În întunericul nopții, printre clădirile îmbrăcate în zăpadă și gheață, Fedra Kondrat își croiește drumul spre Palatul lui Fedorov, cuibul celor mai influenți oameni de afaceri care tranzitează Moscova. Liniștea din viața tinerei Fedra Kondrat dispa...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
F E D R A K O N D R A T
Îmi auzeam respirația agățându-se în plămâni de teamă când respirația înăbușitoare a americanului mă lovise în dreapta capului. Speram că își bătea joc de mine și n-avea să mă dezbrace doar pentru că-l călcasem pe coadă cu răspunsurile mele. Extrăsesem acul metalic cu încă un centimetru în caz că Jonathan Moore avea să-mi încalce limitele.
Amelie, cât mi-aș fi dorit să fi rămas cu mine!
Mâna din jurul gâtului tranzitase spre panglicile din mătase neagră ale corsetului, încurajându-mă să mai trag tija pentru câțiva centimetri înafară. Simțeam transpirația întinzându-se pe piele, jucându-se cu bucata metalică ținută ostatică între degetul mare și cel arătător.
— V-aș ruga să terminați mai repede, domnule Moore! Invitații mei mă așteaptă! acoperisem liniștea incriminatorie cu glasul tremurat și țeapăn.
— Și dacă n-am de gând, ce-o să-mi faci, Fedra? Vorbești mai mult când nu-ți convine ce se întâmplă în jurul tău și nu știu dacă îmi convine asta sau nu.
Jonathan Moore continuase să-mi deschidă corsetul, lăsând în urma degetelor sale o senzație îngrețoșătoare. Îmi era teamă și încheieturile îmi tremurau ca și când mi-ar fi fost frig. Măcar rochia din mătase mai stătea între mine și intențiile dezgustătoare ale americanului.
— O să-i spun lui Fedorov.
Râse macabru și continuase să deschidă corsetul.
— Ai impresia că n-o să mă creadă? Deja ți-a reproșat că te învârți prea mult prin preajma mea, domnule Moore!
— Și am s-o fac în continuare, comentase împotriva mea, încercând să mă scoată din fire. Voia o reacție pe placul lui, însă n-avea s-o primească.
Își smulsese mâna din corsetul meu și înainte de a înțelege ce se întâmplă, trase de bretelele rochiei de mătase de pe umăr, lăsându-mă țeapănă de uimire. La naiba!
— Ești o prezență extraordinară, Fedra Kondrat! Atât de încântătoare și totuși, te arăți mai rar la față decât un preot catolic care intră să spovedească în camera de confesiuni.
Tăcusem. Îmi era scârbă!
— Acum te-am prins în cușca mea și am să-ți dau drumul când voi crede de cuvință.
S-o crezi tu, Jonathan Moore! În mintea mea îi răspunsesem, în realitate buzele mele erau încleștate și n-aveam de gând să le mai deschid prea mult.
