Fedorov

Capitolul 21

Bunica se retrăsese în bucătărie imediat ce își lăsase paltonul în cui și deși nu era separată de vreun zid, se simțea ca și cum eu și Amelie eram singure cu Sergey.

— Scuze pentru dezordine, Amelie născocise câteva formulări politicoase în timp ce luase aspiratorul, încercând să nu mă lase singură în încăpere. Îi făcusem semn cu privirea asupra adunăturii de cârpe de sub ochii mei și blonda apucase una, iar mai apoi făcuse pași grăbiți spre pervazul ferestrei, îndepărtând toate ghivecele.

— E în regulă, am venit neanunțat, lăsase un chicot stânjenit pe care nu-l primisem așa cum se așteptase. Încă eram reticentă față de el și probabil că și de partea lui existau aceleași perspective în privința mea, știa și el prea bine că nu aveam să trec peste comportamentul lui și să-l primesc cu brațele deschise în propriul nostru apartament.

— Vrei să bei un ceai? bunica își ridicase glasul cu o amabilitate ieșită din comun, provocându-mi o migrenă oribilă. Sper că n-avea de gând să mă trimită cu ceaiul pentru că la cat de nervoasă eram, puteam să i-l vărs pe pantaloni.

— Da, mi-ar face plăcere.

— O să le fac și fetelor, au răcit iar, se plânsese cu o urmă de îngrijorare în glas.

— Nu exagera, încercasem eu să o întrerup cu o privire dură, însă vocea îmi părăsise gâtul cu o răgușeală de care nu mă știam capabilă. Îmi curățasem gâtul de 2-3 ori însă vocea îmi părăsise întru totul.

Cum o să vorbesc diseară?

— Glasul tău nu ține cu tine, Fedra! Sergey încercase să deschidă o discuție, însă își ștersese zâmbetul de pe mutră când se lovise de fața mea serioasă.

Amelie curățase geamul în liniște cât bunica pusese ceaiul la infuzat, iar imaginea lui Sergey reflectată în colțul ochilor mei, cu el trecându-și degetele pe canapea mă stresa enorm de tare. Înghițisem în sec și îmi găsisem de lucru prin toate colțisoarele încăperii, începând să realizez că bunica lăsase ceaiul pe masă și plecase în camera ei înainte ca eu să îmi dau seama. Mai apoi urmase Amelie, care cu pretextul că merge la baie să spele cârpele, nici nu se mai întorsese în sufragerie.

— Fedra, ești supărată pe mine? vocea lui se declanșase după minute bune de liniște pură. Știu că n-am fost cel mai galant la ultima noastră întrevedere, dar-

— De ce nu ești la muncă, Sergey? De ce tot vii pe la noi, mhm?

Îl văzusem trecând de la speranță la dezamăgire într-o clipă pentru că nu-i răspunsesem întrebărilor, ci evidențiasem semnele de întrebare.

Mă așezasem pe canapea cu o oboseala evidentă în corp și îl privisem, îmbrăcat în cămașa și sacou, ca și când ar fi venit de la muncă, însă era clar că nu se perindase pe acolo de mult.

— Îmi place cum mă simt în compania ta, Fedra!

M-am plesnit peste frunte, mental, și judecând după privirea lui, pentru o clipă crezusem că înțelege ce îmi trece prin cap. Afinitatea lui față de mine, cea pe care o știam de la bunica și de la Katiusha, căpătase o formă reală pe care nu mi-o doream nici acum și nici mai târziu.

— Adică?

Îmi bătea inima în gât.

— Îmi placi, Fedra!

Ochii lui albaștri îi căutaseră pe ai mei, încercând să nu-i lase să scape, ca și când ar fi avut de pierdut un război. Juca într-un joc de mult pierdut, încă de când apăruse în viața mea și mai apoi la Palat.