Deoarece noaptea trecută nu mai fusesem în stare nici măcar să gândesc, m-am lăsat pradă oboselii ce pusese stăpânire pe mine şi-am adormit mult mai devreme decât de obicei.
Acum, ...acum era cea de-a treia dimineaţă, în jurul orei nouă.
Stăteam aşezată în mijlocul acelui pat cu apă din camera mea de hotel, sorbind leneşă dintr-o ceaşcă de cafea. Televizorul era pornit, volumul fiind la minim. Ochii mei erau îndreptaţi înspre geamul întredeschis. Firicele aurii de lumină pătrundeau înauntru, gâdilându-mi pielea catifelată dezgolită.
Duc la gură acea ceaşcă în care mai rămăsese destul de puţină cafea, sorbind încă o dată şi încă o dată... Gata, o terminasem şi pe-asta (era a doua ceaşcă de cafea pe această dimineaţă). Leneşă, m-am întins pe spate în pat închizându-mi ochii pentru câteva secunde.
Gândurile mi-au zburat imediat la evenimentele petrecute în ultimele zile – s-au întâmplat atâtea şi… nu ştiu de ce, dar aveam senzaţia că n-o s-o mai pot duce mult aşa. Alice murise – eu am dat foc unei instituţii importante, omorându-l pe directorul academiei Royal – nu ştiu cum s-a întâmplat, dar am dat chiar peste fratele meu vitreg într-un parc, şi eram pe cale să mă îndrăgostesc de el – aflasem că mai am şi un frate, şi o soră vitregă. WOW, începeam să cred că trăisem într-o casă în care oamenii din jurul meu minţiseră în legătură cu TOTUL. Începusem să pun la îndoială toate vorbele pe care mi le-au spus ai mei vreodată, şi… nu mi-am dorit niciodată să se întâmple asta.
Încercând să nu mă mai gândesc la toate aceste lucruri mi-am luat de pe noptiera de lângă pat o carte pe care o lăsasem seara trecută acolo, o carte pe care începusem să o citesc nu în urmă cu multă vreme şi anume “ Petrecerea de Halloween “, de Agatha Christie.
După aproximattiv o jumătate de oră mi-am dat seama că nu mă pot concentra asupra cărţii, aşa că am lăsat-o baltă, şi-am pus mână pe telefon, scriindu-i un SMS Ariei: “ Hey… Ne putem întâlni în cafeneaua Starbucks din centru peste treizeci de minute? „. Nu a trebuit să aştept multă vreme, că aceasta mi-a şi răspuns la SMS: “ Sigur, ne vedem acolo. “.
Sincer, acum nu-mi doream altceva decât să stau în această cameră, în acest pat, plângând, dar... cred c-avea să-mi facă bine să vorbesc cu cineva – mai ales dacă era vorba despre Aria, care îmi dovedise de nenumărate ori că îmi era cu adevărat prietenă.
Am sărit în capul oaselor, alegându-mi din valiză hainele pe care urma să le îmbrac. Odată ce-am îmbrăcat acele haine alese la nimereală, să zic aşa, mi-am aplicat puţin machiaj pentru a nu se vedea că-mi petrecusem ultimele ore plângând. Mi-am îndesat Iphone-ul în buzunar şi am pornit grăbită înspre cafeneaua care nu era la foarte mare distanţă de hotelul în care urma să stau eu pentru ceva vreme.
- Neaţa, Kate! exclamă Aria, un zâmbet larg făcându-şi apariţia pe faţa ei.
Ea ajunsese acolo înaintea mea. Era aşezată la masă – chiar şi comandase două cafele deja (oh, avea să fie a treia cafea pe ziua de azi pentru mine).
- Salut! îi răspund eu la salut, luând loc pe canapea, lângă ea.
- Deci, ...îmi dau seama că eşti tristă. Nu te-am mai văzut aşa de...
- De câteva zile? Da.
Îi relatasem toate cele întâmplate în ultimele zile (ei bine, am omis faptul că am dat foc unei clădiri, omorând un om), iar când am terminat (deja mă şi simţeam mult mai bine numai datorită faptului că avusesem cui să îi povestesc toate aceste lucruri) ea a zis:
- Şi… arată bine Harry?...
Am înghiontit-o, râzând.
- Să ştii că da, dar e fratele meu, la naiba! ...Dacă aflam mai târziu că el de fapt e fratele meu? Dacă aflam asta după ce ne îndrăgosteam unul de celălalt? Dacă...
- Calmează-te!
...De-abia acum reuşisem să înţeleg care era motivul pentru care eu şi Harry ne-am mărturisit unul celuilalt detalii din vieţile noastre – deşi noi nu ştiam, aveam un soi de încredere unul în celălalt. Acesta era şi motivul pentru care mă simţeam în siguranţă alături de el, şi...
- Îţi sună... buzunarul. zice Aria, holbându-se la mine.
Mi-am scos repede telefonul din buzunar şi-am văzut că tocmai primisem un SMS de la Harry:
- “ Bună dimineaţa, frumoaso! Ne putem întâlni mai târziu? …Harry. „ citesc eu SMS-ul cu voce tare.
Aria şi-a dres vocea, jucăuşă, după care a zis:
- Da, domnişoară Montgomery, vă puteţi întâlni mai târziu.
După câteva clipe pe care mi le-am petrecut ezitând, i-am răspuns şi eu la mesaj lui Harold, iar după aceea mi-am îndreptat atenţia asupra Ariei, încă aşteptând ca ea să îmi dea un sfat.
- Ştii, cred că nu ar trebui să îi spui lui Harry despre ceea ce ai aflat. Cred că nu ar trebui să le spui nimic nici părinţilor tăi, cel puţin deocamdată. Mai aşteaptă puţin, să vezi cum o să decurgă totul în continuare şi... vezi după aceea ce faci.
- Aşa m-am gândit şi eu.
Ridicându-mă de pe canapea, şi luându-mi paharul Starbucks în care mai rămăsese încă cafea, am continuat:
- Ei bine, …merg să mă întâlnesc cu fratele meu vitreg care crede că noi vom forma un cuplu în viitorul apropiat.
„ Când o spui cu voce tare sună chiar urât... „ sesizez eu.
- OK. Ai grijă de tine!
- Ne mai vedem.
