„- Strigă-mi numele, Abel! Să-mi strigi numele când vei înțelege că eu am fost singura care te-a iubit cu adevărat!
Strigătele mele s-au pierdut în liniștea și frigul nopții, la fel cum pașii lui se pierdeau în asfalt și-l îndepărtau tot mai mult de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ㅤ— Cine e acolo? s-a auzit întrebarea, iar sângele mi-a înghețat în vene. În locul tău, aș sta pe loc.
ㅤMi-am închis ochii și am inspirat adânc, recunoscând amenințarea din glasul lui Kai. Dacă l-aș fi ascultat, așa cum ar fi făcut cineva care nu îl cunoștea și s-ar fi lăsat păcălit de calmul din vocea lui, aș fi pățit-o cu adevărat.
ㅤN-am stat pe gânduri, am luat-o la fugă în direcția din care venisem, împinsă de valul de adrenalină care îmi invadase corpul fără milă. M-am ascuns în grabă, adăpostindu-mă în întunericul dintre două clădiri, conștientă că pașii lor grei, răsunători pe strada tăcută, erau pe urmele mele. Nu puteam risca să fiu văzută; Kai ar fi știut că sunt eu într-o clipită.
ㅤM-am proptit de un zid după minute în șir de alergat și am lăsat aerul să-mi umple plămânii obosiți. O privire scurtă de după colț mi-a confirmat că nu renunțaseră la urmărire – tocmai cotiseră pe strada principală și urmau să vină pe aleea unde mă aflam, cu armele în mâini, pregătiți de orice.
ㅤÎn dreapta mea, ceva mai în față, am zărit o ușă veche ce ducea într-una dintre clădirile părăsite din zonă. M-am repezit spre ea, știind că n-aveam nicio șansă să-i întrec. Eram mai rapidă decât ei, dar picioarele lor lungi m-ar fi ajuns din urmă, așa cum au făcut-o mereu, indiferent de cât de mult m-aș fi luptat să scap. Blestemam în gând înălțimea care mi-a fost oferită.
ㅤNu trebuia să fiu mai agilă sau mai puternică. Trebuia să fiu mai deșteaptă. Asta era singura mea șansă.
ㅤȘtiam că nu am mult timp la dispoziție, așa că nu m-am lăsat împiedicată de șocul că clădirea încă avea curent și luminile erau aprinse, și am urcat în repezeală treptele ce duceau spre primul etaj, încremenind când am auzit mai multe voci masculine.
ㅤVeneau de la următorul etaj și din capătul celui pe care mă aflam, nu de la parter. Mi-a trecut toată viața prin fața ochilor și am început să mă simt ca un miel de sacrificiu. Panica de a nu fi prinsă de cei trei îmi furase capacitatea de a realiza că puteau exista și alte pericole, poate chiar mai mari decât ei. Până la urmă, mă aflam într-o zonă rău-famată, unde își făceau veacul oameni care chiar puteau avea legături directe cu mafia.
ㅤM-am îngrozit singură când mi-am pus întrebarea dacă nu cumva aceasta era una dintre clădirile lor. Doamne, urma să fiu ucisă și nimeni nu m-ar fi găsit vreodată!
ㅤOchii mi s-au mărit considerabil când vocile aspre a doi bărbați se auzeau tot mai puternic din capăt și am realizat că mă vor găsi chiar aici când vor părăsi camera în care se aflau, pentru că picioarele mi-au paralizat, iar vocile celor trei pe care tocmai i-am putut auzi cum intră nu m-au ajutat mai mult, eliminându-mi ultima rută de evadare.
ㅤEram la mijloc.
ㅤEram pe punctul să intru într-un atac de panică sever și să izbucnesc în plâns când o palmă mi-a astupat gura și am răsuflat speriată în ea, fiind trasă în camera întunecată din spatele meu pe care nici măcar nu o observasem. Inima mi s-a zbătut cu putere în piept și eram pregătită să opun rezistență împotriva corpului masiv care mă menținea strâns lipită de el când, brusc, mi-am dat seama că atingerea îmi era familiară și puteam identifica persoana care mă strângea aproape de el doar după felul în care respira.
