, astfel el controla totul și se asigura că fiecare lucru minuscul merge cum trebuie. Am înțeles într-o oarecare măsură ieșirea lui de atunci după toate explicațiile ei. Muncea triplu față de toată lumea și pe lângă asta a mai fost nevoit să facă și treaba altcuiva. Și eu m-aș fi enervat.
ㅤMi se părea atât de ciudat cum toată lumea ținea să-mi spună câte ceva despre Abel, de parcă era un câine turbat de care trebuia să mă feresc. Erau toți atât de neliniștiți când vorbeau despre el că-mi puneam întrebări serioase dacă nu cumva cunoscusem altă persoană. Cu mine nu se comporta deloc după descrierea lor.
ㅤNici n-ar fi avut când, ce-i drept. În ultimele zile în afară de un salut și câteva conversații de complezență nu interacționasem mai deloc. Nu mă deranja, îmi plăcea spațiul pe care-l impusese între noi pentru că aveam nevoie de asta. Mai ales după acel episod bizar din bar. Îmi scoteam din minte complet toată acea întâmplare și-mi vedeam de treaba mea, dar când mă privea din nou direct în ochi, se întorcea totul.
