- C-ce naiba?... o aud pe maică-mea murmurând în momentul în care Harry mi-a deschis portiera maşinii sale, ajutându-mă să cobor.
Ea s-a repezit înspre mine, ignorând faptul că el tocmai o salutase şi mi-a prins încheietura mâinii între degetele sale, târându-mă după ea până la intrarea în secţie.
- Deci, se presupune că el e aşa-zisa ta cea mai bună prietenă, „ Aria “?
- Haide, mama... Nici măcăr nu ai idee ce tip de treabă e!
Maică-mea şi-a rotit ochii în orbite, exasperată.
Înainte să-mi axez atenţia asupra a ceea ce mai avea de spus, l-am căutat pe Harry cu privirea, găsindu-l în acelaşi loc în care rămăsese când maică-mea m-a îndepărtat din preajma lui.
- Kate, de câtă vreme îl cunoşti?
- De... câteva ore?...
A răsuflat, parcă uşurată.
Nu înţelegeam – ceva ciudat se petrecea cu adevărat, şi nu reuşeam să-mi dau seama ce anume!
- Îţi impun să stai departe de el! adaugă ea, având în voce un ton autoritar de data aceasta.
- Nu poţi să faci asta tot timpul – efectiv m-am săturat, OK?! Nu-mi convine să te bagi în viaţa mea întotdeauna!
Şi-a arcuit sprâncenele într-un mod uşor enervant, după care a continuat:
- Oh. Asta înseamnă că… nu mai ai nevoie nici acum de mine, să-ţi fiu avocat, asigurându-mă că nu vei ajunge după gratii? pufneşte ea, nervoasă.
- Mă descurc şi singură, mulţumesc că ai venit până aici, având inenţia de a-mi controla viaţa din nou.
Nu se aştepta să-i zic asta – nici gând că nu se aştepta să îi zic asta, dar... oricum, nu e ca şi cum aceasta ar fii prima ceartă dintre noi două.
A pufnit încă o dată. Lăsându-se în jos, în aşa fel încât să fie la nivelul meu, mi-a şoptit:
- Fie cum zici tu, Kate. Doar nu uita că… ai omorât un om.
La auzirea ultimei părţi din acea frază, un fior de gheaţă mi-a traversat şira spinării. Am tresărit uşor.
Fără să mai zică şi altceva ce m-ar fi putut răni, s-a făcut nevăzută, iar în schimb, Harry a apărut în dreptul meu, îngrijorat.
- Dacă îmi permiţi, te pot întreba ce s-a întâmplat?
- Nu vreau să vorbesc acum despre asta, Harold. Te rog, înţelege-mă, …măcar tu.
El n-a făcut decât să-şi încline uşor capul în semn de aprobare, după care a deschis încet uşa secţiei, eu intrând prima înăuntru, cu el în imediata mea apropiere.
- Domnişoară Montgomery! îmi aud numele fiind strigat de undeva din apropiere.
Un poliţist ce stătea aşezat pe un scaun, într-un capăt al încăperii, îmi făcea semn să merg către el. Aşa am şi făcut, rugându-mă să scap cât mai repede de acolo.
Trecuseră aproximativ două ore de când fuseserăm în acea clădire, în secţia de poliţie, şi se pare că pentru moment, scăpasem – asta până când aveau să mai fie făcute fel şi fel de investigaţii. Harry făcuse aşa cum mi-a promis: într-adevăr, minţise… pentru mine.
- Deci, străino, acum că te-am ajutat cu ce ai avut nevoie... o să vii cu mine la o plimbare prin parcul în care ne-am întâlnit seara trecută?
Mi-am ridicat privirea către el, iar zâmbetul său m-a îndemnat să zic „ da! “.
Am păşit leneşi în josul străzii, înspre parcul ce era nu foarte departe de aici, conversând – asta până la un moment dat când nu am nici cea mai mică idee de ce, dar îl rugasem să îmi povestească mai multe despre tatăl lui, despre motivul pentru care îi părăsise tatăl lui.
- Dacă nu vrei, poţi să nu-mi răspunzi, Harry, nu e nicio problemă! continui eu imediat după, văzând că acesta ezită să-mi răspundă.
Sunt mai mult decât sigură că acesta nu era un subiect pe care îl aborda prea des; sunt mai mult decât sigură că nu vorbea cu plăcere pe această temă.
- Tata? Ei bine, Kate, o să sune ciudat, dar… nici eu nu prea ştiu care este motivul pentru care ne-a părăsit. Ştii cum e? Sentimentele faţă de o persoană nu durează tot timpul pentru totdeauna, şi poate că iubirea lui faţă de maică-mea s-a stins.
Şi-a înăbuşit un suspin, după care a continuat:
- Nu l-am mai văzut niciodată de atunci, nu am mai ţinut legătura cu el, nu ne-a mai căutat. Tot ceea ce mai ştiu despre el este că s-a stabilit aici, în Londra, imediat după ce a divorţat de mami. Aici şi-a întemeiat o nouă familie, şi... din câte am înţeles are doi copii – două fete. A avansat mult chiar şi din punct de vedere financiar, este foarte bogat: şi el, şi soţia lui sunt acum avocaţi. termină Harry.
OK, asta fusese extrem de ciudat... Londra – două fete – el avocat, soţia avocat... Nu, nu putea să fie decât o coincidenţă. Da, asta era: o coincidenţă. Nu auzisem niciodată nimic în legătură cu tata ca fiind căsătorit încă o dată înainte să o întâlnească pe maică-mea, de cum să mai aibă încă doi copii.
- Oh.
De-abia atât fusesem în stare să zic, deoarece acum, prin mintea mea roiau tot felul de şiruri de gânduri încâlcite.
- ...Hai să ne distrăm şi noi puţin! îmi face el semn înspre un balansoar.
OK, sigur. murmur eu, încă fiind confuză.
