Fedorov

Capitolul 27

FEDRA KONDRAT

Viscolul se întețise puternic după masă, iar sunetul hipnotizant al caloriferelor mă trimisese pe divanul de lângă fereastră, învelită într-o pătură pufoasă care îmi ținea de cald.

Umărul îmi trimitea semnale dureroase din când în când, iar spatele care cunoscuse pereții solizi începea și el să doară. Așteptam cu sufletul la gură ca Artyom să-mi răspundă la mesaje, voiam să vină și să petreacă seara cu mine în așa fel încât să nu fiu nevoită să nu pot dormi din cauza fricii.

O bătaie solidă și sigură mă ridicase instant de pe divan, însă umărul mă oprise din a mă deplasa energică spre ușă. În sufletul meu se dădea o luptă între frica și entuziasm. Frica de Sergey, entuziasmul că Amelie și Artyom aveau să mă surprindă și să mă viziteze.

Însă când capacul vizorului își găsise locul în dreapta, fața ultimului om pe care mă așteptam să îl văd mă uimise suficient cât să mă înnec cu aer. Toate încuietorile fuseseră deschise și cheia răsucită în sensul deschiderii în doar câteva clipe.

— Ce cauți aici?

Jonathan Moore. Îmbrăcat în paltonul său lung până la glezne, cu bocancii lui cu talpă masivă și cu părul în care încă mai puteam vedea câțiva fulgi de zăpadă topindu-se

— Lasă-mă să intru sau vrei să atragem atenția asupra ta? șoptise aspru în timp ce mă privise de sub sprâncenele sale încruntate.

Situația complicată și teama că vreo vecină de vis a vis putea să stea cu ochii pe vizor mă forțase să-l las pe american în propriul meu apartament. Cât timp încuiasem ușa cu toate lacătele posibile, Moore își descălțase bocancii, un gest pe care nu l-aș fi așteptat din partea unui înfumurat ca el.

— Parcă era furtună afară, Jonathan! zâmbisem amar în timp ce mă sprijinisem de clanță, privindu-l cum înaintează spre sufragerie. Mă simțeam ca și când eu eram invitatul în apartamentul lui, nu el.

— Nu s-a oprit furtuna pentru mine, Fedra! Dar mă tem că urmează să se întețească dacă nu-mi spui adevarul.

Oftasem apăsat în timp ce tranzitasem spre sufragerie, unde americanul tocmai ce își așeza paltonul pe brațul canapelei. Purta o pereche de blugi negri și un pulover de aceeași culoare, haine pe care nu le mai văzusem vreodată. Jonathan Moore părea că doarme îmbrăcat în costumele lui, însă tocmai îmi demonstrase contrariul.

— Poți să-mi vorbești normal, Jonathan? Dacă nu, te invitat afară să dai ordine cui vrei tu! vocea rece care îmi părăsise buzele mă uimise și pe mine, nu doar pe brunetul care înghețase pe loc când mă auzise. Mă urmărise atent până când mă așezasem lângă el, lăsând liniștea să taie din agitația care mă consuma.

— Ți-aș fi putut vorbi normal dacă m-ai fi ascultat și nu ai fi plecat în toiul nopții, Fedra! Nu am intenția și nici nu vreau să te urmăresc prin oraș, dar asumă-ți că și tu trebuie să te protejezi de psihopatul ăla, nu doar eu.

Pufnisem în râs la auzul vorbelor sale și mă rezumasem la a-l privi direct în ochi.

— Nu am dreptul să ies, să-mi vizitez prietenii, domnule Moore? Din câte știu, aseară nu mi s-a întâmplat nimic!

Rânjise enervat și își frecase tâmplele cu vârful degetelor sale lungi, lăsând o aromă vagă de parfum și tutun să mă învăluie.