Tocmai părăsisem incinta casei mele, urmând să mă întâlnesc cu domnul Malik – trebuia sa mai exersez acea coregrafia înainte să i-o prezint lui Schiffer, chiar dacă asta nu-i convenea lui Harold. El a rămas acasă, singur – habar nu am cum avea să îşi omoare timpul până aveam să mă întorc înapoi.
- Kate! aud vocea lui Zayn de undeva din apropierea mea.
Am tresărit uşor, şi m-am întors brusc pentru a-l vedea venind în fugă în josul străzii înspre mine.
- Păi, ...hai să-ţi arăt pe unde se ajunge la mine acasă. zice el, trăgând aer în piept.
- Haide. murmur eu, pornind cu paşi repezi în urma lui.
Mă aşteptasem să fie supărat pe mine datorită faptului că întâlnirea noastră de ieri se terminase... aşa, dar spre uimirea mea, nu era. Se comporta chiar normal, şi asta mă mira.
Tocmai am pătruns în apartamentul lui. Sunetul unei uşi închise s-a auzit în urma mea în momentul imediat următor. Îmi plimbam privirea de colo-colo prin apartamentul acestuia, studiind fiecare colţişor.
- Bine, nu e un apartament care să se compare cu casa ta, dar... sper să înţelegi că părinţii mei nu s-au descurcat la fel de bine pe cum o fac ai tăi cu banii niciodată.
Comentariul lui reuşise să mă facă să mă simt prost (deşi probabil nu asta-i fusese inteţia). Dar, totuşi am încercat să ignor ceea ce tocmai spusese el.
- Ăm, şi... tipul de ieri, cel care dăduse buzna în casa ta, şi pentru care m-ai trimis pe mine acasă, cine e? încearcă el să schimbe subiectul.
O-oh. Aşteptasem să-mi adreseze această întrebare de ceva vreme.
Am ezitat câteva momente, neştiind ce răspuns să îi dau (cred că nici eu nu mai eram sigură în legătură cu ce fel de relaţie este între mine şi Harold).
- Harold. răspund eu, sec.
- Harold. Cine e... Harold?
Mda.
- Putem, te rog, să lăsăm viaţa mea privată să fie discutată altă dată? Chiar vreau să învăţ coregrafia aceea acum.
Zayn şi-a rotit ochii în orbite sperând că eu nu voi sesiza asta, şi a înghiţit în sec.
- Da, sigur. Putem. Scuze.
Şi până în momentul în care prin încăpere începuse să circule sunetul cristalin al muzicii, stătusem sprijinită de perete, gândindu-mă la toate cele întâmplate în ultimele ore, în ultimele zile, în ultimele săptămâni. Ciudat cum de fiecare dată când aveam ocazia, mergeam cu gândul înapoi în trecut, derulându-mi în minte ca un film toate întâmplările nefericite din viaţa mea.
Braţele lui Zayn ce s-au încolăcit în jurul meu m-au făcut să revin şi psihic în apartamentul lui, începând să mă mişc – începând să execut câteva din mişcările pe care mi le aduceam aminte, câteva din mişcările care mi le arătase Zayn ieri. Şi, trebuia să recunosc, omul ăsta chiar se pricepea. Era... bun, la naiba! Nu reuşesc să îmi explic de ce Schiffer (pentru că din câte observ, ea are cea mai mare influenţă asupra deciziilor luate în academia Palucca) nu fusese de acord cu participarea lui la cursurile viitoare. Doar dacă ar fi reuşit, ar fi ajuns atât de departe... Şi totuşi, mai exista încă o şansă ca asta să fie posibil – mai exista încă o şansă ca Zayn să reuşească să îşi îndeplineasă visul de a se perfecţiona în ale baletului la academia Palucca.
- Zayn?... încep eu, la un moment dat. Deşi Schiffer mi-a dat la dispoziţie o săptămână să lucrez la această coregrafie, mă simt pregătită deja.
- Păi, atunci... du-te mâine dimineaţă şi dă-o pe spate.
- Nu, Zayn. Nu aş reuşi să fac asta fără tine – voi avea nevoie de tine să mă susţii acolo.
Încă nu înţelegea la ce mă refeream.
- Mâine, de dimineaţă, când voi merge să „ o dau pe spate „ pe Schiffer, vreau să vii cu mine. Vreau ca tu să fi partenerul meu. Am nevoie de tine acolo, altfel nu voi reuşi.
- Vrei să zici... să dansăm împreună?
S-a prins în sfârşit. Doar că, ceea ce el nu ştia, era că după ce Schiffer ne va vedea dansând împreună, după ce se va lămuri de cât de bun e Zayn, ea va avea să-l accepte. Bine, asta era intenţia mea – asta era ceea ce speram că voi reuşi să fac prin aducerea lui acolo. Plus că era meritul lui, din moment ce el făcuse toată această coregrafie, nu?
- Da.
- Dar, Kate. Eu nu sunt îndeajuns de bun pentru tine...
Am ridicat dintr-o sprânceană.
- Te minţi singur, amice.
L-am bătut uşor pe umăr, şi-am adăugat:
- Mâine dimineaţă la ora nouă, ne vedem în faţă la Palucca.
Înainte să părăsesc apartamentul lui, i-am adresat cel mai strălucitor zâmbet al meu, şi-am pornit către casă.
Odată ajunsă acasă, Harry m-a întâmpinat având un zâmbet larg pe faţă.
- De ce eşti atât de entuziasmat?... întreb eu, chicotind.
Descălţam acea pereche de Converse, când el s-a apropiat de mine şi şi-a trecut braţele în jurul taliei mele, apăsându-şi buzele pe gâtul meu.
- Păi, aş putea spune că atunci când am aflat că tu te vei muta definitiv în Berlin, am început să-mi caut aici un loc de muncă, tot ca antrenor de baschet. Şi, se pare că am şi găsit.
Repede, mi-am trecut braţele în jurul gâtului său, sărutându-i într-un mod uşor violent buzele catifelate.
- Te iubesc! exclam eu, sărind efectiv pe el în momentul următor.
