În întunericul nopții, printre clădirile îmbrăcate în zăpadă și gheață, Fedra Kondrat își croiește drumul spre Palatul lui Fedorov, cuibul celor mai influenți oameni de afaceri care tranzitează Moscova. Liniștea din viața tinerei Fedra Kondrat dispa...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Bun venit! Pentru astăzi veți asista procesul de înrolare în sistem al fluxului de invitați noi. De la ora 20:00 începe concertul de muzică simfonică și clasică în sala Prima. De la ora 23:00 ședință operatorie în sala cu echipamente pentru Fedra Kondrat și Julia Nikolaev. O seară plăcută!
Julia Nikolaev. Jonathan Moore. Maximilian Fernsby. Absenți.
Oftatul meu se răsfrânsese asupra tejghelei de lemn cu un abur umed, arătând adevărata temperatură din Recepție. De îndată ce americanul își luase zborul, la propriu și la figurat, spre State, Ihorivna redevenise temnița rece și umedă pe care o știam din toate timpurile. Poate că oamenii absenți răceau locul, ori poate că Aleksei Fedorov își recăpătase puterile și tăiase, din nou, cheltuielile acolo unde nu exista revoltă.
Amelie fusese detașată adineauri să-l asiste pe fratele rusului suprem, iar golul din Recepție reverbera mai ales asupra gardianului nostru. Zâmbise asigurator, deși când prinsese o firimitură de timp în care eram numai noi doi, își vârâse palmele calde sub ale mele, cerând afecțiune.
Amelie avea să fie bine... așa cum fusese și data trecută. Îi cerusem cu ochii să fie răbdător și mai că fusese pe punctul de a exploda, însă se abținuse. Cinci minute durase magia și mai apoi își aprinsese o țigară fragilă și atât de comună.
Aceeași armă letală zăcuse și în mâna lui Maximilian acum câteva zile, iar între degetele lui Jonathan Moore era precum un accesoriu nedetașabil. Mereu acolo să le astâmpăre pornirile, nervozitatea în cazul lui Artyom, iar agitația în cazul lui Jonathan Moore. Pentru Maximilian Fernsby, cel din urmă, o melancolie transparentă.
— În seara asta e ger, Artyom pornise cu un subiect de discuție, lăsând firișoare de tutun să-i părăsească buzele cărnoase. Cod roșu parcă, îmi făcuse din ochi, lăsând o grimasă masculină să-i îmbrățișeze tenul ca de porțelan. Candelabrul de deasupra capetelor noastre ne ștergea trăsăturile și semnele de îmbătrânire prematură precum o radieră trecută peste urmele de creion. Erau acolo, dar vagi.
— Și eu mi-am uitat mănușile acasă, pufnisem cu o tonalitate serioasă, știind că nu aveam voie să trecem de o barieră precum colegialitatea. Nimeni nu îndrăznise să-și mărturisească sentimentele într-o încercare de curaj, nu de când apărusem eu și Amelie. Poate că înainte fuseseră viteji care încălcaseră regulile, însă nimeni nu povestise despre ei.
— N-aș vrea să fiu în locul tău, Artyom își mușca buzele în timp ce încerca să se păstreze serios.
Ușile de la intrare bufniseră zgomotos, lăsând un zgomot asemănător sticlei sparte să răsune în toată încăperea. Sub lumina galbenă își făcuse apariția un alt tânăr, îmbrăcat în haine lungi și negre, care curgeau peste trupul său înalt într-o linie dreaptă. Cu părul ciocolatiu și aceeași față palidă, însă cu urme de ger pe obrajii lui care erau acum roșiatici ca și când ar fi fost biciuți, se apropia hotărât de noi.
