În întunericul nopții, printre clădirile îmbrăcate în zăpadă și gheață, Fedra Kondrat își croiește drumul spre Palatul lui Fedorov, cuibul celor mai influenți oameni de afaceri care tranzitează Moscova. Liniștea din viața tinerei Fedra Kondrat dispa...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
21:03 O oră de când stăteam în picioare, în spatele lor. Eram obosită. N-ar fi trebuit să mai dureze mult.
Inima îmi bătea în călcâie și simțeam ritmul crescând, apoi moleșindu-se. Tocurile înalte săpau în oasele mele, căci mușchii nu mai erau de mult o problemă. Mă întrebam dacă Julia sau Konstantin aveau aceleași probleme în timp ce pianul suna moale în timpane. Bruneta își încovoiase umerii deja, probabil oasele obosite în timpul zilei cedau acum. Era doar o chetiune de timp...
Konstantin făcuse ture de la Lenora Fedorov și numeroasele ei pretenții către Jonathan Moore și mai apoi către Xenia. Mătușa Xenia. Se mișcase, era liber să mișune de la o masă la alta și să mai schimbe peisajul și atmosfera. Deși mă îndoiam că atmosfera avea să fie mai bună la masa lui Fedorov.
— Spune-mi, Maximilian, cum e în Londra?E frig?
Lenora, blonda supremă, se juca cu răbdarea mea și-mi stârnea, parcă, nevoia acută de a-mi arunca privirea asupra ei și a o sancționa. Însă nu puteam, Xenia era cu ochii pe mine și abia aștepta să mă vadă căzând în plasa ei. Nu cred că Fedorov ar privi noua mea sancțiune drept ceva admisibil.
— Vremea e destul de călduroasă, Maximilian răspunsese politicos, făcându-mi sângele să curgă cu răceală prin degete.
Eram la cinci pași depărtare de masa lor, aș fi putut să îi văd atât de bine pe amândoi dacă asta mi-ar fi fost cea mai mare dorință. Dar n-am făcut-o, n-am plecat privirea nici cu un centimetru mai jos de punctul pe care îl fixasem. Era un buchet de flori de pe o masă din depărtare, cred că numărasem fiecare petală și fiecare floare în timp ce ascultam cum Lenora Fedorov devenea din ce în ce mai disperată după atenția londonezului.
Îmi smulgeam privirea de pe buchetul de flori ca să nu par nebună și îl găseam mereu pe Jonathan privindu-mă încruntat. Mă gândisem că poate înțelesese într-un final ceea ce ascundeam în adâncul sufletului meu, poate că făcuse conexiunea și avea să mă pedepsească după eveniment. El însuși era indispus și nu se atinsese decât de vinul și alcoolul fin care umplea sticlele de la masa lui.
O durere ascuțită îmi despicase pieptul în două când îi zărisem pe Fedorovi venind înspre masa lui Jonathan Moore precum niște prădători.
Aleksei și Leonid Fedorov, în carne și oase, veniți să-și recupereze sora? Nu m-ar fi supărat dacă ar fi luat-o de un braț și ar fi dus-o la masa lor, să stea acolo unde doar elitiștii sperau să se așeze.
Mă lovisem cu privirea de Leonid, îmbrăcat într-un costum care îi ascundea scârbenia, cu părul lui de un blond murdar și cu ochii cruzi și ascuțiți. Arătase un zâmbet aproape transparent pe chipul lui, amintindu-mi de imaginea ștearsă din seara în care spălam în băile de lângă bordelurile familiei. Aș fi vrut să vomit, dar nu mai eram cu mine însumi, ci cu 100 de oameni care plăteau o cotă lunară către palat și care nu își doreau să vadă un act atât de scârbos.
