Strigă-mi numele

Capitolul 9

ㅤOmleta a rămas neatinsă în fața mea, chiar dacă sunetele tacâmurilor din jurul meu mă încurajau să încep să mănânc. Era una din puținele dăți când tatăl meu gătise și luam prânzul împreună cu părinții mei, Sylvia fiind în vacanță pentru încă câteva zile.

ㅤEra bizar de liniște și după mult timp nu exista acel aer tensionat în casă. Se pare că distanța ne făcuse mai bine decât niciodată. Cred că aveam fiecare nevoie de o pauză de la nebunia din familia noastră.

ㅤ— Vrei să-ți fac altceva? m-a întrebat Elijah pe un ton ciudat de cald și ne-am uitat amândouă surprinse la el.

ㅤAi fi zis că încearcă să fie un tată mai bun, acum când și-a dat seama ce groaznic a fost, dar nu mai eram copilul de zece ani care spera de fiecare dată când se schimba atitudinea lui. Nu ținea niciodată prea mult și nu era bine pentru psihicul meu dacă mă dezobișnuiam de răceala lui și mă apropiam prea tare de el.

ㅤAsta nu mă oprea să mă bucur cât durează.

ㅤ— Nu, e în regulă, i-am zis și am luat o gură, zâmbindu-i mamei când am văzut-o atât de împăcată. E delicioasă, am complimentat și a surâs scurt, întrebând-o pe mama de vorbă.

ㅤNu mințeam, chiar era delicioasă. Era un bucătar iscusit și specialitatea lui era cea mai bună omletă din lume. Tatăl meu nu gătea foarte des pentru că ori nu avea timp, ori nu-i convenea mamei deoarece făcea un dezastru în bucătărie și trebuia să facă curat în stilul ei după aceea. De precizat că mama era înnebunită după curățenie. La modul că oricât de obosită ar fi, tot dă cu aspiratorul în fiecare zi și șterge praful. La noi în casă nu există o zi a curățeniei... în fiecare zi e o zi a curățeniei.

ㅤDe multe ori o suspectam de ceva tulburare obsesivă-compulsivă pentru că remarca dacă mișcai ceva de la locul lui, fie că era vorba de total alt loc sau câțiva centimetri.

ㅤEra atât de grav că nu putea dormi dacă nu era casa imaculată și bineînțeles că eu și sora mea am fost forțate s-o ajutăm mereu, tatăl meu scăpând deseori pentru că trebuia să fie la spital. După niște ani buni, nu mai o vedeam ca o tortură, îmi intrase în reflex. Moștenisem latura asta, doar că ieșea cel mai mult în evidență când eram stresată, atunci făceam cel mai intens curat pentru că mă ajuta să mă relaxez și să-mi iau mintea de la orice altceva.

ㅤ— Te simți mai bine, nu? m-a întrebat mama, trezindu-mă din transă. Se vede pe chipul tău că ești mai bine, ai și tu culoare în obraji, a continuat fără să aștepte răspunsul meu și am pufnit amuzată.

ㅤ— Da, mamă, am aprobat-o, admirând lumina din ochii ei. Sunt bine, am adăugat și mi-a zâmbit, mângâindu-mi obrazul pentru puțin timp.

ㅤDe data asta nu mințeam. Războiul dintre mine și tatăl meu era pus pe pauză pentru moment, pe Alec n-am mai fost nevoită să-l văd din ziua în care m-a încolțit în baie, iar Abel și cu mine continuam să ne apropiem.