Academia Palucca era cea mai mare academie de balet din Germania. Nu-mi vine să cred că ceea ce tocmai citisem în acea scrisoare chiar era adevărat. Nu mă aşteptam ca vreodată să mai pot să... practic, în adevăratul sens al cuvântului, balet. Iar, acum aveam şansa şi eram sigură că aveam să fiu aleasă, să pot continua să studiez la acea academie, departe de aici – asta era, totuşi, unul dintre cele mai importante lucruri: faptul că aveam să părăsesc teritoriul Angliei. Şi asta avea să se întâmple exact peste două zile! Perfect, până atunci aveam timp să-mi termin toate treburile începute şi neterminate de pe aici.
Repede, mi-am scos din poşetă Iphone-ul pentru a o apela pe maică-mea. Nu contează că era o oră târzie, trebuia să o anunţ. Trebuia să îmi împărtăşesc cu cineva această bucurie, iar... Liam şi Harry erau cât se poate de „ ocupaţi „ acum.
- Kate? Cum de mă suni la ora asta? răspunde maică-mea, înăbuşindu-şi un căscat.
- Mami! Tocmai am primit o scrisoare de la directoarea academiei Palucca în care mi se propune să încerc şi eu acolo. Nu-mi vine să cred că s-au gândit chiar la mine!
O linişte mormântală domnise în jur preţ de câteva momente. Tot ceea ce mai auzisem fusese respiraţia maică-mii la celălalt capăt al firului, dar ea mi-a dat un răspuns imediat după.
- Felicitări, Kate! Mă bucur atât de mult pentru tine!
Atunci, dintr-odată, mi-am amintit de faptul că în urmă cu câteva zile îl omorâsem pe directorul academiei Royal, ceea ce m-a făcut să mă întreb ce s-a hotărât până la urmă, şi nu am ezitat să o întreb pe mama, fiind sigură că ea va ştii să îmi răspundă.
- Christine. Christine a fost închisă. Ea l-a omorât pe domnul Hastings. îmi răspunde ea, tonul vocii sale devenind unul rece şi distant.
- Oh... murmur eu.
...
- Mami? De ce au închis-o pe ea în locul meu? continui, curioasă.
- Datorită faptului că... Christine a fost în urmă cu câţiva ani şi ea internată la spitalul Maudsley, au ajuns la concluzia că „ nebunia „ ei s-a manifestat din nou în acea noapte.
Într-adevăr. Fosta mea antrenoare de balet, Christine, a fost închisă în acel spital din care am ieşit eu în urmă cu de-abia o zi. Dar, ea chiar avusese probleme psihice. Aşa că... nu ştiu, asta nu mă face să nu mă simt şi mai vinovată în continuare. Din cauza mea un om era mort, iar un alt om era condamnat pe nedrept la cine ştie câţi ani de închisoare. Oh, Doamne...
- OK. Mulţumesc că mi-ai zis şi mie toate acestea, mama. Noapte bună în continuare!
- Noapte bună, Kate. Ai grijă de tine!
De ce am închis aşa, dintr-odată? Deoarece tocmai apăruseră pe terasă, lângă mine, Harry, care o avea pe Gemma în spatele lui. O-oh, reuniune de familie.
- Hey... Vreau să-mi cer scuze pentru cele întâmplate mai devreme, Kate. Nu ştiu ce mă apucase. îşi cere Harry scuze, înaintând înspre mine.
Mi-am înclinat uşor capul într-o parte în semn de „ nu mai contează „ şi i-am întins acea scrisoare ce continuasem să o ţin în mână, holbându-mă la ea, nevenindu-mi să cred. El a luat loc pe un scaun, la masă, iar eu m-am ridicat şi am făcut câţiva paşi înspre Gemma, care cu siguranţă aflase cine sunt eu defapt.
- Îmi pare rău că acestea au fost circumstanţele în care ne-am întâlnit pentru prima oară... încep eu.
Dar, ea nici nu m-a lăsat să termin că m-a şi cuprins într-o îmbrăţişare strânsă.
- Nu are de ce să îţi pară ţie rău, Kate. şopteşte ea, privindu-mă cu lacrimi în ochi.
Ciudat. Aveam un sentiment ciudat. Era... sora mea vitregă. Ar fi trebuit să nu o suport nici pe ea, cât nici pe Harry, nu? Aşa se întâmpla de obicei între acest gen de fraţi/surori. Dar, ceea ce deja simţeam pentru ei, pentru amândoi… era de nedescris.
- Oh, Dumnezeule, Kate… Felicitări! Strigă Harry în momentul imediat următor, stricând acest moment soră-soră.
Nici nu mi-am dat seama când braţele lui mi-au înconjurat uşor talia, ridicându-mă în sus şi învârtindu-mă de câteva ori în aer. Îmi trecuse prin minte ultima oară când procedase la fel – atunci când dansaserăm în ploaie, înainte ca eu să fiu lovită de maşină. M-a sărutat scurt pe obraz, şi m-a lăsat înapoi jos. Gemma a chicotit. De această dată, eu eram cea care are lacrimi în ochi.
- Mulţumesc. şoptesc eu, curpinzându-i pe amândoi într-o “ îmbrăţişare de grup “.
