Capitolul 18

745 62 63
                                    

ㅤEram sătulă să aud aberațiile spuse de nu știu ce cunoștințe de-ale lui Abel și după modul în care-mi masa genunchiul pe sub masă nici lui nu-i păsa atât de tare

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

ㅤEram sătulă să aud aberațiile spuse de nu știu ce cunoștințe de-ale lui Abel și după modul în care-mi masa genunchiul pe sub masă nici lui nu-i păsa atât de tare. I-am dat peste mână subtil când urca periculos de mult pe coapsa mea și a bufnit în râs, făcându-i pe ceilalți să se oprească din vorbit și să ne privească ca pe niște țicniți. Am zâmbit forțat când simbolicul meu soț se străduia să nu aibă o criză de râs și eram sigură că eram roșie ca racul când ceilalți păreau să bănuiască cam care ar fi cauza.

ㅤNu puteam să le zic că amicul lor e un nerușinat care nu știe să-și țină mâinile acasă și urmărește să mă tachineze mereu în moduri tot mai creative.

ㅤA trecut doar o lună jumătate de la presupusa noastră cununie, dar eu simt că au trecut zece ani. Așa ne și purtăm, de parcă suntem unul din cuplurile acelea căsătorite de decenii întregi. Ne vine natural să ne comportăm astfel.

ㅤL-am ciupit pe sub masă ca răzbunare, dar mi-am pierdut din curaj când s-a uitat la mine și avea privirea care mă anunța că voi plăti pentru asta.

ㅤS-a întors la discuție de parcă nimic nu s-a întâmplat, iar eu am decis că e momentul oportun să mă strecor de acolo și să găsesc ceva mai interesant pentru mine de făcut.

ㅤI-am șoptit la ureche că mă duc să-mi fac ceva de băut și m-am ridicat când a încuviințat, zâmbindu-mi dulce când i-am aplicat în treacăt un sărut pe obraz.

ㅤRaven m-a privit dezaprobatoare și am ridicat slab din umeri, apucându-mă să-mi fac un cocktail fără alcool.

ㅤCei doi se disprețuiau reciproc și conflictul lor nu s-a diminuat nici măcar puțin de atunci. Acuzându-l cu așa ceva, a șters orice urmă de bună voință a iubitului meu și acesta o mai agrea în bar doar de dragul meu, altfel eram sigură că ar fi fost scoasă în șuturi afară. Se mai certau uneori când toleranța atingea pragul maxim și brunetul nu mai putea înghiți inepțiile pe care Raven nu se ferea să le spună. Ea este total împotriva relației noastre și consideră că sunt o idioată că-i ofer atât de multă autoritate asupra mea lui Abel și că, în final, o să mă distrugă.

ㅤI-am atras atenția că ar fi cazul să se oprească și poate i-aș fi arătat eu ce înseamnă autoritate dacă nu-mi era milă pentru ce pățise din nou cu bolnavul acela care nu se oprea s-o urmărească ca s-o bage în sperieți. Reușisem s-o conving să insiste la poliție și într-un final, după ce au văzut mai multe mesaje suspecte, au fost de acord cu noi că este timpul pentru un ordin de protecție. Mă liniștisem puțin când am aflat că i s-a acordat, dar nu m-am putut scutura de acest sentiment care mă urmărește de luni întregi deja.

Nu s-a terminat.

ㅤRaven și Edmond mă făceau nebună când le spuneam grijile mele despre asta, iar Abel continua să mă asigure că totul va fi bine, spunându-mi că atât timp cât există el, eu nu voi păți nimic. Poate de asta m-am oprit să le spun, nu puteau înțelege. Știam să fac diferența dintre frică și avertizare, iar acum mă simțeam avertizată. Faptul că Alec devenea tot mai scăpat de sub control cu ieșirile sale doar îmi confirma teoria. Speram să se potolească acum cu o hotărâre judecătorească, căci nu mai era de glumit. Risca ani de închisoare și nu-mi lăsa impresia că și-ar dori asta.

Strigă-mi numeleUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum