Kosem-pentru Țară și Familie

Chestiunea străjii, prinderea, iubire și durere, surpriza și boala lui Antioh

Era Constantin care s-a întors din târg. Elena când își văzu unchiul, fugi în spre el.
Elena:Unchiule Constantin! Se luptau prea dur. Mi-a fost frică că-l omoare pe tata.
Constantin o luă în brațe și se duc în spre ei.
Constantin:Ce se întâmplă? Explică! 
Șerban:Nu e nimic, Măria Ta. Ne antrenam. 
Constantin:Așa vă antrenați? Uitați-vă la voi! Erați aproape s-o seriați pe Elena. Parcă ați fi dușmani, nu frați. Pentru Dumnezeu! Ce s-a întâmplat? Care-i motivul urii din privirea voastră.
Antioh:Nu ne urâm, Măria Ta. Cred că ne-am implicat prea mult în antrenament.
Constantin:Nu știu ce se întâmplă, dar nu trec cu vederea așa ceva. Voi vă duceți în odăile voastre. Șerban, tu vii cu mine. 
Și pornesc spre conac. În odaia lui Kosem...
Lalezar:Ce faceți aici? 
Agrafena:Am vrut să vorbesc cu Valide Sultan. Dar mi s-a zis că nu este. Așa că am așteptat-o aici. 
Lalezar:Valide Sultan s-a dus la lăcaș împreună cu Domnițele. Nu se vor întoarce până diseară. 
Agrafena:Da? Atunci plec. O  să aștept la mine în odaie. 
Și pleacă. Constantin, Elena și Șerban erau în odaia sa.
Constantin:Te-ai speriat?
Elena:Da. Foarte tare. Mi-a fost frică să nu-i facă ceva rău tatei.
Șerban:Sunt bine Elena. Nu am pățit nimic. 
Constantin se uită la Șerban însă Șerban se uita în gol și părea destul de trist. 
Constantin:De dimineață am ieșit deghizat în târg să inspectez negustorii. Se plâng mult. Unii străjeri s-au abătut de la calea cea dreaptă. Îi pradă. Sigur că vor fi pedepsiți. La fel ca aceia care țintesc asupra familiei mele. Nu-i așa, Șerban? 
Șerban:Măria Ta, cine ar îndrăzni? 
Constantin:Ura este o singură voce, Șerban. Nu mai ști? Nu-ți mai aduci aminte? Că împotriva mea, oamenii te strigau pe tine.  
Șerban:Și ce vină am eu Constantin? Ce vină am eu că ei mă strigau pe mine? Nu-mi pasă ce-au spus netrebnicii. Eu v-am fost credincios întotdeauna. Am fost lângă Măria Ta. 

Șerban:Măria Ta, care-i sensul acestor vorbe? Ai o bănuială asupra mea? Tu cumva, mă urăști?
Constantin:Sigur că nu te urăsc, Șerban. Ești fratele meu. Doar n-aș fi Matei. Dar nu înțeleg de ce-ți strigă numele de fiecare dată? Trebuie să mă gândesc și la asta. Nu-i așa? 

Șerban:Scopul lor este clar. Vor să bage discordie între frați. 
Constantin:Ai dreptate. Dar, când situația este așa, de ce nu ești atent la ce pași faci, frate? 
Șerban:Măria Ta, iertați-mă, am greșit fără să-mi dau seama. 
Constantin:Chiar în dimineața asta ai fost văzut vorbind cu Mitropolitul Nechifor. Ce treabă ai tu cu el, Șerban? Ce-ați vorbit? 
Șerban:Ne-am întâlnit din întâmplare, Măria Ta. Nu știu de vrea de la mine că mi-a zis că vrea să vorbească cu mine de ceva. Mi-e să nu mă ducă împotriva ta. Apoi m-a întrebat de sănătate. Asta-i tot. 
Constantin:Nu este deloc plăcut să fiți văzuți împreună, Șerban. Cunoaște-ți limita și păstrează distanța. Ocupă-te de creșterea și educarea fiicei tale. Altfel nimeni n-o să te mai întrebe de sănătate. 
Șerban:O să încerc Măria Ta. Elena. Hai să mergem în odaia noastră.
Constantin își sărută nepoata pe frunte și i-o dă lui Șerban. După ce Șerban a plecat din odaia sa, peste câteva minute veni Ludwig. 
Ludwig:Măria Ta! Așa cum ați poruncit, am făcut investigație la garnizoana străjii. 
Dimitri care era de față îl întrebă:
Dimitri:Cine sunt, Ludwig? Ai aflat? 
Ludwig:Încă nu i-au găsit. Măria Ta, m-am plimbat și printre negustori. Nimeni nu știe numele lor. 
Constantin:Chestiunea asta trebuie luată în serios. Fiți foarte atenți. Altceva?
Ludwig:Altceva, Măria Ta...Sultana Kosem m-a rugat să vă întreb dacă poate să ajute cu ceva în chestiunea asta.
Constantin.Am să vorbesc cu ea despre treaba asta. Bine că mi-ai spus. Mă duc în odaia ei. O aștept acolo. 
Și pleacă alături de Dimitri. Agrafena se duce în odaia Ancăi unde îi dă amprenta. 
Agrafena:V-am adus ce-ați cerut. Acum suntem chit. Să nu-mi mai cereți nimic de acum înainte. 
Anca:De ce spui asta, Agrafena? Se știe ce-ți aduce soarta? Poate o să mai fac ceva pentru tine. Te ajut cu mare plăcere. 
Agrafena:Nu vreau. Orice puneți la cale, să nu cumva să mă implicați. 
Și pleacă. Constantin era la balcon așteptând-o pe Kosem. Lalezar se afla și ea acolo când deodată apare Kosem care s-a întors de la lăcaș. 
Kosem:De ce a venit viteazul meu? 
Lalezar:Nu știu, sultană. A venit puțin mai devreme. 
Kosem:Bine, lăsați-ne singur.
Și ieși cu toți din odaia ei. Se duce la balcon și...
Kosem:Bine ai venit, viteazule! 
Consatntin:Bine ați venit Măria Ta, Kosem! Ați terminat treburile? 
Kosem:Am trecut pe la lăcașul de binefacere. Ekaterina și Maria au venit cu mine. Și Nasia. Am ascultat necazurile oamenilor. După cum știi, s-a făcut ceea ce trebuie. 
Constantin:Bine. Ca Valide Sultan, e normal să vă ocupați de treburile astea. Însă totul are o limită. Nu-i așa? Mi-a spus Ludwig dacă poți să ajuți cu ceva cu privire la revolta străjii.
Kosem:Așa este. Am vrut să vă fiu de folos în chestiunea asta. Dacă am făcut ceva greșit, îmi pare rău. 
Constantin:Nu. Stai liniștită. E normal să te gândești și la asta. Te înțeleg, vrei să ajuți. Dar nu-ți face griji. Mă voi descurca rezolvând această problemă. Tu te rog stai liniștită și ocupă-te de tot ce e nevoie aici la Curtea Domnească. 
Kosem:Bine fiule. Dar să nu se ajungă la revoltă. Asta mi-e frică.
Constantin:Nu se ajunge. Stai liniștită. Te las să te odihnești. După un drum lung de la Galați și înapoi, ai nevoie de repaus.
Și pleacă din odaia mamei sale vitrege. Deodată lui Kosem i se făcu din nou rău. În odaia băieților, Antioh mânca de zor în timp ce Augustin se plimbă prin cameră. 
Antioh:Stai jos. Am amețit. 
Augustin:Nu înțeleg cum poți să fii așa de liniștit? Nu ești deloc curios ce-a vorbit Măria Sa cu Șerban? 
Și dă din cap negând. 
Antioh:Nu. Sunt treburile lor. Nu mă interesează. Oricum mâine vine Voltaire cu echipa lui la Iași. Are să ne facă o surpriză. O să-i încânte pe Măria Sa și pe Valide. O să vezi. O să-ți placă. 
Se lăsă întunericul afară iar Constantin împreună cu Ludwig, Dimitri și Șerban s-au dus la han deghizați ca să-i prindă pe străjeri. O fată le aduce ceva de mâncare îl vrăji pe Șerban cu frumusețea ei. Pe Constantin îl bufnise râsul când își văzu fratele nemișcat.