Aveam de gând să mă relaxez puţin făcând o baie fierbinte, dar... telefonul lui Harold care continua să sune (iar el continua să ignore apelurile) mă făcea să mă întreb cine insistă atât să vorbească cu el.
- Hazza, îţi sună telefonul! Unde naibii eşti?! ţip eu, din baie, aşteptând să primesc un răspuns.
Preţ de câteva momente acesta nu dă niciun răspuns, de-abia după care murmură:
- N-am chef să vorbesc cu nimeni.
Ăhăm, sigur asta era.
Lasând la o parte faptul că eram goală, am întredeschis uşa băii încet şi m-am strecurat afară. Mi-am ciulit urechile pentru a-mi da seama unde în casă se afla el – era în bucătărie. Cu paşi mărunţi, am traversat holul şi-am pătruns în dormitorul... nostru. Acolo, pe noptieră, telefonul lui continua să zbârnâie. M-am repezit într-acolo, punând mâna pe acel Iphone. Cât am putut de repede, m-am strecurat în baie – speram ca acesta să nu îşi dea seama prea curând că îi lipsea telefonul. Odată intrată în cadă, am răsuflat uşurată. Punându-i telefonul pe vibraţii, am verificat imediat cine continua să-l tot sune: era o anumită... „ Ashley Cooper „. În clipa imediat următoare, tot felul de scenarii au început să mi se formeze în minte în legătură cu ce ar fi putut să fie între el şi această Cooper. Dintr-odată, nu am mai vrut să aflu şi alte cele. Mi-am înăbuşit un suspin, şi-am pus Iphone-ul jos, lângă cadă. Am încercat măcar pentru câteva momente să-mi îndepărtez toate gândurile, simţind imediat cum mi se relaxează până şi cel mai mic muşchi din corp. Dar, nu a trecut mult timp, până să aud vocea uşor răguşită a lui Harold în apropierea băii, adresându-mi-se:
- Prinţeso, n-ai idee unde mi-a dispărut telefonul?
La naiba.
- Ă, ...e aici! încep eu. Dar, stai, stai, stai! Harold, nu intra. N-nu intra, sunt goală! Nu intra! T-te rog. închei eu, ieşind cât de repede am putut din cadă.
M-am repezit repede înspre cealaltă parte a încăperii, de unde urma să-mi iau pijamaua, dar se pare că Harry ţinea neapărat să mă vadă goală. „ Să se mulţumescă s-o vadă doar pe respectiva Ashley Cooper goală! „ îmi zice o voce în gând. Nu, nu voiam să gândesc aşa – cel puţin nu deocamdată. Uşa de la intrarea în baie s-a întredeschis, Harry vârându-şi mâna înăuntru. Am făcut câţiva paşi într-acolo, închizând imediat uşa la loc, dar... se pare c-am reuşit să-i prind şi degetele la uşă.
- Ouch! Ce naiba, Kate?! exclamă acesta, imediat după urmând să injure.
Oh.
- Harold? murmur eu, întredeschizând uşa.
Preţ de câteva clipe am rămas holbându-mă la el. Continua să înjure şi să dea cu pumnii în pereţi. Erm, păi… aş fi vrut să-i spun că dacă avea să continue să se răzbune pe acei pereţi, avea să-şi rănească ambele mâini şi mai tare. Dar, da.
- Î-îmi pare rău… şoptesc eu.
Şi-a îndreptat privirea către mine.
- Mda, nicio problemă.
Ignorând faptul că îl rugasem în urmă cu numai câteva clipe să nu dea buzna în baie, peste mine… a pătruns înauntru fără ca măcar să mă privească. A rămas preţ de câteva momente scurte holbându-se la Iphone-ul lui ce era încă lăsat acolo, pe jos, lângă cadă, după care s-a întors brusc către mine (până ce acesta fusese ocupat cu Iphone-ul său, reuşisem să îmbrac pantalonii de pijama şi… mă simţeam mai OK acum, ştiind că el nu aveam să mă vadă complet goală). Încă câteva clipe a rămas holbându-se – dar, de data aceasta se holba la… pieptul meu.
- Nu te mai uita aşa! zic eu, îmbrăcând şi acea bluză de pijama.
Şi-a lăsat privirea în pământ, şi a făcut câţiva paşi, nesigur către mine.
- Ce mi-ai căutat în telefon?
Şi-a pus două degete sub bărbia mea, ridicându-mi-o în aşa fel încât să îl privesc fix în ochi. Respiraţia mi se accelerase, iar inima începuse să-mi bată ceva mai repede.
- Ştiu că-mi ascunzi ceva, dar nu-nţeleg de ce nu vrei să-mi spui ce. spun eu. Cine e Ashley Cooper, Harold?... adaug eu.
Acesta îşi luase degetele de sub bărbia mea acum.
- O prietenă veche. răspunde el. Nu, nu te înşel, Kate – dacă asta încerci să insinuezi. Înţelege că te iubesc mai mult decât îţi închipui, şi nu ţi-aş face aşa ceva niciodată. Jur. continuă el, sprijinindu-şi fruntea de a mea.
Mi-am trecut braţele în jurul lui, neştiind dacă să cred sau nu ceea ce tocmai îmi spusese. Dar, nu aveam de gând să mai insist pe această temă – cel puţin, nu pentru moment. Eram prea obosită, se întâmplaseră destule azi, şi… pur şi simplu, nu mai puteam. Mi-am îngropat faţa în scobitura gâtului său, iar el şi-a apăsat buzele pe creştetul meu şoptindu-mi: “ H-hai, hai să mergem să ne culcăm, Kate. Suntem destul de obosiţi amândoi şi aşa… „.
