În cea de-a doua dimineaţă, fusesem trezită de vocea cristalină a lui Harry: din celălalt colţ al camerei, îl auzeam cântând la chitară, şi-n acelaşi timp, şi cu vocea. Nu reuşisem să recunosc versurile melodiei pe care o cânta, aşa că fiind din ce în ce mai curioasă, am ascultat cu atenţie:
Now you were standing there right in front of me
I hold on it's getting harder to breathe
All of a sudden these lights are blinding me
I never noticed how bright they would be
I saw in the corner there is a photograph
No doubt in my mind it's a picture of you
It lies there alone in its bed of broken glass
This bed was never made for two
I'll keep my eyes wide open
I'll keep my arms wide open
Don't let me
Don't let me
Don't let me go
'Cause I'm tired of feeling alone
Don't let me
Don't let me go
'Cause I'm tired of feeling alone
I promised one day that I'd bring you back a star
I caught one and it burned a hole in my hand, oh
Seems like these days I watch you from afar
Just trying to make you understand
I'll keep my eyes wide open, yeah
Don't let me
Don't let me
Don't let me go
'Cause I'm tired of feeling alone
Don't let me
Don't let me go
Don't let me
Don't let me
Don't let me go
'Cause I'm tired of feeling alone
Don't let me
Don't let me
Don't let me go
'Cause I'm tired of feeling alone
Don't let me
Don't let me go
'Cause I'm tired of sleeping alone
- Prinţeso? Te-am trezit... Oh, îmi pare rău.
M-am ridicat încet, sprijinindu-mă într-un cot. Acesta s-a ridicat leneş de pe fotoliul din celălalt colţ al camerei pe care stătuse aşezat până atunci. Împleticindu-se, a pornit cu paşi mărunţi înspre mine. S-a trântit şi el în pat, lângă mine, trecându-şi un braţ în jurul taliei mele. Mi-am lăsat capul să cadă uşor pe pieptul său dezvelit.
- Ce melodie era, Harry? întreb eu, curioasă.
A ezitat câteva clipe, înăbuşindu-şi un suspin. Cu uşurinţă mi-am dat seama că întrebarea mea îl luase prin surprindere, şi că nu prea voia să-mi răspundă.
- Dacă nu vrei, nu trebuie să-mi zici...
La fel de bine, am reuşit să-mi dau seama că e scrisă de el din moment ce nu o mai auzisem niciodată, şi nici nu voia să-mi spuă ce melodie era.
- Ba sigur că vreau să-ţi spun. Doar că... mda. Deci, obişnuiesc să scriu cântece când în viaţa mea se întâmplă ceva care mă întristează, în special. Aşa mă descarc eu. Acest cântec l-am scris după ce tu m-ai rugat „ să-ţi las ceva timp să reflectezi asupra celor întâmplate „.
Încă un suspin i-a scăpat printre buze.
S-a aplecat încet asupra mea, presându-şi buzele pe fruntea mea.
- Şi eu am, sau cel puţin aveam, un mod prin care mă descărcam de fiecare dată când se întâmpla ceva care mă afecta: scriam.
- Se spune că... dacă iubeşti o persoană care obişnuieşte să scrie, iar acea persoană nu a scris niciodată despre tine, înseamnă că nu te iubeşte. murmură el, gânditor. Kate Montgomery, fiinţă căreia îi place să se descarce scriind, şi care până acum nu mi-a spus niciodată nimic despre asta, ai scris vreodată ceva despre mine?
Scoţând din sertarul noptierei de lângă pat un caiet, pe care eu obişnuiam să scriu, am răsfoit filele imaculate, pe care eu, în urmă cu ceva vreme, îmi scriam sentimentele până am ajuns la ultima mea creaţie. I-am întins caietul la Harry, făcându-i semn să citească în partea de jos a paginii. Acesta a înghiţit în sec: nu era prea sigur dacă făcea un lucru bun citindu-mi sentimentele.
- Nu am scris numai despre tine. Am scris despre noi. Iar acesta este ultimul lucru pe care l-am scris – nu am mai scris deloc de atunci...
Şi, cu voce tare, el a început să citească: „ Se apropie încet unul de celălalt, trupul ei firav fiind cuprins de braţele lui puternice. Mâinile lui se odihneau în jurul taliei sale. Aceasta îşi ridică sfioasă privirea către el - ochii săi i-au întâlnit pe-ai lui. Simţea ceva ce nu mai simţise niciodată până atunci. Ea se ridică încet pe vârfuri, în aşa fel încât faţa ei să fie la acelaşi nivel cu a lui. Simţea respiraţia lui caldă pe pielea-i catifelată. O strânge la piept: “ Mă simt protejată când sunt alături de tine... “ îi şopteşte gingăşa creatură, apăsându-şi în momentul imediat următor buzele pe-ale lui. “…
- Lasă-mă să ghicesc. Aici ai descris primul nostru sărut, nu-i aşa?
Am reuşit să zăresc o sclipire în ochii lui, ceea ce mi-a adus un zâmbet larg pe faţă.
- Cam aşa. replic eu, ridicându-mă leneşă din pat (dar nu înainte să-mi presez scurt buzele pe-ale sale).
- Să ştii că-mi place. Mi-ar plăcea să pot citi mai multe creaţii de-ale tale, micuţo… zice acesta, răsfoind respectivul caiet.
- Da, păi şi mie mi-ar plăcea să aflu cum sună mai multe cântece de-ale tale, Harry. chicotesc, îmbrăcând repede o rochiţă neagră, o pereche de Converse negri şi o jachetă Denim de culoare albastru deschis.
Aruncând o ultimă privire la reflexia mea din oglindă, am sesizat că peste câteva minute voi fi înapoi în academia Palucca – locul în care aveam să fiu judecată din nou…
- Toate cântecele mele sunt eşuate. Te anunţ de pe acum.
- Sau nu. murmur eu, păşind afară din dormitor.
Mi-am luat poşeta de pe cuier, şi-am ieşit afară din casă.
Soarele dimineţii ardea încă de pe acum cât se poate de tare, dar asta avea să fie ultima mea problemă. Am continuat să merg, sunetul vocii lui Harry cântând respectiva melodie în mintea mea…
Odată ajunsă la academie, am mers direct la cursurile de balet. Azi nu aveam oră cu doamna Morgan, sau cu alt profesor la a cărei oră să fiu nevoită să stau ore în şir într-o bancă, în fundul clasei, încercând să ignor zeci de privire aţintite asupra mea, şi în schimb să şi fiu atentă la lecţia respectivului profesor.
- Nu-mi vine să cred că ai ajuns la timp. mă tachinează Zayn, în drumul nostru către vestiar.
- Ţi-am mai spus că nu eşti deloc amuzant?
