- Ce e? De ce te uiţi aşa la mine? încep eu, ridicându-mi o sprânceană.
- Ce face o fată ca tine afară din casă la ora asta? Vreau să zic... Hey, uită-te şi tu la tine! Pari atât de inocentă, şi...
“ Inocentă “, vezi să nu! Tocmai dădusem foc unei instituţii importante în care se afla un om. “ Inocentă “…
- Simţisem nevoia să iau o gură de aer. Dar, tu? Tu ce faci afară la ora asta?
El m-a cercetat cu privirea curios preţ de câteva momente, probabil dându-şi seama că minţeam, abia după care a încercat şi el să schimbe subiectul:
- Harry. Iar tu eşti?...
- Fata inocentă şi dubioasă în acelaşi timp ce se plimbă pe străzi la miezul nopţii. Încântată de cunoştinţă!
Acesta a pufnit, imediat după care izbucnise în râs.
- Îmi placi. chicoteşte Harry, venind mai aproape de mine.
- Foarte bine. replic eu, încercând să-mi menţin expresia facială impasibilă.
În momentul următor s-a auzit o bubuitură puternică din imediata noastră apropiere. Uitasem complet că nu eram decât la o stradă distanţă de academia Royal care acum era în flăcări. Ştiam prea bine de unde venea acea bubuitură, aşa că fără să mă uit în jur, am prins încheietura mâinii lui Harry între degetele mele lungi şi subţiri şi l-am târât după mine înspre ieşirea din parc.
- Oh. Încerci să-mi dai de înţeles că şi tu mă placi? Mm, mă bucur să aud asta. râde el, împletindu-şi degetele cu ale mele.
- Care e problema ta?! izbucnesc eu, oprindu-mă dintr-odată în loc.
Mi-am ridicat privirea în sus, în aşa fel încât să-l privesc fix în ochi. S-a aplecat uşor în jos, şi mi-a şoptit la ureche: “ Pot să jur că tu ai provocat acel incendiu. De aceea eşti atât de agitată, speriată, etc. Tu n-ai idee ce stări de spirit îmi transmiţi. „… Continuasem să-l privesc, şi mai mult decât sigur expresia ce o aveam pe faţă în aceste momente era ca o confirmare pentru el la ce zise în urmă cu câteva secunde.
- Nu, stai liniştită. Nu sunt genul. Dar, totuşi nu pot să cred că în urmă cu câteva minute chiar crezusem că eşti inocentă...
Ne-am reluat drumul către... habar nu am unde, degetele mele fiind din nou împletite cu ale sale. Încercam să părem un cuplu ce ieşise la o plimbare romantică, şi să nu atragem atenţia prea mult.
În clipa următoare câteva maşini de poliţie, urmate de alte câteva maşini de salvare trecuseră pe lângă noi în grabă. Probabil nici măcar nu ne observaseră.
- Te duc acasă? Dar, stai... unde e „ acasă “? schimbă Harry subiectul a doua oară pe această seară.
- ...Nu vreau să mă întorc acasă, Harry.
Şi-a trecut braţul în jurul umerilor mei, probabil sperând că mă va încălzi. N-a replicat nimic la ceea ce tocmai zisesem eu, dar în schimb a început să fredoneze melodia pe care o ascultasem eu în căşti chiar înainte să dau foc academiei de balet: The Pretty Reckless – Make Me Wanna Die.
- Oh, ador melodia asta. murmur eu, cuvintele fiindu-mi spulberate de vântul ce era din ce în ce mai puternic.
- Asculţi şi muzică bună! Serios, începi să-mi placi din ce în ce mai mult.
De data aceasta nu m-am mai putut abţine, şi mi-am înăbuşit şi eu un chicotit.
- Numele meu este Kate. Kate Montgomery. Sora mea geamănă a murit în urmă cu câteva zile – directorul academiei Royal (ştii tu clădirea care era în flăcări, clădirea căreia îi dădusem eu foc) este cel ce a dat cu maşina peste ea şi se pare că poliţia te lasă în pace dacă eşti un om cu o funcţie socială înaltă. Poate acum îţi dai seama de ce am făcut ce am făcut. Poate – sau poate nu, te întrebi şi de ce nu vreau să mă întorc acasă. Oh, păi... provin dintr-o familie care... m-am oprit pentru câteva clipe scurte pentru a trage aer în piept. După ce mi-am formulat în cap ideea ce voiam să i-o comunic, am continuat: Părinţii mei au avut întotdeauna pretenţii de la mine şi de la sora mea, a fost foarte greu să cresc alături de o aşa familie. Chiar de asta îmi e frică să mă întorc acasă – nu vreau nici măcar să îmi închipui ce ar fi în stare să-mi facă taică-meu dacă ar afla că tocmai eu sunt cea care a dat foc academiei Royal – academiei în care eu studiam de câţiva ani buni. Da, sunt balerină. Sunt balerină de mulţi ani; ăsta a fost visul meu dintotdeauna: să devin o balerină cunoscută. Şi... se pare că mi-am distrus eu singură visul care era pe cale să devină realitate.
Tocmai am realizat că i-am povestit unui străin jumătate din viaţa mea. Oh, dar la naiba, aveam nevoie de cineva care să mă asculte, aşa că nu-mi părea deloc rău că făcusem asta.
- WOW, tu... tu chiar vorbeşti mult.
- Ce?! Asta e reacţia ta la tot ceea ce ţi-am spus?...
Incredibil...
- Nu! Nu, scuze, dar... încă încerc să pun cap la cap toate întâmplările pe care mi le-ai relatat mai devreme.
Continuaserăm să mergem în linişte, eu încă aşteptând o reacţie la ceea ce-i spusesem din partea lui.
- Deci, dacă nu vrei nicidecum să te întoci pentru moment acasă, vrei să... stai măcar peste noapte la mine?
Ei bine...
- Depinde. Sunt... “ în pericol „ dacă sunt în acelaşi apartament cu tine?
Am reuşit şi de data aceasta să-l fac să râdă.
- Nu, Kate... Promit.
Ne-am îndreptat cu paşi repezi către blocul în care locuia Harry. De-abia aşteptam să fiu într-o încăpere caldă, izolată de tot restul lumii de afară...
