Simt cum toţi muşchii din corp mi se relaxează sub jetul de apă ce se lovea cu putere de pielea-mi catifelată. După cele întâmplate, am hotărât că... cel mai bine ar fi să fac un duş relaxant, sperând că asta avea să mă ajute într-un fel sau altul, dar... nu ştiu exact în ce măsură funcţionase, deoarece în momentul în care am păşit afară din cadă, acea senzaţie de nervi mi se instalase din nou în corp.
Ce naiba aş putea să fac pentru a-mi reveni?... Să dansez? Nu, nu m-ar ajuta – cel puţin nu de data asta. Să vorbesc cu cineva? Dar cu cine? Nu mai aveam pe nimeni care să-mi fie aproape. C-cu Aria? Cu Liam? Cu... mami? Mnu.
Încă o dată, mintea mi-a zburat la sora mea moartă, Alice. Îmi dădusem seama că nu m-am mai gândit deloc la ea în ultima vreme, fiind prea preocupată de propria fiinţă. Doar dacă ar fi fost aici, acum... Păcat că nu am ştiut să-i preţuiesc îndeajuns prezenţa câtă vreme a fost în viaţă.
Oh, Doamne, ce aveam să fac? Nu voiam ca totul soiul de gânduri înspăimântătoare să înceapă să-mi roiască din nou prin cap. Nu aveam nevoie de asta. Altfel, aş ajunge înapoi în acel spital pentru oameni cu boli psihice din Londra.
Deschizând larg uşa băii, l-am zărit pe Harold stând fix în prag, fixând podeaua cu privirea. Inima mi-a stat în loc preţ de câteva secunde, ochii umplându-mi-se instant de lacrimi. Mi-am zis imediat în sinea mea că el nu trebuie să vadă că îmi pasă, şi-am încercat să mă adun. Încet, mi-am făcut loc pe lângă el, încercând să facă să pară că nici măcar n-am sesizat că el se afla acolo, dar în clipa imediat următoare, degetele lui puternice s-au încleştat în jurul încheieturii mâinii mele. Simţindu-i atingerea, am tresărit uşor, inima mea începând să bată din ce în ce mai repede în piept. Ciudat cum reacţionam şi la cea mai mică atingere a lui. Ciudat ce efect avea acest om asupra mea. Ciuat...
- Ce? Ce mai vrei acum? întreb eu, având un ton autoritar în voce.
- Trebuie să asculţi ce am şi eu de spus, OK?
Mi-am rotit ochii în orbite, privirea mea întâlnind-o în sfârşit pe a lui. Reuşeam să citesc în ochii săi că-i părea rău, că se simţea... vinovat. Oh.
- Ştii, cred că nu mai e absolut nimic de spus.
- Oo, ba da! Sigur că e.
M-a târât după el până în dormitorul... nostru, eu continuând să îi adresez tot felul de înjurături până în momentul în care am fost trântită brusc pe pat.
- Uite, simt nevoia să îţi explic totul – asta datorită faptului că îmi pare rău, datorită faptului că... ceea ce ai văzut tu, nici măcar nu era ceea ce părea, mă-nţelegi?
- Nu mă interesează. replic eu imediat, adresându-i un zâmbet palid.
S-a aşezat în genunchi în faţa mea, odihnindu-şi braţele pe picioarele mele. Se pare că ignora total ultima mea replică.
- Ashley Cooper. Câtă vreme am fost în liceu, am avut o relaţie cu ea. Ne-am despărţit din cauza părinţilor ei – nu am de gând să intru în detalii. Ea, imediat după terminarea liceului s-a mutat aici, în Berlin, singură. Se pare că a ajuns profesoară de limba Engleză, la şcoala la care predau şi eu. Ne-am interesectat într-una din zile în şcoală, şi... cred că-ţi dai seama şi tu că-mi fusese foarte dor de ea. Nu o mai văzusem de atâta vreme, şi... înţelegi. Iar, astăzi, în acea pauză, a venit să vorbim mai multe despre cele întâmplate câtă vreme am fost departe unul de celălalt. Şi după cum ştii, eu când iubesc, chiar iubesc, Kate. Iar pe ea am iubit-o. Mult. Da, e adevărat – am uitat-o, şi asta numai datorită faptului că ai apărut tu în viaţa mea, dar... sentimentele mele pentru ea, nu au cum să dispară. Sunt sigur că şi pentru tine există acel băiat pentru care încă ai sentimente, deşi ai o relaţie cu mine. a făcut o pauză, apăsându-şi scurt buzele pe fruntea mea, după care a continuat: Ei bine, sper că ai înţeles. Nu mai am nicio legătură cu Ash’, doar… amintirile ne mai leagă. Atât. Şi indiferent de ce hotărâre vei lua tu acum, vreau să ştii că te iubesc. Te iubesc mai mult decât am iubit pe cineva vreodată, şi vreau să mă asigur că ştii asta. Eşti... universul meu, domnişoară Montgomery, şi ultimul lucru pe care mi-l doresc este să te pierd.
Oh, WOW... Nu ştiu dacă mai eram în stare să zic şi altceva, aşa că nu am făcut decât să înghit în sec, mintea mea încercând să înţeleagă toate vorbele pe care tocmai mi le adresase el.
- Harold, ...c-cred că am nevoie de o pauză. O pauză, să îmi pun gândurile în ordine. Crede-mă, nici eu nu îmi doresc să te pierd, dar... sunt confuză. Te rog, lasă-mi puţin timp să mă gândesc.
Privirea mea a întâlnit-o pe a lui din nou. Ochii lui albaştrii, plini de lacrimi de data aceasta, păreau că privesc fix în sufletul meu. Un fior de gheaţă mi-a traversat şira spinării. Mi-am trecut o ultimă dată degetele prin buclele lui, şi mi-am apăsat scurt buzele pe obrazul lui.
- S-sigur... murmură acesta, ridicându-se de jos.
A pornit înspre ieşirea din dormitor, dar chiar înainte să închidă uşa în urma sa, şi-a întors privirea către mine, şoptindu-mi „ te iubesc „...
