Annabella (Volumul 1)

7.

-Unde ai fost? Ai ratat tăierea tortului.

-Am fost... puțin ocupată, îi spun mamei pe un ton inocent, aruncând o privire în direcția din care îşi face apariția Alexander.

Nu înțeleg de ce nu a vrut să intrăm în acelaşi timp sau de ce a preferat să îmi sugereze să dansez cu cât mai puțini băieți la această petrecere, dar nici că îmi pasă. Sărutul pe care mi l-a oferit mi-a dat de înțeles clar că vrea să încercăm ceva. Deci totuşi nu îi sunt chiar indiferentă precum a vrut să arate la început. Dar atunci de ce încă se ascunde şi de ce nu vrea să le arătăm oamenilor că formăm un cuplu? Ah, e greu să îți coci mintea cu atâtea presupuneri.

-În regulă, dacă îl vezi pe tatăl tău, spune-i că poate dormi la un hotel mâine noapte.

-Atât de rău este?

Mama îşi mijeşte ochii şi am impresia că este mult mai rău decât vrea să arate. Nu pot să cred că relație lor este pe cale să se sfârșească astfel. Mereu am avut impresia că se iubesc atât de mult încât nimeni şi nimic nu vor putea sta în calea fericirii lor. Şi ce dacă mama este uneori materialistă sau tata nepăsător? Aveau o sclipire când erau împreună care îmi dădea de înțeles că sunt făcuți unul pentru altul.

-Bea ceva, distrează-te. Găseşte-ți un baiat drăguț.

Clipesc mărunt şi o opresc pe mama chiar înainte să plece de lângă mine. Îşi coboară o clipă privire în paharul din măna sa, apoi aşteaptă nervoasă să spun de ce am oprit-o.

-Cum rămâne cu Alexander?

-Nu vreau să te mai întâlneşti cu el vreodată, declară ea cu convingere. Părinții lui i-au oferit un loc de muncă lui Alfred, iar acum vrea să se mute acolo. Deci nu mai vreau să aud vreodată de familia Leopold, ne-am înțeles?

Ceva îmi spune că vorbeşte serios pentru că mă priveşte hotărâtă şi determinată să ducă această luptă până la capăt. Dau aprobator din cap şi o las să se retragă la unul dintre colegii ei de serviciu. L-am văzut de câteva ori pe facebook şi i-am dat câteva like-uri, dar niciodată nu am stat de vorbă cu el.  Cel mai probabil acest moment nu este unul potrivit pentru a  face asta, pentru că tot ce vreau acum este să mă decid ca ar trebui să fac mai departe: să beau până să uit cum mă cheamă sau să fug în baie pentru a plânge puțin. Aleg prima variantă doar pentru că nu  vreau să dau peste vreo drogată în baia fetelor pe care ar trebui să o scot eu afară.

-Măi, măi dacă nu este chiar Annabella.

Privirea maronie a lui Wiliam mă întâmpină când îmi ridic privirea spre el. Îi zâmbesc uşor amețită de la băutura din mâinile mele şi aştept să ajungă lângă mine. Ține la fel ca restul invitațiilor un pahar de unică folosință în mână şi mă priveşte sorbind din el. Mai aruncă din când în când câte o privire în jurul nostru.

-Bună, Wiliam.

-Ce faci? Văd că te distrezi din plin.

Mă întreb ca caută el aici. Nu ştiam că o cunoaşte pe Izabela sau că are de gând să vină.

-Sunt hotărâtă să dau tot din mine în seara asta, declar cu convingere.

Dau pe gât tot conținutul paharului şi chicotesc uşor. Îl las pe Wiliam să privească amuzat în urma mea câtă vreme eu merg să îmi umplu din nou paharul. Eu vorbeam serios că voi uita de toanele lui Alexander acum. Tot ce vreau este să petrec, să mă simt bine şi să savurez în tihană sărutul pe care l-am primit. 

-Eşti sigură că nu este prea multă băutură pentru tine?

Întrebarea lui mă face să mă răsucesc furioasă spre el. Cum îşi permite să contorizeze cât am voie să beau şi cât nu? Abia l-am întâlnit o dată în viață.