Ignorând scrisoarea pe care tocmai mi-o dăduse recepţionista, i-am urmat pe Liam şi Harry sus, până în camera mea de hotel.
Acolo, Harry căzuse mort de beat pe pat. Se pare că împărţise câţiva pumni buni atât el, cât şi lui îi fuseseră împărţiţi pumni. Urme de sânge şi câteva vânătăi îşi făcuseră apariţia pe faţa lui care până în acele momente, fusese perfectă.
Fără să mai ezit măcar o clipă, am intrat în baie, aducând de acolo un pahar cu apă rece, câteva şerveţele şi dezinfectant. Îl rugasem pe Liam să mă lase pe mine să iau loc pe pat lângă Harry, iar el s-a tras la o parte. Prima dată, i-am dat să bea apa din pahar, sperând că-i va mai trece acea stare, iar imediat după, începusem să-i dezinfectez rănile ce sângerau.
- Ce ai păţit la încheietura mâinii drepte? mă-ntreabă Harry, trecându-şi degetele peste tăieturile mele.
Ciudat că mai fusese în stare să distingă acest detaliu. El nu aflase până acum şi de faptul că încercasem să-mi tai venele cât timp am fost în spital, aşa că era o noutate pentru el – o noutate care presupun că îl enerva la culme.
- Nimic. replic eu, îndepărtându-i degetele de pe încheietura mâinii mele.
Mi-a dat voie să-i termin de dezinfectat rănile, după care a sărit în capul oaselor, fixându-mă nervos cu privirea.
- Ce ai mai făcut, Kate?! izbucneşte el.
Împleticindu-mă, m-am ridicat de pe pat şi am făcut câţiva paşi înapoi, până am ajuns în dreptul lui Liam.
- Nimic, Harold, nimic! urlu eu, dând să mă întorc şi să plec.
Dar, nu am apucat, deoarece acesta mă prinse chiar de încheietura mâinii drepte, făcându-mă să exclam: “ Mă doare, idiotule! “, iar aceste vorbe l-au făcut să se îndepărteze de mine, lăsându-şi privirea în pământ. Liam a fost cel care a intervenit din nou, încercând să îl calmeze.
- Eşti beat! De ce nu încetezi?! Nu înţeleg ce e cu tine! Ce încerci, să distrugi totul în jurul tău? Poate vei reuşi, cine ştie!
Simţind cum lacrimile sunt pe cale să-mi curgă şiroaie pe faţă, am luat acea scrisoare de pe masă şi-am ieşit din cameră, trântind cu putere uşa în urma mea. Nu aveam de gând să mai stau acolo, şi să-l văd pe Harry într-o astfel de stare. Am coborât în fugă scările, până ajunsesem la recepţie, unde am auzit-o pe o fată cam de o vârstă cu mine întrebând-o pe recepţionistă dacă nu ştie în ce cameră se află Harry Styles.
- Hey! Îl cauţi pe Harry? o întreb eu.
Aceasta s-a întors brusc înspre mine, adresându-mi un zâmbet larg, deşi am sesizat că în ochii ei erau lacrimi, iar rimelul i se scursese pe obraji. Zâmbetul ei... era zâmbetul lui Harry, de fapt. Oo, Dumnezeule, era... era Gemma. Era sora mea vitregă.
- T-tu eşti Gemma?... adaug eu, târând-o după mine până în capul scărilor.
- Da. zice ea, confuză.
Nu acestea erau circumstanţele în care trebuia să ne întâlnim...
- Ă, Harry... El e se află în ultima cameră din capătul holului. E deschis.
Asta a fost tot ce am zis înainte să mă fac nevăzută pe terasa hotelului. Acolo, m-am aşezat pe un scaun, la o masă şi fără să mai ezit pentru a mă gândi la cele întâmplate în ultimele minute, am deschis scrisoarea aceea: „Academia de balet Palucca “.
