Vecinul de Vizavi // Volumul 1

Începutul

     Uneori viața începe. Când speranța moare. Catherine Darrin, o adolescentă de 18 ani cu păr șaten și ochi albaștri, avea o viață cu totul obișnuită până când într-o seară ea și părinții acesteia  au suferit un accident de mașină în drum spre casa. Era o vreme cumplită, vântul bătea nemilos, iar cerul acoperit de tunete și fulgere plângea de zori. Drumul era pustiu, doar mașina familiei Darrin era pe autostradă dar dintr-o dată apăru' în cale un camion. Thomas, tatăl lui Catherine, încerca să evite camionul, reuși, dar mașina lor căzu' într-o prăpastie. Fata de 18 ani, se lovi la cap și amețea. Își privi părinții acoperiți de sânge și cioburi de la geamurile sparte. În câteva clipe leșină.

     Cand s-a trezit, realizase că se afla într-un spital. Avea perfuzie în mâna dreaptă, întregul braț stâng era bandajat și de asemenea încheietura dreaptă.

     - Mă simt oribil, mă dor toate. - Se gândi Catherine ridicându-se în fund.
 

   - În sfârșit te-ai trezit. Mă duc să-l chem pe d-ul doctor. - Spuse o asistentă oarecare cu un zambet larg pe buze.
La scurt timp sosi doctorul, era scund la statură, păr tuns scurt, negru cu fire albe. Purta o pereche de ochelari cu ramă groasă, halat alb, cămașă albastră și o pereche de pantaloni de costum negri. I-a făcut un control rapid pacientei și a stabilit un diagnostic.
     - Amețeala o sdispară curând. Vei fi bine. - Clarifică doctorul cu un mic zâmbet.
     - Serios, atât? - Întreba Catherine ridicând nedumerită din sprânceana dreaptă așteptând un diagnostic mai complex.
     - Părinții tăi. - Se fâștâși doctorul cu privirea în pământ și luând adânc aer în piept continuă.- Nu au supraviețuit accidentului.

La auzul acestora, tânăra a intrat în stare de soc și începuse să respire greu, iar mâinile au început să-i tremure. Doctorul nu a mai stat pe gânduri așteptând ca starea fetei să se agraveze și i-a dat un calmant. În următoarele săptămâni fata nu a scos nici un sunet chiar dacă psihologul și alți membri ai cadrului medical îi vorbeau mereu și o întrebau diverse lucruri. Dar a sosit și ziua în care trebuia să părăsească spitalul. Statul i-a găsit o mătușă din partea tatălui. Chair dacă a ajuns la mătușa ei, Nina Derrin, nu a scos nici o vorbă.

În camera fetei după ce a plecat psihologul mătușa grijulie îi luă locul.

     - Ești aici deja de o săptămână și nu ai spus nimic. Vorbește-mi, te rog Catherine. - Își ruga nepoata înzadar.

Fata, își întoarse privirea spre femeia de 45 de ani. În ciuda vârstei era o femeia suplă, puțin ridată cu un par blond lung si ochi căprui, exact ca ale lui Thomas. Era o femeie care se întreținea foarte bine

     - De ce nu mă lăsați odată în pace? - Se întreba Cath în sinea ei.

     - Oh, copila mea. Nu e bine așa, trebuie să îți revi odată și să vorbești din nou. D-ul Smith (psiholog-ul) a spus că ești pregătită să mergi din nou la școală. E sâmbătă, iar luni v-a fi prima ta zi la noul liceu. Dacă nu vei vorbi nici acolo vei fi dată la o parte. - Spuse Nina nepoatei sale încet deja disperată.

     - Bine, voi încerca să mă integrez. - Rosti din senin orfana.
 

   - Așa te vreau . - A spus zâmbind și îmbrățișând-o. - Masa e gata în 30 de minute.