În întunericul nopții, printre clădirile îmbrăcate în zăpadă și gheață, Fedra Kondrat își croiește drumul spre Palatul lui Fedorov, cuibul celor mai influenți oameni de afaceri care tranzitează Moscova. Liniștea din viața tinerei Fedra Kondrat dispa...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Dacă aș fi avut timp necesar să mă rotesc pe călcâie și să plec înapoi de unde am venit, n-aș fi ezitat să fac întocmai. Însă nu mai aveam scăpare căci Amelie îmi ieșise în cale, făcându-mi semn să mă comport politicos și primitor.
Eram obosită și nervoasă, iar fața nepotului Katiushei nu-mi era nici dragă și nici nu avea să-mi însenineze ziua în vreun fel.
— Bună, Fedra! Nu ne-am mai văzut de multă vreme! Sergey zăcea pe canapeaua din sufragerie cu un zâmbet binevoitor, parcă așteptând să-i sar în brațe. Noroc că nu aveam eveniment la palat, căci sigur ar fi întrebat de bunica unde suntem și ce facem.
— Bună, Sergey! vocea joasă și neutră care îmi părăsise gâtul nu cooperase cu mine, arătând zero fericire pe chip. Bunica mă mustrase rapid cu privirea, spunându-mi să iau loc lângă el pe canapea.
Făcusem cale întoarsă spre sacoșe și defilasem prin calea lui Sergey încă o dată, sperând că am să ajung la frigider cu ele întregi și nu împrăștiate pe covor.
— Cum mai ești? Ce-ai mai făcut în ultimele zile? vocea lui mă lovise din depărtare, însă nu mă chinuisem să mă întorc. În spatele curiozității lui de a ști ce am făcut în ultima vreme zăcea nevoia de a-mi aminti că a fost și el la palat, că m-a văzut și că vrea să știe ce fac acolo. Sergey nu mai era Sergey după toată parada eșuată de la Ihorivna.
— Bine, lungisem cuvântul aiurea, sperând că avea să guste din șarada mea emoțională care îmi arăta oboseala și aglomerația din viața mea. Probabil mă urmarea cu privirea, căci simțeam o greutate pe umăr, precum palma bunicului care obișnuia să se mai lase asupra mea în căutarea echilibrului. Cu o sticlă de lapte în mână și cu o pungă de mere în cealaltă, mă rotisem puțin cât să-l văd, găsindu-l cu ochii asupra mea după cum mă așteptam și cu brațele întinse pe canapea.
Aveam un nod în gât care nu-mi permitea să înghit, îi cunoșteam cauza și voiam să cred că exagerez, însă Sergey era în fața ochilor mei și-mi demonstra exact contrariul. Din bărbatul moale și docil se transformase dintr-o dată într-unul curajos și arogant, chiar dacă nu-mi făcuse nimic în mod personal. Numele de Sergey era același, însă persoana din interior era cu mult mai diferită.
— Nu ne-am mai întâlnit de mult!? scăpase un râset care ar fi trebuit să lumineze situația, însă o transformase într-una cu mult mai stingheră. Mă simțeam ca și când râdea de mine, făcându-mă să-mi fie lehamite să-l refuz și să fac întocmai așa cum își dorea el. Un început de comportament toxic...
— Îți doreai să ne întâlnim? falsasem o voce mieroasă care trebui să-l încânte, să-i spună că fata pe care o curta de atâta vreme îi cădea într-un final în plasă. De când venisem în Moscova, se ținuse de mine precum o lipitoare, încercând să-mi intre în grații, să-mi inducă ideea că lângă el mi-ar fi bine și n-aș duce grija zilei de mâine. Însă Sergey Karmusheva păstra o aură atât de ciudată în jurul lui încât câteodată îmi dădea impresia că era un dement mascat sub haina inocenței.
