În întunericul nopții, printre clădirile îmbrăcate în zăpadă și gheață, Fedra Kondrat își croiește drumul spre Palatul lui Fedorov, cuibul celor mai influenți oameni de afaceri care tranzitează Moscova. Liniștea din viața tinerei Fedra Kondrat dispa...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
N-am apucat să înțeleg ce se întâmplă când auzisem telefonul lui Jonathan sunând necontenit. Pentru o secundă am simțit că sângele îmi îngheață în vene și că secretul meu avea să iasă la iveală când nici nu apucase prea bine să fie acoperit, însă îmi revenisem imediat și încercasem să spun ceva.
— Moore i-a distrus viața! exclamasem pe jumătate convinsă că Sergey merita asta, pe jumătate nemulțumită de cruzimea americanului.
— Fedra, merită cu vârf și îndesat. Cu toți o știm! reacția lui Artyom acoperise telefonul atât de bine încât uitasem că tonul de apel răsuna în toată camera. Ar trebui să îl fi închis.
Își trecuse palmele de-a lungul coapselor și peste genunchi, privind ziarul de sub sprâncenele sale șatene.
— Ar fi putut să mai aștepte câteva zile. Bunica lui e în vârstă!
— Iar asta nu îi justifică comportamentul obsesiv și prostia lui nebunească de a te urmări, de a te agasa și de a te lovi. Fedra! îmi lungise numele cu vocea răgușită, certându-mă fără nicio reținere.
Îi acceptam orice, numai să nu las telefonul să fie auzit. Moore, ți-l îndes pe gât data viitoare când ne vedem!
— Nu-i iau apărarea! E ultimul lucru pe care l-aș fac—
O bubuitură violentă erupsese asupra ușii de la intrare, lăsând o urmă de glas masculin să se strecoare printre toate sunetele stridente. Rusul de lângă mine se ridicase instant de pe canapea, urmărind atent ușa ca și când ar fi pe punctul de a exploda.
Sergey sau Jonathan? Oricare dintre ei zăceau după ușă, mă simțeam la fel de nesigură și în pericol.
— Stai aici!
Simțeam că inima avea să îmi fugă din piept la cât de tare simțeam bătăile inimii în cutia toracică. Inspirasem grăbită o gură de aer și țintisem ușa cu privirea când bruscase clanța din nou.
— Nu, vin cu tine, Artyom! Nu e ca și cum ne poate ataca! îl prinsesem de braț pe gardianul de la Ihorivna în așa fel încât să-l pot convinge.
Misha, pisica noastră, fugise speriată pe una dintre canapelele vechi ale bunicii, lăsând holul mai gol ca niciodată.
— Fedra, o clipă te rog! o voce masculină înăbușită pătrunsese ușa metalică. Stomacul mă săgetase dureros, însă agitația produsă de disperarea lui avea să îi trezească pe vecini și mai apoi, să împraștie tot felul de zvonuri.
— Deschide-i! Vrei să trezească tot palierul?! șoptisem agitată în timp ce mă poziționasem puțin după Artyom. Oare ce m-aș fi făcut fără el?
Șatenul îndesase cheia în ușă fără ezitare, lăsând în fața ochilor noștri un întuneric atâta de dens încât fusese necesar să ne scruntăm ochii pentru a-l găsi pe Sergey.
