„- Strigă-mi numele, Abel! Să-mi strigi numele când vei înțelege că eu am fost singura care te-a iubit cu adevărat!
Strigătele mele s-au pierdut în liniștea și frigul nopții, la fel cum pașii lui se pierdeau în asfalt și-l îndepărtau tot mai mult de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ㅤ— Clary!
ㅤAm tresărit la bătăile slabe din ușă și am privit buimacă în jurul meu. Am oftat încet și mi-am frecat fața cu o mână, simțindu-mă de zece ori mai grea. Adormisem din nou cu cărțile în pat, învățând. Era noul meu refugiu.
ㅤPreferam să învăț până aveam să-mi stric vederea și să număr zilele până când mama mea se va întoarce din Austria decât să petrec timp cu Malakai.
ㅤLocuiam de două săptămâni cu el și deja gândurile sinucigașe îmi acaparaseră mintea mai mult decât o făceau în trecut. Erau momente când mă uitam la fereastra din dormitor, știind că mă aflu la ultimul etaj al unei clădiri înalte, și-mi imaginam cum ar fi dacă aș sări pur și simplu. Atunci s-ar termina totul.
ㅤOricum nu trăiam, asta nu se putea numi viață. Eu doar existam. Eram o prizonieră și cel mai mult mă durea faptul că mi-am făcut-o cu mâna mea. Am tăcut când trebuia să vorbesc, am rămas când trebuia să plec și am iertat când trebuia să sancționez. Am făcut doar greșeli, dar așa-mi trebuie dacă am acționat cu sufletul. Bunătatea mea m-a adus aici.
ㅤNu credeam că eu voi fi vreodată cea care să privească Diavolul ca pe un înger. Cea care să ignore răul aflat chiar sub nasul ei.
ㅤMeritam tot ce trăiam pentru prostia mea. Nici măcar nu mă mai agitam să mă conving de contrariu.
ㅤAm răsuflat enervată când am auzit alte bătăi, de data asta mai puternice, și mi-am strâns ochii pentru o clipă, ca apoi să-mi adun caietele și cărțile înainte să fie distruse.
ㅤ— Așteaptă dracului! am strigat când devenea insistent.
ㅤ— Haide, am făcut micul dejun pentru noi! Te aștept, m-a anunțat și l-am putut auzi când s-a îndepărtat de ușă.
ㅤAsta era ceva nou, de obicei cumpăra mâncare deja gătită. Apreciam că s-a ținut de cuvânt și nu m-a forțat în niciun fel, eram conștientă că putea să-mi facă viața un iad mult mai crunt dacă-și dorea. Avea ocazia să mă umilească în orice mod își dorea, dar n-a făcut-o. Dormea pe canapea, așa cum a promis, și făcea curat după el. Iar acum gătea din proprie inițiativă.
ㅤÎntr-un alt Univers, ar fi fost un om bun. Dar nu în acesta, nu mai eram naivă să cred în gesturile lui. Învățasem mai bine decât oricine altcineva ce se află în spatele lor, întunericul pe care-l acopereau. În Universul acesta, era un om periculos și crud. Foarte crud.
ㅤAcum mi-ar fi plăcut să nu fie inteligent, pentru că atunci nu mi-ar fi folosit slăbiciunile împotriva mea și n-ar fi obținut niciodată ce-și dorea. Știa că familia mea, bună sau rea, însemna totul pentru mine, iar Apollo făcea parte din ea, chiar dacă nu eram legați prin sânge.
ㅤNu puteam să trăiesc cu gândul că a ajuns în închisoare din cauza unui om de nimic. Un om de nimic care urmărea să mă prindă în ițele lui și era în stare să calce pe cadavre până primea ce-și dorea. Știam că, după Apollo, ar fi găsit altceva și după aceea încă altceva și altceva până când aveam să cedez în cele din urmă.
