Capitolul IX

778 42 7
                                        

- C-ce s-a întâmplat, Kate? mă-ntreabă acesta, târându-mă după el până în direcţia apartamentului său.

I-am prins încheietura mâinii între degetele mele. Mi-am ridicat încet cealaltă mână către obrazul său, trecându-mi uşor degetele peste el.

- Ieri... ieri am aflat că noi doi... încep eu, înghiţind în sec.

- Oo, nu... mă întrerupe Harold.

Mi-am lăsat privirea în pământ, o lacrimă scurgându-mi-se pe obraz. Cu un gest inconştient, am dat s-o şterg. El a luat ultimele mele mişcări ca pe o confirmare, aşa că a făcut câţiva paşi înapoi, acum aflându-se la o distanţă considerabilă faţă de mine.

- De ce nu mi-ai spus când ai aflat?!

- Pentru că mi-am dorit ca tatăl nostru să fie cel care îţi spune. Nu aveam nici cea mai mică idee cum vei reacţiona dacă vei afla asta de la mine, OK?!

Reuşeam să citesc în ochii săi că... era dezamăgit.

- Kate, de ce... de ce a trebuit să fie aşa?... murmură el, făcând încă câţiva paşi înapoi.

Ochii mei se umpluseră de lacrimi acum.

Nici nu ştiam ce altceva să mai spun – mă simţeam vinovată, chiar dacă n-ar fii trebuit.

- Nu ştiu, Harry... şoptesc, sperând că el îmi va auzi aceste ultime cuvinte înainte ca glasul meu să se stingă.

M-am întors, şi fără a privi într-o parte sau în cealaltă, am dat să traversez strada, când dintr-odată am auzit vocea uşor răguşită a lui Harry strigând în urma mea: „Kate, ai grijă! “ şi imediat după eram aruncată cât colo de pe capota unei maşini. Ultimul lucru care mi-a venit în minte înainte să-mi pierd cunoştinţa a fost imaginea lui Alice pe capota maşinii directorului academiei Royal şi cât de speriată fusesem la vederea acelei scene. Acum, că mă aflam tocmai eu în postura celei lovită de maşină, …nu mă mai simţeam atât de speriată. Mă puteam resemna cu gândul că în curând s-ar putea să părăsesc această lume, şi să mă alătur şi eu surorii mele gemene, acolo Sus.

- Cheamă salvarea! Repede!

- Kate! Kate, mă auzi?!

- Hey!

Dintre toate aceste voci pe care le auzeam roind în jurul meu, cea pe care am recunoscut-o fusese cea a lui Harry, şi atât.

Imediat după îmi pierdusem cunoştinţa, luând o pauză pentru a leşina poate, sau… poate pentru a  intra în comă, cine ştie?

- E numai vina noastră, Will. aud vocea maică-mii undeva în apropierea mea.

- Ai dreptate… îl aud pe tati răspunzând.

Aş fi vrut să pot să murmur şi eu “ aşa e, aveţi dreptate “ sau ceva de genul, dar… nu puteam. Nu puteam să-mi deschid gura pentru a vorbi, nici ochii nu puteam să mi-i deschid. Mă simţeam ciudat. Adică, eram conştientă de ceea ce se întâmpla în jurul meu, dar… nu puteam să reacţionez în niciun fel.

- Nu-mi doresc s-o pierdem şi pe ea… continuă maică-mea.

- O să fie bine, ai să vezi. încearcă tati să o încurajeze.

- Şi dacă n-o să fie? insistă mami, izbucnind în plâns.

În momentul următor am auzit paşi îndreptându-se în direcţia opusă a încăperii, fiind urmaţi de sunetul produs de o uşă tocmai închisă. Crezusem c-am rămas singură, dar imediat după, am auzit alţi paşi apropiindu-se de mine. Cine putea să fie?...

- Kate… Kate îmi pare rău. Mi-aş dori să fiu eu cel care e aici, pe acest pat de spital, în locul tău… Tu ai suferit destul deja. şopteşte Harry, împletindu-şi degetele cu ale mele.

Deşi mi-aş fi dorit să-i pot strange mâna în mâna mea, …nu puteam. Nici să mă mişc nu puteam.

- H-Harr… reuşesc eu într-un final să murmur.

- Kate?...

Încercam cu greu să-mi deschid ochii, dar nu reuşeam nicicum. Oh, la naiba, cât îmi doream să-i văd chipul angelic: trăsăturile perfecte ale feţei sale, ochii săi ca jadul, cârlionţii săi, gropiţele… Am mai încercat încă o dată să zic şi altceva, dar de data aceasta nu am mai reuşit, aşa că am cedat.

Îmi simţeam tot corpul amorţit, nu am idee cât mai suportam…

- Iartă-mă. Din cauza mea ai ajuns aici, şi-mi doresc să mă ierţi.

De fapt, nu. Nu din cauza lui ajunsesem aici. Nici din cauza părinţilor mei. Din cauza nimănui! Aici am ajuns din cauză că fusesem inconştientă preţ de câteva clipe, şi… da.

Harry s-a aplecat încet deasupra mea, apăsându-şi buzele catifelate pe fruntea mea.

Imediat după ce a părăsit salonul, în urma lui mi-am dat seama c-a intrat o asistentă în salon.

Umbrele Trecutului. . .Where stories live. Discover now