Păşind către sală, dau din nou peste Zayn. Acesta mă priveşte preţ de câteva clipe, având un zâmbet uşor pervers pe chip. Mi-am rotit ochii în orbite, şi-am deschis uşa sălii, pătrunzând înăuntru.
- Oh, haide, Kate! Când a fost ultima oară când ai râs şi tu?... Revino-ţi, nu vei putea să continui aşa toată viaţa. zice acesta, bântându-mă uşor pe umăr.
Dacă mai era şi altcineva în acea încăpere, nu făceam decât să-i ignor enervanta replică. Dar, aşa, am hotărât să îi replic:
- Am vreun motiv să fiu fericită?
A pufnit, aşezându-se într-un colţ al sălii. Am mers către el, trântindu-mă pe parchetul rece şi-am ascultat ce avea să spună în continuare.
- Ai toate motivele să fi fericită, prostuţo. Ai putea fi fericită şi pentru simplul motiv că trăieşti, că eşti în viaţă şi eşti sănătoasă…
- Să ştii că nu m-ar deranja dacă ar fi să mor. Ba chiar mi-ar conveni. îl întrerup eu.
Zayn îşi înclină uşor capul într-o parte, înghiţind în sec.
- Kate. Asta e o întrebare serioasă. …Eşti în “ acea “ perioadă a lunii?
De fapt, chiar eram.
Am pufnit, bătându-l uşor pe umăr. După care, m-am ridicat de jos împleticindu-mă şi-am zis:
- Eşti tu idiot, dar eu tot ţin la tine.
Odată ce toate acestea au fost spuse, am început antrenamentul. Astăzi nu aveam să-mi petrec decât două ore din viaţă în această clădire, şi speram să treacă cât mai repede posibil, şi să... fie OK. La jumătatea orei, uşa sălii de balet se deschide larg, iar Schiffer urmată de Amanda şi încă trei elevi ai academiei, pătrund înăuntru.
- Nu îmi pasă ce faceţi voi cu viaţa voastră înafara orelor de curs, dar aici trebuie să fie disciplină! Clar?!
Zayn oprise muzica, fixând amuzat cu privirea scena ce se petrecea sub ochii lui. Nu-mi explicam de ce era amuzat, dar... oh, ei bine, cine îl înţelege pe el? Doar e... Malik.
- Ce s-a întâmplat, doamnă Schiffer? întreabă curioasă eleva preferată a lui Schiffer – Amelie Gilbert.
Aceasta nu a ezitat nicio clipă, şi i-a explicat:
- Aceşti patru elevi ai noştri fumau în curtea din spate a academiei. Şi nu fumau orice, nu fumau ţigări obişnuite, ştii? se opreşte pentru câteva clipe, rotindu-şi ochii în orbite. Malik, de ce nu te ocupi de ei din moment ce au oră cu tine acum?! continuă aceasta, îndreptându-şi atenţia asupra lui Zayn.
Dar, mirarea îşi făcuse loc pe chipul ei în momentul în care şi-a întors privirea înspre Zayn şi l-a văzut şi pe el scoţându-şi ţigările din buzunarul jeanşilor, şi începând să pufăie dintr-o ţigară. Deodată cu Schiffer, acei elevi răsfăţaţi din spatele meu, scoaseră un sunet de mirare.
- Afară! Ieşi afară, Malik! urlă Schiffer, nervoasă.
Amanda şi ceilalţi trei băieţi izbucnesc în râs. Nu mă pot abţine, şi la fel fac şi eu. Expresia facială a lui Zayn era pur şi simplu... Doamne, era atât de relaxat într-o astfel de situaţie.
- La ultima verificare aveam drepturi egale, nu-i aşa, Bliss? i se adresează el lui Schiffer.
Era prima persoană pe care o auzeam adresându-i-se acestei femei pe numele de „ Bliss „. Adică... Până acum, din „ respect faţă de ea „ toată lumea i se adresase cu „ doamna Schiffer „. Iar, acum, dintr-odată, prietenul meu idiot se gândeşte să i se adreseze pe numele de „ Bliss „. Omul ăsta avea să aibă probleme grave.
Fără să mai zică şi altceva, Schiffer a ieşit afară din sală, trântind cu putere uşa în urma sa – o trântise cu atâta putere, încât chiar căzuse puţină tencuială. Oh...
- Eşti normal? zic eu către Zayn, râzând.
- Probabil... murmură acesta, ridicând uşor din umeri.
A mai pufăit odată din acea ţigară, suflând tot fumul pe mine. I-am adresat câteva înjurături, ceea ce l-a făcut să râdă, imediat după care a zis:
- Copii, puteţi pleca toţi acasă! Astăzi ne luăm liber de la prostiile astea!
Şi fără a protesta, fiecare dintre persoanele din acea încăpere au ieşit pe rând pe uşă. Mai rămăsesem numai eu, Zayn şi... Amanda în sală.
- Ă... Voiam să vă mulţumesc pentru ce aţi făcut pentru noi. murmură Amanda, timidă, ridicându-şi colţurile buzelor într-un mic zâmbet.
- Hey. Sunt şi eu adolescent. Am ajuns la academia aceasta având de gând să... învăţ de la cei mai buni, dar printr-o mică prostie am ocupat locul de antrenor al domnişoarei Montgomery aici de faţă. Asta nu înseamnă că eu nu fumez, că mie nu-mi place să încalc regulile, sau altele. zice Zayn, zâmbindu-i larg Amandei.
Ce. Se. Petrecea. Între. Ăştia. Doi?
El a mai pufăit o ultimă dată din acea ţigară, imediat după care i-a dat-o Amandei, spunând:
- Ne vedem luni, la curs.
- La revedere. murmură ea, fixându-l cu privirea.
Acesta m-a târât după el până afară din sală, şi... nici după zece minute, eram în drum spre casă.
