- M-am distrat, chiar dacă doar pentru câteva minute. Merci pentru tot încă o dată. mă adresez eu lui Harry, chiar înainte să ajungem în staţia de tramvai.
Puţin nesigură, m-am ridicat uşor pe vârfuri, presându-mi buzele catifelate pe obrazul lui. Harry a chicotit şi m-a cuprins într-o îmbrăţişare strânsă imediat după.
- Eşti sigură că nu vrei să te duc eu cu maşina acasă?
Hotărâsem să merg acasă pentru a-mi lua câteva haine de schimb şi bani, iar când aveam să-mi termin treaba acasă aveam să merg la Aria. Nu puteam să mai îmi petrec încă o noapte în apartamentul lui, şi nici să-l las să mă conducă până acasă nu puteam, pentru că nu voiam să încep să mă cert din nou cu ai mei.
- Sunt sigură, Harold.
Fără să mai zică şi altceva s-a întors, dând să plece, dar s-a întors înapoi în secunda următoare. Fixând cimentul cu privirea, a murmurat:
- Ai grijă de tine, Kate.
Iar de această dată chiar a pornit înspre secţie, pentru a-şi lua Range Rover-ul de acolo – pentru a se întoarce şi el acasă.
Rămăsesem singură în staţia de tramvai, aşteptând. Eram înconjurată de oameni, dar... tot singură mă simţeam. De fix o zi nu mai petrecusem timp singură: numai eu şi gândurile mele...
Se pare că nici acum nu puteam să-mi las gândurile să meargă încotro vor ele, deoarece atenţia mi-a fost distrasă de ceea ce se întâmpla în cealaltă parte a drumului, în faţa unei cafenele: două tipe tocmai părăseau cafeneaua, când un tip misterios, şi dubios în acelaşi timp a trecut pe lângă ele. Acest tip s-a oprit în faţa lor, le-a spus ceva ce le-a făcut pe respectivele să scape un uşor ţipăt, după care le-a târât după el până într-o maşină. Ce... ce fusese cu scena aceasta? Tramvaiul tocmai se oprise în staţie aşa că am urcat cât de repede am putut, şi m-am aşezat pe un scaun, îndesându-mi căştile în urechi. Pornisem playlist-ul cu melodiile lui Ed Sheeran, şi-am continuat să mă gândesc la ceea ce se întâmplase în urmă cu câteva minute în faţa acelei cafenele... De ce mă gândeam atât la asta? Deoarece cu aproximativ 3 ani în urmă, ni se întâmplase şi nouă (mie şi lui Alice) un lucru asemănător:
- Serios, Kate, trebuie să ieşim şi noi mai des. propune Alice.
- Sau nu chiar atât de des. Eşti beată deja, Alice... Ce vor zice ai noştri acasă când te vor vedea aşa?...
- Ce să zică? întreabă ea, râzând.
Dădeam să traversăm strada, când o maşină se oprise în faţa noastră. Doi bărbaţi au coborât din ea, şi efectiv au luat-o pe sus pe soră-mea, aruncând-o pe bancheta din spate. Eu, parcă încremenită, nu ştiusem ce ar trebui să fac, aşa că am alergat cât am putut de repede până acasă, aducându-le alor mei la cunoştinţă cele întâmplate.
Da, ei bine, ...nu era momentul să mă gândesc la cele întâmplate în urmă cu multă vreme – acum aveam probleme şi mai grave de atât. Oricum, faza aceea mă marcase. Adică... puteam să fiu eu în locul lui Alice. Puteam să fiu eu cea care fusese pe cale să fie violată...
Coborând din tramvai, am traversat strada şi-am pornit cu paşi repezi în josul străzii, înspre casă.
Odată intrată în casă fără a fi observată de ai mei, odată intrată în camera mea, mi-am îndesat într-o valiză tot ceea ce crezusem că-mi va fi de folos pe următoarele zile.
Părăseam camera mea, având în gând să ies şi din casă, dar... în momentul imediat următor, atenţia mi-a fost distrasă din nou – de data aceasta atenţia mi-a fost distrasă de părinţii mei care se certau în dormitorul lor. M-am apropiat de dormitor, pentru a auzi mai bine care este motivul pentru care ei se ceartă.
- De ce nu îi spui?! De ce nu îi spui că e fiul tău?
- De ce ar trebui să îi spun acum, după atâţia ani în care... nu ştiuse nimic despre el? răspunde tata, având în voce un ton ceva mai calm decât al mamei mele.
- Pentru că i-a ieşit în cale, Will. continuă maică-mea. Pentru că ea e de părere că el e un băiat de treabă. Şi-a petrecut noaptea în apartamentul lui. De unde ştii că nu se vor îndrăgosti unul de celălalt dacă nu află la timp că... că sunt fraţi?
Nu puteam să mai stau acolo, ascultând toate astea. Fusese destul – bănuielile mele tocmai fuseseră confirmate. La naiba cu tot!
Ridicându-mi valiza, am coborât în fugă scările până la parter. Am ieşit pe usă, trântind-o probabil mai tare decât trebuia. Alergam cât de tare puteam înspre cel mai apropiat hotel de casa noastră – planul acela în care hotărâsem că-mi voi petrece noaptea la Aria acasă căzuse. Aveam nevoie să fiu singură şi să-mi pun gândurile în ordine.
Nici nu mi-am dat seama când intrasem în hotel deja.
- Cu ce te pot ajuta? o aud pe recepţionistă adresându-mi-se.
