„- Strigă-mi numele, Abel! Să-mi strigi numele când vei înțelege că eu am fost singura care te-a iubit cu adevărat!
Strigătele mele s-au pierdut în liniștea și frigul nopții, la fel cum pașii lui se pierdeau în asfalt și-l îndepărtau tot mai mult de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ㅤAnalizam picurii ce se prelingeau pe geam și inconștientă am început să le urmez traseul cu degetul. Plouase întreaga săptămână și nu ploi ușoare, furtuni în adevăratul sens al cuvântului. Una a fost atât de puternică că a întrerupt curentul în întreg orașul timp de câteva ore pentru că dărâmase mai mulți stâlpi și copaci. Am petrecut noaptea aia cu Olivia și Raven în ambientul lumânărilor și glumind despre ocult.
ㅤM-am întors de la cursuri de o oră și tot de atunci a început să plouă cu găleata, fiind nevoită să rămân în cameră. Olivia mai era prinsă cu vreo două cursuri și trebuia să stau singură, iar asta era periculos pentru mine, căci înseamnă să rămân singură cu mintea mea. Lucru pe care nu l-am mai făcut din noaptea aceea.
ㅤI-am lăsat pe toți aproape de mine și am căutat compania lor doar ca să evit asta. Când nu erau disponibili, îmi umpleam capul cu lecțiile mele, găseam orice alternativă. Pentru că nu voiam să mă gândesc la ce s-a întâmplat, la acea persoană care era vinovată pentru tot. Refuzam s-o fac.
ㅤUn trăsnet m-a făcut să tresar și m-am îndepărtat de fereastră. Era clar că ploaia n-o să se domolească curând. Într-un fel mă bucuram, adoram sunetul ploii și aveam timp să citesc din cartea mea care, după mult timp, nu avea legătură cu facultatea.
ㅤAm putut să citesc douăzeci de pagini până să-mi văd lumina de la telefon aprinzându-se de mai multe ori și nu m-am mirat deloc când am văzut numărul lui Apollo. Cu el nu mai vorbeam din noaptea aia pentru că a încercat să-mi ascundă ce făcea acel om și eram mai sigură decât niciodată că lucrează cu cei doi, iar mie nu mi-a zis nimic. Și mai zicea de mine că nu-i spun nimic niciodată...
ㅤAm glisat spre respins doar ca să-l enervez, căci știam că e scos din sărite când aude vocea aia enervantă a robotului și am pufnit amuzată când a venit un mesaj în următoarea secundă.
Ești cea mai enervantă ființă din lume.
ㅤL-am lăsat fără răspuns și am dat telefonul deoparte, asigurându-mă că-l pun cu ecranul în jos ca să nu mai fiu deranjată de o viitoare notificare.
ㅤTot eu eram enervantă, dar el că făcuse asta și după a dispărut ca să nu o încaseze nu mai era enervant. Nu, nu, el era un îngeraș. Un îngeraș căruia abia așteptam să-i rup aripile și să le dau foc.
ㅤÎmi stricase dispoziția, nu mai puteam să mă bucur de carte și am pus-o în bibliotecă cu un suspin. Nu-mi rămânea decât să mă pregătesc să mă duc la Raven și să sper că până termin se va opri ploaia. Mi-am păstrat hainele negre și doar mi-am retușat machiajul și părul. Îmi reaplicam rimelul când brățara mi-a alunecat pe încheietură și mi-a lovit obrazul.
ㅤM-am enervat instantaneu și am lăsat rimelul deoparte, așa desfăcut cum era și risca să păteze chiuveta, chinuindu-mă pe puțin cinci minute ca să o pot da jos. Uram închizătorile de la lanțuri și brățări cu o pasiune de care mulți nici nu știau că există. Mi s-a părut ironic cum un tunet masiv s-a auzit când am abandonat-o pe un raft din camera mea, dar nu mi-am făcut prea multe gânduri despre asta.
