În întunericul nopții, printre clădirile îmbrăcate în zăpadă și gheață, Fedra Kondrat își croiește drumul spre Palatul lui Fedorov, cuibul celor mai influenți oameni de afaceri care tranzitează Moscova. Liniștea din viața tinerei Fedra Kondrat dispa...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Jonathan Moore
Două săptămâni mai târziu...
— Mai avem două ore, la naiba! Amelie începuse o ceartă cu bunica în timp ce soneria ușii de la intrare trona peste vocile lor șoptite.
Sergey. Sergey agita apele din nou.
— Vreau să mănânc în liniște, murmurasem printre dinți, de-a dreptul furioasă. Mi se acrise de rolul vecinei primitoare și de asemenea, mi se luase și de nepotul Katiushei care nu se mai întorsese vreodată la programul lui normal de lucru și tot dădea târcoale zilnic în apartamentul nostru.
— Și-ți strică ție omleta? bunica îmi răsucise cuțitul în rană, fugind cu cheile în mână spre hol. Încăpățânarea ei de neclintit începea să devină prea mult, iar ideea de a merge la Katiusha pentru a-i ține o predică despre eforturilor lor în van începea să se concretizeze în mintea mea.
— Îi pun omleta asta în cap! Amelie comentase nervoasă și-și reluase cuțitul de pe blat pentru a secționa câteva roșii cărnoase, pe lângă feliile de brânză deja plasate pe platoul de lemn.
— Am terminat-o cu joaca de-a vecina drăguță! declarasem război printre dinți în timp ce-l auzeam pe pretendentul meu cum arunca trei cuvinte politicoase către bunica în așa fel încât să poate ajunge mai repede la noi. La mine.
— Miroase atât de bine!
Exclamația lui îmi dase sângele în clocot căci preț de atâtea luni mă găsisem fierbând la foc mic.
— Miroase bine! Amelie îl imitase cu o voce joasă, având grijă să-i adauge și accentul în micul ei act de miștocărire. Îmi revenisem în fire cât de repede putusem, întorcând omleta înainte de a fi gătită mai mult decât îmi plăcea mie și franțuzoaicei. Bunica avea să ne înduplece să-l servim și pe el căci n-aveam cum să-l lăsăm să se holbeze la noi precum un flămând.
— Hei, fetelor! Ce faceți?
Lira îi dăduse prea multe drepturi în propria ei acasă și câteodată mi se părea că Sergey se comporta de parcă avea să pună stăpânire cândva pe ea. Pe ea și apoi pe mine.
Mi-l imaginam undeva în spatele meu, curios de lucrurile care-mi necesitau atâta concentrare, așteptând cu mâinile în buzunar ori cu un buchet de bujori în brațe. Îmi mai adusese încă un buchet zilele trecute când mă suprinsese aruncând florile londonezului care își dăduseră ultimele petale pe covorul bunicii.
— Gătim. Mai târziu plecăm să predăm engleza pentru câțiva copilași! Amelie întinsese un șir lung de minciuni în spatele nostru și se întorsese cu privirea peste umăr, cât să pară cât mai credibilă.
