Urc repede în maşina lui Harold, trântind cu putere portiera în urma mea.
Tocmai terminasem încă o zi grea la muncă – încă o zi de antrenamente peste antrenamente. „ Muncă „... Da, dezvoltasem o meserie din balet. Exact aşa cum îmi dorisem întotdeauna – dar, nu mă gândisem niciodată că-mi va fi chiar atât de greu. Am reuşit, am reuşit să o fac pe mami mândră de mine, cum îi promisesem cândva. Am reuşit să mă mulţumesc pe mine însămi. Am reuşit să le dovedesc tuturor că pot. Am reuşit să le arăt că visele chiar devin realitate. Am reuşit să devin una dintre cele mai renumite balerine din lume, şi... nu cred că mă voi obişnui vreodată cu asta.
- Bună, iubito! mă salută Harry, un zâmbet larg luminându-i chipul.
Nu ştiu cum, dar de fiecare dată când îi vedeam zâmbetul acela angelic pe chip, ziua mea devenea dintr-odată cu mult mai bună. Mă relaxam instant.
- Mamiiiii! strigă Darcy de pe bancheta din spate, entuziasmată.
Micuţa mea.
- Oh, mi-a fost atât de dor de voi... murmur eu, plăsându-i lui Darcy un sărut scurt pe obraz.
Harry ne privea insistent. Acel zâmbet nu-i părăsise nicio clipă chipul. Reuşisem să zăresc în momentul imediat următor o sclipire în ai săi ochi de culoarea jadului – iar, atunci mi-am dat seama pentru a doua oară în aceşti opt ani de când suntem căsătoriţi că iubirea lui faţă de mine şi faţă de Darcy era exact la fel ca-n prima zi, atunci mi-am dat seama că el ne purta o dragoste sinceră şi pură.
- Şi nouă ne-a fost dor de tine, mami. şopteşte Harry, presându-şi buzele scurt pe-ale mele.
În momentul următor, portiera din spate a Range Rover-ului ce-i aparţinea lui Harry încă de dinainte ca noi să ne cunoaştem, s-a deschis larg, Amanda, urmată îndeaproape de Zayn, făcându-şi apariţia. Oh, am uitat să menţionez! Relaţia acestora încă se menţinea, de opt ani încoace. Urma ca săptămâna viitoare să se căsătorească. Erau atât de fericiţi împreună... parcă radiau de fiecare dată când erau unul lângă celălalt, şi era imposibil să nu sesizezi asta.
- Unchiul Malik! începe Darcy, aruncându-şi braţele micuţe în jurul gâtului „ unchiului Malik „.
Amanda a chicotit, salutându-ne politicoasă. În schimb, Zayn şi-a axat atenţia asupra prinţesei noastre. O adora, pur şi simplu. Nu mă gândeam că... cineva ca el ar putea deveni atât de sensibil şi drăgăstos în preajma copiilor (presupun că va fi un tată cât se poate de bun). Dar se întâmpla. Şi-mi făcea plăcere să privesc scene dintre Darcy şi unchiul Malik.
- Ce aţi făcut azi? ne-ntreabă Harry, fixându-mă cu privirea, în timp ce băga în contact cheile maşinii sale.
Am ridicat plictisită din umeri, înăbuşindu-mi un căscat. Zayn, văzând că nu dau niciun răspuns, a zis:
- Ce să facem, Styles? Aceeaşi rutină zilnică obişnuită… Adică, soţia ta face pe şefa cu noi.
- Oh! Credeam că sunt singurul cu care „ face pe şefa „. râde Harry, privindu-l pe Zayn în oglinda retrovizorie.
Nu m-am putut abţine, şi-am chicotit, zicând:
- De fapt, Zayn şi Amanda, voi sunteţi singurii cu care nu fac pe şefa.
După aceea, nimeni altcineva nu a mai zis nimic. Harry a pornit radio-ul. Auzind notele unei melodii pe care fiecare dintre noi o iubeam: “ Listen To Your Heart “ de la Roxette. Deşi era veche, însemna atât de mult pentru fiecare dintre noi, din anumite motive…
- Unde mergem? întreabă Darcy, curioasă, întrerupând acea linişte mormântală ce domnise împrejur timp de aproximativ patru minute.
Atunci îmi amintisem că noaptea de-abia acum începea pentru noi: aveam să conducem fiecare dintre noi câte puţin toată noaptea, deoarece mergeam către Londra. În dimineaţa următoare urma să luăm micul dejun toţi, cu mami, Sam, Liam şi Aria (care şi ei, la rândul lor, încă formează un cuplu – dar susţin că nu au de gând să se căsătorească prea curând).
- Mergem să o vedem pe buni. îi răspunde Harry, în locul meu.
Probabil continua să răspundă la majoritatea întrebărilor în locul meu deoarece sesizase că eram atât de obosită.
- O să o vedem pe buni... De-abia aştept! exclamă micuţa noastră, vizibil fericită.
Mi-am întors privirea către ea, pentru a o vedea stând în braţele lui Zayn. Ochii acesteia erau mari, verzi, şi sclipeau de fericire. Cârlionţii ei de culoare şaten îi cădeau perfect până peste umeri. Trăsăturile feţei sale erau bine definite. Parcă era un mic îngeraş. Părea atât de fragilă... Mi-aş fi dorit doar să nu mai continue să-mi spună cât îşi doreşte ea să crească. Pentru că... atunci când creşti, nimic nu mai e cum pare a fi. Şi o spun din propria experienţă. Îi va fi greu, foarte greu, şi nu-mi doream ca micuţei noastre prinţese să-i fie greu, sau să sufere vreodată. Mai ales când va ajunge la vârsta adolescenţei, când va trebui să afle cine e ea, să-şi modeleze caracterul şi personalitatea.
Dar, până atunci mai aveam câţiva ani buni înainte. Câţiva ani buni pe care am de gând să-i petrec alături numai de persoane care mă iubesc, şi pe care le iubesc. Câţiva ani în care mă voi dedica complet atât familiei mele, cât şi a ceea ce-mi place cel mai mult să fac: baletului.
- Încearcă şi tu să dormi puţin, prinţeso. îmi şopteşte Harry, făcându-mi semn înspre ceilalţi care adormiseră deja.
Acela a fost momentul când mi-am dat seama că mă pierdusem ceva vreme îndelungată în şirul gândurilor mele.
- Te iubesc... răspund, făcându-mă comodă în acel scaun.
- Iar eu te iubesc şi mai mult. îmi răspunde acesta, apăsându-şi uşor buzele pe fruntea mea.
„ Unii spun că iubirea este cea mai puternică emoţie pe care o persoană o poate simţi. Ia fiecare fibră din fiinţa ta, făcându-şi drumul din sufletul tău şi omorându-te dinăuntru, înafară. Îţi deteriorează simţul realităţii, într-un sfârşit, îndemnându-te să faci lucruri prosteşti – totul în numele iubirii. „ – 99 Days Without You
