În întunericul nopții, printre clădirile îmbrăcate în zăpadă și gheață, Fedra Kondrat își croiește drumul spre Palatul lui Fedorov, cuibul celor mai influenți oameni de afaceri care tranzitează Moscova. Liniștea din viața tinerei Fedra Kondrat dispa...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
M a x i m i l i a n F e r n s b y
F E D R A K O N D R A T
Nu-mi simțisem picioarele când mă ridicasem de pe scaunul din lemn lipsit de vreo pernă ori umplutură care să asigure confort. Ci doar urmasem figura lui Aleksei Fedorov pe o ușă din spatele încăperii, găsind un birou simplu, luminat de două lămpi pe de o parte și de cealaltă a piesei de mobilier.
Rusul ezitase să se apropie de birou pentru câteva clipe, ba chiar măsurase încăperea dintr-un colț în altul ca și când n-ar fi fost în înăuntru de multă vreme. Ne sincronizasem pașii amândoi pe un covor roșu și îngust din centrul încăperii, zărind un vraf de plicuri și dosare pe suprafața biroului.
Ticăitul ceasului umpluse camera dintr-un colț în altul și lumina caldă căzuse în mijlocul încăperii precum soarele la asfințit. Aleksei îmi făcuse semn să stau pe loc și se făcuse dispărut după birou, căutand cu mâna printre plicurile din hârtie.
— Ia cele două seturi de dosare, cel vișiniu pentru invitații străini, cele albastre pentru invitații ruși! dictase cu o tonalitate de gheață, încorsetată, în timp ce apucase o foaie de pe masa sa. Se sprijinise de piesa de mobilier și își trecuse ochii peste ceea ce părea a fi un fel de scrisoare preț de câteva clipe bune.
Rămăsesem pe loc, amețită de lumina difuză și aerul rece, dar parfumat care învăluia întreaga încăpere. Pesemne că adevăratul birou al lui Aleksei nu era nicidecum la etajul doi, ci în mansarda palatului Ihorivna, într-una din cele mai întunecate încăperi.
— Le-ai luat? întrebase ca din senin, cu iritare în glas și nemulțumire în gesturi. Înclinase foaia cât să n-o văd și-și rotise capul ca să mă privească de peste umăr. Numai atunci mă trezisem ca și fulgerată și apucasem teancurile de dosare subțiri care mă așteptau în colțul drept al biroului.
— Da, domnule Fedorov!
Nu-i plăcuse prea mult ezitarea din gesturile mele și lăsase hârtia pe birou, cu dosul foii în sus, procedând la a se sprijini într-un braț.
— Să nu te prind că-ți lași ochii să curgă prin treburile mele ori altfel te încui în subsol, Fedra! mă amenințase așa cum o mai făcuse în seara în care mă trase de păr. Nu proceda la astfel de amenințări decât în clipe în care simțea că nu mai avea control asupra noastră. Pe semne că era vulnerabil din pricina a orice citise cu atâta nesaț de pe foaia aceea.
Calculasem în mintea mea că fusese mai inteligent să nu-i răspund sub niciun fel și cumva intuiția mea funcționase. Aleksei se ridicase de la masă fără să se mai atingă în vreun fel de bucata de hârtie și pășise în fața mea, făurind deplasarea înapoi în sală. Masa celor douăzeci era de-a dreptul interminabilă dacă o priveai din capătul ei.
