Fedorov

Capitolul 29

FEDRA   KONDRAT

Julia încerca să șteargă urmele rujului testat pe podul palmei, ținând în cealaltă mână o sacoșă cu dulciuri pentru ea și soțul ei.

— S-ar putea să vină la palat... să mă vadă, murmurase mâhnită în timp ce mă privea în ochi.

— Cine? Soțul tău? curiozitatea nu mă lăsase în pace și înainte de a sorbi ultima gură de cafea, îi adresasem întrebarea.

— Mhm, ne-am certat teribil de tare weekendul trecut. A fost aniversarea căsătoriei noastre și n-am putut să ieșim din cauza mea. Nu ne spunem prea multe nici acum! supărarea din vocea ei nu fusese ușor de digerat, știam asta.

— Aș vrea să îți pot spune ceva, dar nu am idee, Julia. Cred că începe să se sature de situația asta?! îi returnasem privirea cu o urmă de simpatie, încercând să nu o sperii.

— Iubitul tău ce crede, Fedra? Poate că Tima nu e atât de înțelegător, poate că e el alfel.

Mi-am mușcat buza inferioară teribil de tare, conștientă că Julia merita să știe în aceași măsură ca Artyom.

— E complicat, Julia! O să-ți spun, dar promiți că rămâne între noi, da?!

Bruneta dăduse din cap în sens aprobator și se asigurase că nimeni suspect nu ne urmărește printr-o întoarcere bruscă pe călcâie.

— Eu și Maximilian Fernsby suntem împreună de ceva vreme.

Înțepenise preț de câteva clipe.

— Wow, el e invitatul drăguț de care vorbeam tot timpul? exclamase cu zâmbetul pe buze în timp ce se oprise pe loc.

— Mhm, el.

Nu avusesem timp să mai adaug ceva căci bruneta îmi sărise în brațe, strângându-mă ca și când aș fi revenit dintr-o călătorie îndepărtată.

— Felicitări, Fedra! Trebuie să fiu sinceră, la venirea lui Konstantin am crezut că se întâmplă ceva între voi doi.

Am bufnit într-un râs atât de puternic încât ecoul străbătuse toate blocurile din prejurul nostru. Și eu care credeam că erau doar glume idioate pentru a mai destinde atmosfera.

— Doamne, nu! exclamasem încă amuzată, însă mă oprisem când, de nicăieri, în fața noastră apăruse soțul Juliei.

— Tima, ai terminat treaba mai devreme? Julia exclamase încântată în timp ce se apropiase de el, sărutându-l pe obraz. Era o tensiune în aer pe care nu o simțeam doar eu, ci și Julia.

— Mhm, n-am știu că veniți pe jos. Trebuia să îmi scrii! murmurase drăgăstos în timp ce își împreunase mâna cu a ei. Bună, Fedra! mă salutase bine dispus, aducând un mic zâmbet pe chipul meu.

Nu cumpăram „coincidența" de a apărea pe o simplă stradă pe care ne plimbam, însă trebuia să recunosc că soțul Juliei era topit după ea. Puteam să văd motivul pentru care era atât de disperat când Julia lipsea nopțile. Puteam să văd și problema lui: teama de a nu pierde persoana iubită.

Am străbătut strada până în capătul ei și ne-am separat în centrul orașului, căci Julia avea planuri alături de soțul ei și nu era tocmai convenabil să intervin. Plimbarea mea solitară pe lângă patinoarul imens se sfârșise când îl zărisem tocmai pe Jonathan Moore în mulțime.