Annabella (Volumul 1)

20.

Loviturile venite din partea lui Robert au ajuns să nu mă mai afecteze. Întregul corp îmi este amorțit când Robert decide să lase deoparte cureaua și să își ia doza de bere în mâini.

-Tată, ce faci?

Minunat. Nici că se putea mai bine, fix Aiden lipsea din peisaj! Îi am pe amândoi atât de aproape, nu mai vreau. M-am săturat să trec zilnic prin aceste chinuri.

-I-am dat o lecție, ce vrei? Nu ai altceva de făcut?

Aiden nu răspunde. Se apropie însă de mine și cu toate că încerc să mă ghemuiesc pentru a-mi proteja fața de o altă lovitură, băiatul își încleștează degetele în jurul brațelor mele și mă ridică de jos, făcându-mă să mă sprijin de el și un perete.

-Nu crezi că ai cam exagerat? Își întreabă acesta tatăl după ce îmi aruncă o privire detaliată. Ceva îmi curge din nas și îmi dau seama câteva clipe mai târziu că este sângele meu.

-Du-o sus și pune-o în pat, îi trece ei.

Aiden face ceea ce îi cere Robert și mai mult mă târâie pe scări spre camera mea. Odată ce ajung acolo rămân șocată când mă privesc în oglinda prinsă de dulap, buza inferioară îmi este spartă, sângele din nas mi-a acoperit mare parte din față, iar din tâmplă îmi curge alt firicel din lichidul roșiatic. Îmi amintesc că Robert a încercat să mă lovească cu un papuc, dar m-am dat la o parte, iar atunci mi-a prins părul și mi-a lovit capul de perete. De acolo trebuie să fie rana din jurul ochiului și al frunții.

-Stai aici, îmi ordonă Aiden și îmi face semn spre pat.

Înghit în sec, dar fac ce mi se spune. Nu vreau să mai primesc o bătaie și de la el, sunt și așa destul de slăbită de la pierderea sângelui de acasă de la Alexander.

Aiden revine câteva secunde mai târziu cu o trusă de prim ajutor pe care cel mai probabil a luat-o din baie. Tremur din toate încheieturile când îl văd apropiindu-se de mine. Nu ar fi pentru prima oară când el m-ar lovi.

-Nu te mișca, îmi cere și mă străduiesc să îi îndeplinesc dorința, dar corpul nu mi se oprește din tremurat. Am spus să te oprești! Țipă după aceea izbind trusa în pat lângă mine. Scap un mic țipăt de spaimă și îmi duc mâinile la gură, speriată. Sper să nu mă coste prea mult tresărirea mea.

-Îmi p-pare r-rău, bolborosesc speriată.

-Încearcă să te controlezi puțin.

-Mă doare, şoptesc.

Oftează şi ia din nou trusa de prim ajutor. Dacă nu l-aş cunoaşte mai bine, aş spune că îi pare rău pentru mine. Păcat însă că acest lucru nu este posibil. Ştiu foarte bine că Aiden îi seamănă într-un totul părintelui său.

-Ştiu, dar trebuie să îți curăț rănile.

După ce tratamentul ia sfârşit, Aiden strânge compresa cu apă rece şi restul soluțiilor împrăştiate în pat, apoi se îndreaptă de spate.

-Mulțumesc, spun eu.

-Unde ai fost toată noaptea? Mă întreabă dintr-o dată, fixându-mă.

-La Alex acasă, replic cu glas tremurând. Te rog să nu mă loveşti şi tu, avea nevoie de ajutor, iar eu am insistat să rămân.

Îmi țin respirația când Aiden se apleacă peste mine, îmi susține bărbia, ignorându-mi privirea speriată şi tremurul corpului, apoi îmi cercetează chipul în detaliu.

-Vreau să îmi faci o favoare, şopteşte el. Te vei furişa în liceu şi o vei convinge pe Barbara Kyle să te urmeze până în parcare. De acolo mă ocup eu.