Kosem-pentru Țară și Familie

Ultimele zile din viața lui Dimitrie Cantemir

În timpul nopții Dimitrie se trezi și o găsi pe Kosem pe balcon tristă. 
Dimitrie:Kosem...
Când îi auzii vocea își întoarce capul și îl văzu pe Dimitrie în fața ei.
Kosem:Ești bine? 
Se pune jos lângă ea și...
Dimitrie:Ce ți-a spus medicul-șef?
Încerca să-i spună dar nu putea.
Dimitrie:Spune.
Kosem:Diabetul tău s-a agravat. Poți să mai reziști doar câteva săptămâni. 

Când auzi, simți un trăsnet în sufletul său. Starea lui de sănătate e precară și din păcate nu se mai putea face nimic.
Dimitrie:Cine este medicul-șef de-mi făurește mie viața? Numai Dumnezeu știe câte zile mi-au mai rămas de trăit. El mi-a fost alături la fiecare pas. Mi-a arătat dinainte tot ce am pățit. N-o să mor. N-o să mor. O să înving boala asta. O să mă fac bine. O să mă fac bine. 
Din ochii lui Kosem îi curgea lacrimi amare.
Kosem:O s-o învingi. O s-o învingem. Cu voia Domnului, o să trecem și peste necazul acesta. O să te faci bine.
Și îl ia în brațe. Îi era milă de Dimitrie și îi era frică să nu-l piardă și pe el. A doua zi dis de dimineață, Dimitrie se duce la biserica ctitorită de el ca să se roage.

Dimitrie: Doamne, Ti-am mulțumit de mii de ori pentru tot ce mi-ai dăruit. Slavă Ție, Doamne! Am crezut și am acceptat că existăm doar dacă Tu spui să existăm. Dacă spui să murim, murim. Doamne, moartea este o oglindă. Acolo se reflectă frumusețea, acolo se vede. Oglinda îți arată mereu ceva. Dacă ai credință, dacă ești bun, moartea este siguranță, plăcere. Dacă ești rău, moartea e cruntă, aprigă cu tine. Dacă ești frumos, și oglinda ta e frumoasă. Dacă ești urât, și moartea-ți arata urâțenia neputincioasă. Doamne, fă-mă frumos, iartă-mi păcatele, dă-mi o moarte fără durere. Eu îți aparțin Ție și aștept ziua în care o să mă întorc la tine. Dacă boala asta mă aduce la tine, accept. După ce Tu-mi iei sufletul, moartea este dulce ca mierea. Dacă mi-e dat să-Ți fiu alături după moarte, atunci, moartea-i o bucurie. 
După ce s-a rugat s-a întors acasă unde Kosem a început să aibă grijă de el. 
Kosem:O să avem grijă la alimentația ta, Dimitrie. Este important, ca să-ți revii cât mai repede. 
Dimitrie:Nu-ți face griji. Va fi așa cum spui tu. O să-l previn și pe Mihuț în privința asta. 
După ce vorbi cu Dimitrie, Kosem a stat de vorbă cu medicul-șef.
Kosem:Medicule-șef, boala Măriei Sale trebuie să aibă leac.
Medicul-șef:Nu mai avem nicio putere, Sultană. Am aplicat tot ce știam, însă....
Kosem:Însă ce? 
Medicul-șef:Este un medic evreu pe nume Isac. Este iscusit la bolile astea. Are metode diferite de tratament. Dacă vreți, să-l consulte și el. 
Kosem:Acum îmi spui medicule-șef? 
Medicul-șef:Ținem ascunsă boala, de aceea. 
Kosem:Aduceți-l. Aici va afla despre boală. Nimeni nu va ști și nu va auzi. 
Toată ziua Dimitrie a încercat să-și ignore durerea de stomac dar degeaba. Nimic nu-l mai liniști. Știe că nu mai are mult de trăit. Seara, Matei a invitat-o pe Agrafena în odaia lui. 
Matei:Am fost la țar, Agrafena. N-am reușit să vorbesc cu el legat de luna de miere. Mă îngrijorează sora mea. A început să fie mai retrasă. Și țarul se comporta ciudat. Cred că ascunde ceva în privința Mariei. Noi suntem aici de foarte mult timp, Agrafena. Tata a fost cândva domn. Acum, dacă Doamne ferește, tata pățește ceva....
Agrafena:Asta e Matei! Când o să te urci pe tron, ai să dai la o parte pe frații tăi? Sau mai rău, ai să-i omori? 
Matei:Nicidecum. Nicidecum nu aș face asta. Nu pot. Nu mă lasă inima.  
Kosem era în odaia lui Dimitrie cu medicul-șef.
Kosem:Nu e timp de pierdut. Ai auzit ce a spus medicul-șef. 
Isac:Știu, Sultană. Însă, în opinia mea, medicul-șef a luat o decizie pripită. Dați-mi voie să mă uit în condici, să văd dacă sunt cazuri similare. O să pregătesc medicamente și o să vin în curând. 
Dimitrie:Bine, poți să te retragi, medicule Isac.  
Și pleacă. Iar Kosem se așeză lângă soțul ei.
Dimitrie:Ai văzut? Medicul-șef te-a îngrijorat degeaba. 
Kosem:Domnul dă necazul, dar tot El dă și leacul. Nu vreau să petrec o zi fără tine. 
Și o sărută pe cap. Apoi, cei doi se duc pe balcon. 
Dimitrie:Am avut un vis, Kosem. Merg prin grădina noastră secretă de la Moldova. Totul este acoperit de zăpadă. Este complet alb. Tronul meu stă în mijlocul grădinii. La început, am crezut că este gol. Însă, când m-am apropriat, te-am văzut pe tine. Dormeai pe tron. Ți-am mângâiat părul. Ți-am atins fața. Ai deschis ochii și mi-ai zâmbit. Ca o răsuflare. Am prins viață. 
Kosem:Atât?

Dimitrie:Apoi m-am întins și te-am sărutat. Chiar în clipa aceea, lumina a cuprins totul în jur. Ca soarele, cerul a strălucit. Iar noi ne-am cotropit în lumină. Ne-am pierdut unul în altul. 
Kosem:Nu așa suntem? Nu am ars și am devenit cenușă? 
Dimitrie:Cred cu toată inima mea, Kosem. A fost un semn de la Domnul. Un semn că n-o să te las. 
Kosem:Doamne-ajută, Dimitrie! E tot ce îi cer Domnului. 
Deodată, Kosem se întristă. Încă mai crede în speranța că Dimitrie se va face bine. Se întoarce în odaia ei și începe să se roage. Iar Dimitrie a rămas pe balcon până când i se făcu rău și din gură scuipă sânge. Fapt ce reprezintă ultimele zile din viața lui Dimitrie Cantemir.