După aproximativ treizeci de minute, mă aflam în faţa uşii apartamentului lui Harry.
Plecasem de la hotel singură, fără a-i spune lui Gemma că am de gând să îl găsesc pe acesta – doar Liam ştia ce aveam de gând să fac, şi mă miram că fusese de acord să mă lase să mă deplasez de una singură până la Harold acasă.
Încercam să mă hotărăsc în legătură cu ce să fac: să bat la uşa, sau să folosesc cheia ce o aveam eu? Dacă aveam să bat la uşă, cu siguranţă el nu avea să-mi deschidă, aşa că nu avea niciun rost. Dacă foloseam cheia aceea ce mi-o dăduse el în urmă nu cu multă vreme, poate avea să se supere... În fine, să se supere, nu am de ales! Am învârtit de două ori cheia în uşa apartamentului său, şi-am pătruns înauntru. Era atât de linişte în acel apartament, încât aş fi zis că nu e acasă dacă uşa camerei de oaspeţi (cea pe care o transformase într-o sală de balet pentru mine) nu era deschisă larg.
Cu paşi mici, m-am îndreptat încet către acea cameră.
-H-Harold?... murmur eu.
Intrând în camera respectivă, l-am văzut întins pe jos într-un colţ al sălii, imaginea lui reflectându-se în toate oglinzile din jur.
- Harold! strig, aplecându-mă deasupra lui.
- Ce cauţi aici?
Nu recunoscusem tonul din vocea sa. Era un ton atât de rece, de distant...
Un fior de gheaţă îmi traversase şira spinării. Tresărind uşor, am făcut un pas înapoi şi m-am întins şi eu pe jos, lângă el.
- Gemma... Gemma te caută. Nu ştie unde eşti.
În timp ce el continua să fixeze cu privirea tavanul, ochii fiindu-i roşii şi umflaţi probabil din cauză că plânsese, ...eu îi studiam cu atenţie trăsăturile feţei, sperând că el nu va observa că efectiv mă holbez la el.
După câteva momente de tăcere, în care nu avusese nicio reacţie la ceea ce tocmai îi comunicasem, am continuat:
- Bine, ştii doar că trebuie să avem discuţia asta, nu? Doar... vorbeşte acum, şi te las în pace.
- Nu?... Nu trebuie să avem discuţia asta! începe el, ridicându-se de jos. Acum, poţi să pleci dacă vrei. termină acesta, dând să iasă din acea cameră.
Cât am putut eu de repede, m-am ridicat de jos şi m-am năpustit asupra lui, prinzându-i ambele încheieturi ale mâinilor între degetele mele lungi şi subţiri.
- Care e problema ta, Styles?! Te deranjează faptul că vreau să am o relaţie cu… cineva? Sau ce?
- Da, Montgomery, mă deranjează, la naiba! Asta voiai să auzi? Asta voiai să afli? Asta? Voiai să îţi mărturisesc că sentimentele mele pentru tine nu au dispărut nici măcar atunci când mi-ai spus că suntem fraţi, deşi mi-aş fi dorit să se întâmple?! Asta?... încheie Harry, făcând câţiva paşi mai aproape de mine.
Ei bine, da. Cred că… cred că asta aşteptasem să îmi mărturisească. Cred că asta am vrut să aud în tot acest timp, deşi… Dumnezeule, ce se întâmpla cu noi? Nu, era imposibil. Era… imposibil!
- Erm… încep eu, ezitând. Harry, de mâine eu nu voi mai locui în Londra. Voi fi departe de tine, de Liam, de toţi oamenii la care ţin. Voi fi în Germania, la atâţia kilometrii depărtare de voi, iar… tu nu te vei mai gândi la mine, poate nici măcar nu-ţi vei mai aduce aminte de mine.
Ignorând total ceea ce tocmai spusesem eu, el m-a întrebat imediat după:
- Ai sau nu o relaţie cu Liam?
- Am ieşit la un soi de întâlnire nu foarte reuşită seara trecută, dar... nu prea cred că avem o relaţie serioasă încă.
Mi-am ridicat privirea în sus pentru a sesiza că faţa lui se afla de-abia la câţiva centimetrii depărtare de a mea. Ochii lui verzi mă cercetau, cercetau fiecare părticică a chipului meu, din trăsăturile feţei mele. Un mic zâmbet palid apăruse pe faţa lui. A continuat să se apropie de mine, iar eu... nu făceam nimic. Ştiam prea bine că ar trebui ca tocmai acum să fac câţiva paşi înapoi şi să pretind că nimic din toate astea nu s-a întâmplat, dar... pur şi simplu nu puteam. Respiraţia lui fierbinte îmi gâdila uşor pielea.
- Ştii că ceea ce suntem pe cale să facem e total greşit, nu? zic eu, înainte ca buzele să-mi fie strivite sub buzele lui.
O căldură îmi invadă tot corpul – un sentiment de nedescris mi se împrăştie prin toată fiinţa, făcându-mă să uit de faptul că cel cu care mă sărutam era tocmai fratele meu vitreg, făcându-mă să uit că Liam mă aştepta la hotel, crezând că eu încerc să-l fac pe Harold să nu mai fie supărat.
Mi-am întrerupt acel şir de gânduri în momentul în care am realizat că... gândesc mult prea mult.
Harold mi-a prins buza inferioară între dinţii lui, muşcându-mi-o uşor. Buzele mi s-au întins într-un mic zâmbet, trecându-mi braţele în jurul gâtului său.
- Mulţumesc. şopteşte Harry, sărutându-mă pe frunte.
- Pentru ce îmi mulţumeşti?
- Pentru că mi-ai dat ocazia să te sărut.
Mi-am îngropat faţa în scobitura gâtului lui pentru câteva clipe.
- Te iubesc. continuă acesta.
Am simţit cum o lacrimă mi se scurge încet pe obraz, şi cu un gest inconştient, am şters-o.
- Şi eu te iubesc.
Acesta a fost ultimul lucru pe care l-am spus înainte să părăsesc apartamentul lui…
