Annabella (Volumul 1)

1.

Louis se uită ciudat la mine, iar mie îmi este jenă să mai stau un singur nenorocit de minut în fața lui. Mi-e jenă să îl las să mă privească în felul în care îți privești soția și să nu spun absolut nimic. Părul lung îmi acoperă bustul, dar mă simt mai goală ca niciodată în fața privirii lui amănunțite. Unde mi-a fost capul când am apelat la el și când am acceptat termenii lui Alexander? A fost foarte clar când a specificat că nu vrea să aibă alături de el o copilă neexperimentată, care nu știe să îl satisfacă. Pe scurt, nu vrea să aibă alături de el o virgină.

Întreaga mea viață am înțeles că un bărbat se simte bine atunci când lângă el se află o "fecioară", o femeie cuminte și la locul ei, însă Alexander nu este așa. Vrea să fie mulțumit de femeia cu care urmează să se căsătorească. Nu vrea să o "înceapă" el, ci să o termine.

Tocmai de aceea mama l-a sunat pe Louis, un striper gata oricând să își înceapă treaba, dar... Nu pot să îl las să mă atingă. Nu când știu că se va mândri pe urmă că a reușit să își petreacă o noapte cu fiica faimosului Alfred Moore, supra estimatul și iubitul primar al orașului. Familia din care provine Alexander este mai mult decât potrivită pentru mine. Cel puțin asta spun părinții mei, care doresc cu orice preț să mor alături de Alexander Leopold, dar pentru a face asta, trebuie să respect condițile impuse de către el.

-Așează-te, te rog.

Îmi ia câteva momente să realizez căci glasul gros și scăzut provine de la Louis. Îmi face semn spre marginea patului ce mie mi se părea atât de confortabil cu câteva clipe în urmă. Poate i-aș fi ascultat ordinul dacă inima nu ar fi pompat sângele atât de puternic înspre nările mele. Cele două degete pe care le-am lipit de el mi-au confirmat faptul că, tocmai a început să îmi curgă sânge pe nas. Probabil mama m-a bruscat prea puternic cu câteva clipe în urmă, iar asta mi-a cauzat sângerarea. Fir-ar, obișnuiesc să intru în panică când sunt pusă într-o situație de acest gen.

-Hei, ești bine?

Louis se năpustește asupra mea. Îmi cuprinde într-un mod ferm mâna ce poposea deasupra nasului meu și mă privește încruntat.

-Lasă-ți capul pe spate, îmi cere.

Fac întocmai câtă vreme el îmi ridică mâna până deasupra capului. Înghit în sec și încerc pe cât posibil să respir pe gură și să ignor amețeala ce abia m-a cuprins.

Brunetul mă îndrumă spre pat. Mă lasă să mă așez cu grijă pe marginea lui, iar după aceea dispare de lângă mine și se întoarce câteva clipe mai târziu cu câteva șervețele și o sticlă cu apă.

Câteva minute mai târziu sângerarea s-a oprit, iar amețită nu mă mai simt. Încă îmi țin șervețelul la nas pentru a trage puțin de timp. De timpul în care noi ar fi trebuit să îl petrecem într-un alt mod, făcând dragoste. De fapt, sex. Pentru că nu se poate numi "dragoste" un simplu contact sexual dintre doi necunoscuți.

Louis se lasă pe vine lângă mine. Are părul răvășit, iar gropițele din obraji nu se mai văd acum căci e serios. Mult prea serios. Cred că nici nu clipește câtă vreme mă privește atent.

-Ești mai bine acum? Întreabă.

Încuviințez pentru că nu știu ce alt răspuns aș putea să îi ofer. Da, din punct de vedere medical mă simt ok, dar psihic sunt epuizată, ușor speriată.

-Foarte bine, crezi că putem începe?

Se vede clar că nu vrea să mă constrângă sau să mă bage și mai tare în sperieți. Apreciez asta la el, dar asta nu mă face să îmi relaxez mușchii încordați.