Fedorov

CAPITOLUL 4

Se făcuse sâmbătă dimineața, iar eu eram mai obosită ca niciodată, cu tălpile bandajate și cu mintea vraiște într-un pat al cărui așternuturi calde nu mă lăsau să plec. Amelie intrase pe ușă energică dintr-odată, purtând un pulover împletit de bunica Lira, arătându-și machiajul minimal și părul proaspăt spălat.

— Fedra, sus! vocea ei energică mă trezise instant din letargie, iar când înlăturase pătura de pe mine, nu avusesem de ales decât să mă ridic din pat pentru a începe ziua. Mirosea a prăjitură cu mere în toată casa și judecând după zarva pe care o auzeam din cauza ușii deschise pe jumătate, „Consiliul Bunicuțelor" își începuse programul de bârfă.

— Au venit deja? întrebasem cu vocea răgușită în timp ce pășisem pentru prima dată pe parchetul vechi din lemn, simțind fiecare rană din tălpi și răceala materialului.

— Mhm, au început cu noutățile din viața fiecăreia, ca de obicei, Amelie comentase amuzată și deschisese ferestrele vechi pentru a lăsa aerul rece să aerisească întreaga încăpere. Se cuvenea să cred că se simțea mai bine, astăzi părea că-și folosea brațul mai mult decât ieri când venise de la consult.

— Bunica ce-a spus? Ceva despre noi? o întrebasem curioasă în timp ce deschisesem șifonierul pentru a-mi pregăti haine. O bluza pe dedesubt, un pulover gros pe deasupra, pantaloni și ciorapi lungi erau suficienți pentru frigul preconizat pentru ziua de astăzi.

— Le-a zis despre Artyom, murmurase ea rușinată. Mâine-poimâine o să-i mărturisească în față că-mi place de el! verișoara mea protestatase enervată, făcând referire la iubitul care o aștepta „cuminte" prin Paris.

— Și nu-i adevărat? pusesem sare pe rană cu întrebarea mea, aducând-o pe culmile disperării. Dacă nu ne plăcuse de actualul, eu și bunica Lira ne decisesem acum câteva luni să batem palma, impropriu spus, cu o parte din concurență, mai precis Artyom. Nici blondul n-avea habar că-l primeam în apartament doar pentru a le prilejui câteva întâlniri în plus.

— Fedra, te arunc pe geam! bruneta mă amenințase amuzată în timp ce-mi așeza pernele la locul lor. Bunica avea un apartament mare, moștenit de la tatăl ei, fapt ce ne oferea posibilitatea amândurora să avem propria noastră cameră.

— N-ai negat, Amelie! o tachinasem în timp ce pășisem pe hol, conștientă că toate bunicuțele stăteau cu ochii pe mine, așteptând să fie băgate în seama. Le salutasem din priviri, aruncând în același timp un ochi către ceasul de pe perete, care indica ora 8:50. Câtă energie aveau femeile astea de se întâlneau așa de dimineață pentru a-și bea ceaiul împreună?

— Mi-a spus Sergey că ar fi interesat s-o cunoască mai bine pe Fedra. S-au văzut de câteva ori pe holuri, dar mi-a spus că nu o mai vede așa de des în ultima vreme, vocea uneia dintre ele se auzise în ecou.

Îmi rotisem ochii în craniu și dacă aș fi putut, i-aș fi lăsat așa întorși ca să nu mai văd atâta prostie în fața lor. Sergey era nepotul unei bunicuțe de pe aici, care lucra după spusele ei la Banca Centrală a Rusiei și care își permisese un apartament în blocul de aici.

Ceva timp mai târziu, ieșisem din baie schimbată în hainele mele bune și dădusem cu privirea de același clan care se apucase, de data asta, de citit. Pe lângă Consiliul Bunicuțelor mai aveau și un club de lectură, care nu-mi displăcea, dar mă irita că nu eram capabilă să beau nicio gură de apă pentru că eram studiată din cap până în picioare.

Mă întorsesem, din nou, în camera mea, unde Amelie făcuse deja ordine și o găsisem închizând geamul cu numeroasele lacăte intricate.

— Le-am auzit discutând despre Sergey, din nou! șoptisem în caz că femeile erau mai preocupate de poveștile noastre de viața decât de ceea ce citeau. O văzusem pe Amelie zâmbind răzbunătoare, iar ochii mei făcuseră un alt dans în capul meu.