Vecinul de Vizavi // Volumul 1

Prima zi de școală

     - Dacă tot sunt nevoită să locuiesc aici, ar cam trebui să despachetez. - Se gândi fata oftând după ce a închis ușa.

Și-a luat valiza și a pus-o pe pat, după care a deschis dulapul cel mare și a început să despacheteze. Chiar dacă se aflase acolo de o săptămână nu a avut niciodată starea necesară pentru a face asta sau altceva. La început abia mânca  și stătea în camera ei meditând la ce sa întâmplat în acea seară sumbră. Inițial credea că își amintește tot dar și-a dat seama că are unele momente în ceață.
     -"Cine m-a scos din mașină? Doctorul a spus că medici de pe ambulanță m-au găsit înafara mașinii. Oare cine m-a scos? De fapt cine a chemat ambulanța dacă și șoferul camionului era mort?" Aceste gânduri o bântuiau în fiecare zi.- De când am eu atâtea haine? - Se intreba oftând.
După ce a terminat de despachetat a pus valiza goală sub pat pentru a nu ocupa spațiu. După acestea a deschis fereastra pentru a aerisi, dar observă că deși era la etajul unu putea ieși din casă fără ca Nina să își dea seama și la fel de ușor să se întoarcă datorită unei scări  atașate de peretele exterior.
     - Asta clar a fost camera tatei.
Pe stradă a zărit o fată ce i se paru' de o vârstă cu ea. Avea ochii negri și păr blond cu ombre violet. Îi amintea de fosta ei colegă de bancă, și aceasta având un stil mai deosebit. Ziua a trecut repede, la fel și duminica.

     Luni dimineața, Catherine avea mari emoții cu privire la prima zi de școală în  noul ei liceu, mai ales că nu cunoștea pe nimeni. După ce și-a făcut rutina de dimineață a deschis dulapul pentru a-și alege ținuta. A decis să poarte o fustă neagră cu talie înaltă pe care o asortase cu un maieu gri larg cu un craniu pe el, o pereche de converși negri și într-un final un medalion din aur alb în formă de lună. Conform spuselor Ninei era o moștenire de familie. S-a machiat simplu, și-a luat genta crem și a coborât  în bucatarie.

     - Gata de prima zi de școală? - Întreba-se Nina cu zâmbetul pe buze.

     - Da, dar am puține emoții.

     - O să fie bine. Doar fi tu însuți. - O sfătui după care o pupă pe frunte.

     Drumul a durat aproximativ 10-15 minute. Într-un final fata păși în clădirea cea mare cu 3 eteje. Introduse în pereții holurilor se aflau dulapuri din metal vopsite gri. A luat aer adânc în piept și a pășit mai înăuntru căutând sala 68, aceasta fiind laboratorul de chimie.

     - Și dintr-o dată mi s-a făcut dor de vechiul liceu. - Se gândi  Catherine chiar înainte de a se izbi de cineva.

     - Scuze. A fost vina mea.- Se scuză ea.

     - Nu-i nimic. Ești nouă? Pari cam pierdută. - Răspunse fata de care se izbi.
 

  - Da, așa este. - Confirmă observând că fata de care se ciocni este cea pe care a văzut-o sâmbătă de la fereastră.

     - Mă numesc Lucy Gardner. - Se prezenta aceasta prietenoasă.

     - Catherine Derrin. - Se prezentă dând mâna cu Lucy.

     - Ce sală cauți? Te ajut eu.

     - Sala 68, laboratorul de chimie.

     - Și eu acolo am oră. Se pare că vom fi într-o clasă. - Clarifică Lucy chicotind.