Fedorov

CAPITOLUL 6

— Ciocnind cu dumneavoastră mă face un bărbat necredincios, domnișoară Kondrat? se arătase puțin uimit de întrebarea mea și zâmbise arogant, în colțul gurii, mascând concepțiile care se formau deja în capul meu. Ochii îmi fugiseră spre mâinile lui și nu găsisem niciun inel pe degete, semn că americanul își juca bine rolul în palat și n-avea de gând să lase impresia că era căsătorit.

— Ori faptul că nu port verigheta? mă prinsese în fapt și mă încolțise în locul în care se simțea confortabil și în puteri. Îl vedeam rânjind în spatele expresiei țepene pe care se chinuia să o mențină, însă nu-mi tăiase elanul.

— Nu sunt în măsură să vă răspund întrucât nu vă cunosc. Ați dori să începem turul? mutasem subiectul în zona mea de confort, amintindu-mi de cerințele exprese ale lui Aleksei Fedorov.

Și nici nu-mi doresc să te cunosc!

— Desigur! își revenise în fire și sorbise șampania din pahar sub privirea mea atentă, căutând în cele din urmă un chelner care să-i ia paharul din mână.

— Mă ocup eu, intervenisem pentru a-i lua recipientul întrucât nu se cuvenea să stea cu el în mână în timp ce îl târam prin cele mai grandioase încăperi ale palatului Ihorivna.

Dăduse din cap în sens negativ și îl ținuse pentru el, lăsând la vedere un tatuaj pe pielea din laterala degetului inelar, mic și simplist, aproape inobservabil. Recunoscusem literele slave din cuvânt, însă nu înțelesesem sub nicio formă ce trebuia să însemne.

— Femeile din preajma mea nu-mi sunt sclave, domnișoară Kondrat! Se va ocupa cineva de el, cuvântase sigur pe el și-l lăsase jos, lângă picioarele lui. Simțisem aluzia lui ca fiind îndreptată spre Aleksei Fedorov, însă nu îi dădusem prea mare inportanță. Trebuia să termin cu turul înainte de opt și jumătate, întrucât avea de discutat cu londonezul până când spectacolul de operă urma să se desfășoare în cealalată sală.

Începusem să ne îndreptăm spre ieșire cu pași mărunți, oprindu-mă din când în când în spatele americanului pentru a-l lăsa să interacționeze cu bărbații și femeile care-l recunoșteau, ba chiar dădusem și peste femeile care se aruncaseră asupra lui Maximilian pentru a-i cere un dans vinerea trecută. Decolteurile adânci și formele voluptoase ale femeilor nu trecuseră neobservate de ochii ageri ai lui Jonathan, stârnind un dezgust pentru personalitatea lui atât de încălcită.

Pretinsese mai devreme că nu trata femeile precum sclave, însă râsese cu toată inima la gluma misogină a lui Aleksei și dacă una din femeile din fața lui l-ar fi dus într-o cameră de la etaj, n-ar fi refuzat. Și totuși, era căsătorit. Bănuiesc că a fi bărbat în familia Fedorov nu vine cu destul de multe beneficii, însă a fi femeie pare a fi de-a dreptul ghinion. Mai întâi Natalia, mai apoi această Antonina! Nu mă puteam opri din a-i judeca, deși îmi spusesem de atâtea ori că n-ar trebui nici măcar să-mi treacă prin gând o idee despre ei.

Când terminase de socializat cu doamnele și domnișoarele se întorsese spre mine ca și când și-ar fi amintit de bagajul de mână pe care-l căra după el. Îmi aruncase o privire semn că trebuia să plecăm și mă lăsase să trec înainte, ieșind într-un sfârșit din haosul îmbâcsit cu tutun și pretenții ale bogătanilor. Pe hol, lângă pereții încărcați cu picturi, stăteau rezemați cuplurile tinere, rebele, care fumau de parcă voiau să-și incendieze plămânii. Trecusem pe lângă ei cu eforturi, inspirând rând pe rând fum de țigară și bârfe de ultimă oră în rusă. O parte le înțelegeam, însă restul le lăsam să treacă pe lângă urechile mele, căutând cu ochii sala în care îi conduceam pe toți cei care voiau să arunce o privire în somptuoasa clădire a lui Aleksei Fedorov.