Stăteam întinsă pe canapeaua din sufrageria apartamentului lui Styles.
Lacrimile continuau să-mi cadă pe obraji, făcându-mă să îmi doresc să fie şi el aici, lângă mine. Să-şi ţină braţele în jurul meu, să mă simt protejată. Să îmi spună că totul se va termina cu bine, cu siguranţă. Să îmi amintească faptul că într-o zi voi fi şi eu fericită. Să îmi spună că e pur şi simplu ilegal să fi trist o viaţă întreagă. Să îmi spună că toate acestea vor fi doar poveşti într-o zi... Un suspin mi-a scăpat printre buze. Mi-am dus încet mâna la obraz, îndepărtându-mi mare parte din lacrimi cu dosul palmei.
Încercând să mă adun cât de cât, mi-am scos din buzunarul jeanşilor telefonul. L-am deschis (de când urcasem în avion, telefonul meu fusese închis), chiar dacă plănuisem să nu îl mai deschid prea curând. Aveam... 5 SMS-uri şi 3 apeluri: Harold, Zayn, mama, şi… Liam. Liam! Oh, de când nu mai schimbasem nicio vorbă cu fiinţa aceasta... Am format repede numărul său. Cred că aveam nevoie să vorbesc cu o persoană ca el acum, să îmi dea un sfat, şi să-mi reamintească faptul că cineva mă iubeşte şi pe mine...
- K-Kate?... murmură acesta, înăbuşindu-şi un căscat.
Da, poate nu se aşteptase să îl sun înapoi tocmai după miezul nopţii, dar...
- Liam. Am nevoie de tine... şoptesc eu, abţinându-mă cu greu să nu izbucnesc în plâns din nou.
M-am ridicat împleticindu-mă de pe acea canapea, şi am pornit cu paşi mărunţi înspre dormitorul lui Harry. Trebuia să găsesc ceva haine curate pe acolo – nu mai îmi schimbasem îmbrăcămintea de... două zile, la naiba.
- S-a întâmplat ceva, micuţo?
- Cred că sunt schizofrenică, am tot felul de „ viziuni „ din ce în ce mai des, Liam. Dar... nu asta e important. Important e că taică-meu a ajuns în spital, după ce tentativa lui de a se sinucide a eşuat.
Preţ de câteva momente, tot ceea ce am mai auzit la celălalt capăt al firului a fost respiraţia lui Liam.
- Oh, Doamne... T-tu eşti în Londra acum?
- Da. răspund eu, sec.
Am deschis şifonierul lui Harold, mirosul parfumului său ce pătrunse în hainele sale invadându-mi nările. Se pare că toate lucrurile din jurul meu îmi aminteau de el...
- Ai vrea să ne întâlnim? întreabă Liam, amabil.
Nu cred că era o idee prea bună să mă întâlnesc cu el acum. Nu aveam dispoziţia necesară...
- Scuze, dar acum chiar nu am chef. Totuşi, am nevoie de tine să îmi ţi companie măcar încă câteva minute. Simt că înnebunesc încet, crede-mă.
Am scos din acel şifonier una dintre cămăşile lui Harold, de culoare albă şi-am îmbrăcat-o imediat.
- Te înţeleg, nu-ţi fă griji.
M-am cuibărit în patul din dormitorul fostului meu iubit, inhalând pe cât posibil mirosul lui. Oh, Doamne... Puteam să jur că acum aveam nevoie mai mult decât orice de una dintre îmbrăţişările lui. Dar, asta era practic imposibil...
- Liam, cu cine vorbeşti?! aud o voce feminină adresându-i-se lui Liam, de undeva din apropierea lui.
Ciudat, vocea aceea parcă îmi suna familiară...
- Kate e la telefon, Aria. Vrei să vorbeşti cu ea? îi răspunde Liam, Ariei.
Stai, ce naiba?! Ce ar căuta Aria în acelaşi apartament cu Liam după miezul nopţii? Adică... ce? Totuşi, de când ei doi se cunoşteau?...
- K-Kate! Mi-a fost atât de dor de tine... Eşti în Londra? Când ne putem întâlni? Mi-e dor să vorbim ore în şir, ştii...
Da, era Aria pe care o cunoşteam eu.
- O secundă. Pot să aflu ce naiba faceţi tu şi Liam împreună, în aceeaşi încăpere, undeva în jurul orei unu noaptea?... murmur eu, aşteptând curioasă un răspuns.
- Erm... E-eu şi Liam am hotărât să încercăm să formăm un cuplu. Sper că asta nu e o problemă... Ştiu că voi doi vă cunoaşteţi, şi sunteţi prieteni buni, aşa că sper că eşti OK cu asta.
Dar cum ajunseseră ei doi să se cunoască? Şi... de câtă vreme se cunoşteau? S-au întâlnit, şi ZBANG! Dintr-odată formează un cuplu?... OK, asta era cât se poate de ciudat, dar era ultimul lucru cu care aveam de gând să-mi bat capul în aceste momente.
Hotărându-mă să las baltă discuţia pe care avusesem de gând să o port cu Liam, am zis:
- Nu, e OK. Stai liniştită.
Şi imediat după ce am făcut o scurtă pauză, am continuat:
- Păi, cred că a venit momentul să mă bag şi eu la somn… Noapte bună, băieţi. Sper că nu v-am deranjat.
Fără să mai aştept un răspuns din partea Ariei, am apăsat „ terminare apel „. Punând telefonul pe noptiera de lângă pat, am sesizat că acolo se afla o sticlă de Jack Daniel’s (nu am nici cea mai mică idee ce căuta acea sticlă acolo), dar nu am ezitat nicio clipă să o desfac şi să încep să beau din ea până la ultima picătură. Acum, nu pot să spun că mai eram conştientă în totalitate de ceea ce se întâmpla în viaţa mea, dar… nu mă deranja pentru moment. Şi înainte să mă apuce o durere insuportabilă de cap, am închis ochii, gândindu-mă cum ar fi ca Harold să fie chiar acum lângă mine, braţele sale fiind înconjurate în jurul taliei mele – iar nici după zece minute, eram în lumea viselor...
