Kosem-pentru Țară și Familie

Situația fraților și agravarea bolii

Dimitrie:Ce ai, Matei? 
Matei:Iertați-mă, Măria Ta! Nu e important. 
Constantin:Matei mă invidiază, Măria Ta. 
Matei:Constantin cum să crezi asta? Am crezut că totul s-a rezolvat! Ce-i cu tine? De ce ești așa? Cu ce am greșit?
Dimitrie:Matei! Matei! Ce se întâmplă? 
Constantin:Mi-e frică că o să mă omoare. Mi-e frică că mă va urî. Plus că Măria Ta și Kosem îl iubiți mai mult pe Matei decât pe mine. Iertare Măria Ta. Dar am o pată pe inimă de care nu îmi mai trece. 
Dimitrie:Ajunge! În ce situație sunt fii fostului Domnitor al Moldovei! O să aflu care este situația. O să vorbesc cu amândoi mai încolo. Vă previn pentru ultima dată. Să nu mai ridicați mâna unul la celălalt! Orice ar fi, nu mai ridicați mâna unul la celălalt! Mergeți în odăile voastre!
Și îi lăsă să plece. 
Matei:Constantin....
Dar nu apucă să zică nimic pentru că Constantin se feri.
Constantin:Lasă-mă în pace! 
Deodată, pe Dimitrie îl luă iar durerile de stomac. Seara Kosem îi pregăti un ceai lui Dimitrie.
Kosem:Planta asta e vindecătoare. Trebuie să bei tot. 
Îi dă paharul și începe să bea. 
Dimitrie:După ce am vorbit cu tine, i-am chemat pe Matei și pe Constantin. I-am lăsat să se antreneze. I-am urmărit. S-au luat la bătaie în prezența mea. 
Kosem:N-o să le mai permit să facă o asemenea nerușinare. Dar nu știu cum vom îndrepta relația lor. Se înrăutățește pe zi ce trece.
Dimitrie:Aveai dreptate. Se privesc ca doi dușmani, nu ca doi frați. 
Kosem:Tocmai asta mă sperie, Dimitrie. Cât suntem teferi, îi împiedicăm. Apoi? Trebuie să găsim o soluție.
Dimitrie:Ce fel de soluție?
Kosem:Ca unul din ei să nu-l omoare pe celălalt. Trebuiesc opriți. Până nu e prea târziu. 
În odaia copiilor, Matei era cu Agrafena și îi arăta harta Rusiei.
Matei:Tata a fost nevoit să părăsească Moldova în 1711. Am fost peste tot. Harkov, Sankt Petersburg, Dimitrovca. După ce ne vom căsători, vreau ca luna de miere s-o facem în Sankt Petersburg. Evident, cu aprobarea părinților și al Țarului. 
Atunci, Agrafena îi sărută pe Matei. În odaia lui Dimitrie, termină de băut ceaiul și se ridică de pe canapea. 
Dimitrie:Îți dai seama ce spui Kosem? 
Atunci Kosem se aproprie de Dimitrie și îl luă de mână.
Kosem:Dimitrie. Ai avut 6 copii cu Doamna Casandra. Unul dintre ei, adică Smaragda a murit de diabet. Eu ți-am dăruit 4 copii. Doi dintre ei, Petre și Ion nu au supraviețuit. În total ai 5 prinți. Și Matei.....Da, în fiecare dimineață când îl privesc, sunt distrusă gândindu-mă la asta. Doar unuia dintre ei îi va fi dat să urce pe tron. Dacă ar fi să ne mai întoarcem în Moldova. Si, ferească Sfântul, îi va executa pe ceilalți. Nu trebuie să fie așa. Găsim o soluție. Găsim o cale să nu se revolte. Nu te supăra imediat. Gândește-te la fii tăi. Sunt sânge din sângele tău. 
Dimitrie:Mă mai gândesc.
După ce vorbi cu Dimitrie, Kosem se duce în odaia lui Matei. 
Matei:Kosem!
Agrafena:Sultană!
Kosem:Matei, vreau să vorbesc cu tine. E important. Agrafena, întoarce-te în odaia ta!
Și îngenunchează în fața lui Kosem și a lui Matei, apoi pleacă. Kosem și Matei se așeză pe canapea și...
Kosem:Cât va continua disputa între tine și Constantin? Dacă ai știi cât de mult mă necăjiți comportându-vă așa....Cât veți mai trăi sub acoperiș fără să vă uitați unul la celălalt?

Matei:Iertați-mă dacă v-am necăjit. Nu voiam să fie așa. Am încercat să vorbesc cu Constantin însă n-a vrut. Și pe mine mă îngrijorează asta. Și eu voiam să vorbesc cu tine mâine-dimineață. Kosem, cu permisiunea ta și a Măriei Sale, vreau să plec la Moscova. 
Kosem:Vrei să pleci la Moscova?
Matei:Mă gândesc de multă vreme. A venit vremea. Cel mia bine pentru toți este să plec de acasă. Mai ales, pentru Constantin. Mă doare când îl văd așa. 
Kosem:Chestiunea asta e importantă. Nu poți lua o decizie sentimentală. Dă-ne voie mie și tatălui tău să ne gândim. Nu știu cum o să stau departe de tine. Abia m-am obișnuit cu absenta surorii tale, Maria. Vrei să pleci și tu.
Și îl luă în brațe. Chiar dacă Matei nu era fiul ei, Kosem tot îl iubea și avea grijă de el ca pe ochii din cap. A doua zi dis de dimineață Kosem se întâlni cu Boierul Hacî.
Hacî:Sultană, s-a întâmplat ceva?
Kosem:Nu. 
Hacî:Mihuț a trimis veste.  Vrea să vorbească cu Măria Ta. Vă așteaptă la el acasă. 
Kosem:Ce s-o fi întâmplat? 
Hacî:Nu știu, Sultană. 
Se duce la Mihuț acasă unde îl găsi în pat. 
Kosem:Mihuț......Mihuț...
Și cu lacrimi în ochi se aruncă în brațele fratelui ei mai mare.
Mihuț:Am primit vestea morții surorii noastre Maria. Dumnezeu s-o ierte.
Kosem:Amin.
Mihuț:Nu înteleg de ce a vrut să plece. De ce nu mi-a spus mie întâi. Iar tu, Kosem, cum să spui că nu mai e sora ta?
Kosem:Am greșit frate. Am fost supărată. M-am simțit revoltată că sora mea are o aventură cu soțul meu. Am greșit. Acum.....nu mai pot da timpul înapoi. Am rămas doar noi. Te rog să nu mă părăsești și tu.
Atunci o luă în brațe, o sărută pe cap și spune:
Mihuț:Nu te părăsesc. Îți promit. 
La conac Dimitrie se simte din ce în ce mai rău. Durerile erau imense iar doctorii făceau tot ce era posibil ca durerea să amelioreze. Pe hol, Matei se întâlni cu Constantin. 
Constantin:M-ai spus lui Kosem?
Matei:Lui Kosem nu i-am zis nimic. A aflat de la tata. Eu i-am spus doar că vreau să plec de aici. 
Când auzi asta, Constantin a început să se îngrijoreze.
Constantin:Cum să pleci? Unde?
Matei:La Moscova. În garda Țarului. Am 20 de ani Constantin. În Moldova nu cred că ne mai întoarcem așa că....mă înrolez în armată. Asta dacă....Măria Sa îmi încuviințează. O să scapi de mine.
Dă să plece dar...
Constantin:Matei!
Dar îl opri.
Constantin:Îmi pare rău. Îmi pare rău că m-am comportat așa cu tine. M-am gândit și....poate că nu e bine să mă gândesc în privința noastră, dacă ar fi să ne întoarcem. Îmi pare rău.
Atunci Matei își îmbrățișă fratele îndurerat.
Matei:Să nu te mai gândești niciodată la asta. Ai înțeles? Ești fratele meu și te iubesc orice ar fi. Da?
Constantin:Da. 
Se despărții și fiecare pe drumul lui. Matei s-a dus la Moscova pentru a-și vizita sora și pentru a vorbi cu Țarul. 
Matei:Ce vreme frumoasă! Bine că am ieșit, nu-i așa?
Petru:Da, e frumoasă.
Matei:Mărite împărat. Mă îngrijorează starea surorii mele. În ultimul timp a început să fie destul de rece. Iar în același timp, își acoperă abdomenul. 
Petru:Nu știam. Am să vorbesc cu ea. 
Matei:Am putea merge și la visterie? Am auzit că sunt multe cărți. Păcat că nu l-am adus și pe Antioh aici. Ar fi fost bucuros să vadă comorile Moscovei.
Se duc la o fântână unde scufundau mici pești aurii. Țarul Petru scoate niște monede din săculeț și îi aruncă în fântână. 
Matei:Mărite împărat, ce faceți?
Petre:Fântâna asta, Matei, cu peștii care se află acolo, îți pot îndeplini dorințe. 
Seara Kosem se duce în odaia lui Dimitrie dar se lovește de medicul șef.
Medicul-șef:Sultană! Voiam să vă trimit veste. 
Kosem:Ferească Sfântul! Măria Sa a pățit ceva? 
Se duc în cameră și Kosem îl găsi pe Dimitrie în pat. Dormea. 
Kosem:De ce l-ați adormit?
Medicul-șef:Nu-i mai trecea durerea. Am fost nevoit. 
Kosem:Ce boală e asta, medicule-șef? De ce nu se găsește leac? Cum s-a ajuns aici dintr-un simplu diabet? 
Mediucl-șef:Diabetul, Sultană....e mai grav decât am crezut. A avansat mult. O să facem tot ce putem, însă....
Kosem:Însă ce? Însă ce?
Medicul-șef:Însă, dacă va continua așa, mai poate rezista două-trei săptămâni, ferească Sfântul. 

Atunci Kosem încreveni. Soțul ei mai poate trăi încă două-trei săptămâni. După plecarea medicului, Kosem se duce pe balcon și începe să plângă. 
Kosem:Doamne, nu mă despărți de focul meu ! Nu mă lăsa neputincioasă în întuneric. Noi suntem grădina sufletului său, nu distruge grădina, casa sufletului nostru. Împrospătează fiecare floare de-a noastră, înverzește-o. Nu vesteji chipurile lor gingașe. Boala asta e suferința grădinii. Nu-i nenoroci. Ti-au dăruit inimile lor. Au multe iubiri triste. Fie-Ți milă, nu Te atinge de inima mea îndurerată! Tu, părtașul durerii și al suferinței mele! Tu, care ai răspândit focul iubirii în toată ființa mea! Fără Tine, lumea e praf, țărână. Tu, lumina grădinii viei mele! Tu, sufletul sufletului meu! Eu nu sunt trupul tău? Unde pleci și mă lași? Tu, lumina mea strălucitoare! Tu nu ești lumina ochilor mei? Nu părăsi ochii mei! Nu pleca! Doamne, nu lovi între ele luminile mele rupte din raze. Nu frânge ramurile inimii mele, nu le risipi. Doamne, păzește-i de dușmani. Apără-i cu puterea ta fără margini. Orbește-i pe ticăloși! Nu-i bucura, nu-i înveseli! Tiranii sunt dușmanii luminii rupte din raza si lumina Ta. Nu le îndeplini dorința. Nu ne cufunda în întuneric. 

Kosem:Doamne, fie-Ti milă de noi! Îndură-Te! Arată alt soare, altă lună pe bolta asta cerească! Nu ne lăsa neputincioși! 
Se uită la Dimitrie și nu îi venea să creadă că după pierderea Mariei este nevoită să asiste la pierderea soțului.