În întunericul nopții, printre clădirile îmbrăcate în zăpadă și gheață, Fedra Kondrat își croiește drumul spre Palatul lui Fedorov, cuibul celor mai influenți oameni de afaceri care tranzitează Moscova. Liniștea din viața tinerei Fedra Kondrat dispa...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
F E D R A K O N D R A T
O femeie. Era o femeie.
Cuvintele lui Maximilian se învartiseră în capul meu precum alcoolul din vinul servit pe mesele de la petrecerile lui Aleksei Fedorov.
— O femeie, Jonathan apreciase pentru el încă odată, sprijinindu-și bărbia în palma dreaptă. Stătuse țeapăn cât am numărat de la unu până la treizeci și probabil că își amintise de existența noastră căci se retrăsese din gândurile sale cu un oftat puternic.
— N-am să cer detalii despre cum arăta căci îmi închipui că nu ai văzut-o de la o asemenea distanță, Maximilian.
Londonezul dăduse scurt din cap și își îndesase mâinile în buzunarele pantalonilor, părând destul de relaxat în fața lui Moore.
— Cred că ar fi potrivit să măriți securitatea pentru domnișoarele care lucrează în palat. Având în vedere ce s-a întâmplat și acum câteva săptămâni..., londonezul atinsese un punct sensibil pentru toți cei din conducerea palatului, impresionându-mă cu stoicismul de care dăduse dovadă.
Ar fi putut face trei pași înapoi la producerea fiecărui eveniment negativ, însă Maximilian procedase exact invers. Se apropia de miezul problemelor de fiecare dată ca și când ar fi fost atras înspre ele. Îmi era teamă să nu se ardă într-o bună zi.
— Voi propune sugestia mai departe, Maximilian. Știi prea bine că nu țin de mine astfel de decizii.
Chiar așa? Chiar știa Maximilian ce putea și nu putea face americanul în privința noastră. Îmi închipuiam că nici măcar nu îl interesa...
— Ok, atunci cred că e timpul să mă retrag. O seară frumoasă, Jonathan!
Credeam că avea să plece și să dispară după ușile masive, însă Maximilian îmi zâmbise cu ochii, subtil și atât de frumos încât mă simțisem neîndreptățită să primesc un astfel de tratament din partea unui invitat al palatului.
— La revedere, domnișoară Kondrat! Mai avem de semnat contractele în această seară și bănuiesc că ne mai vedem.
— Dacă nu mă va înlocui cineva, cu siguranță. O seară frumosă! urările de rigoare fuseseră trimise cu un ton cât se putuse de calm și profesional, sperând să nu atrag atenția nepotrivită a altcuiva.
Maximilian Fernsby afișase un zâmbet politicos și dispăruse din cameră fără vreun fel de asistență din partea celor doi bărbați care veniseră cu el. În schimb, Jonathan Moore rămăsese cu privirea ațintită asupra ușii, probabil contemplând tot ce se întâmplase în ultimele ore.
