Annabella (Volumul 1)

29.

-Parcă ați spus că este o petrecere, bolborosesc, intrând în casa din pădure, în casa locuită de verii şi prietenii lui Alexander. Este prea linişte pentru ca acest loc să fie un spațiu pentru petrecerea pe care a menționat-o Alexander.

Olaf păşeşte spre mine, se aşează în genunchi, întinzând un mare buchet de trandafiri roşii spre mine. Zâmbeşte şi arată chiar comic cu rujul de pe buze sau rochia pe care a fost obligat să o îmbrace pentru a mă împăca pe mine. Alexander m-a asigurat că vampirii vor face orice să mă împace, se pare că ăsta este planul lor.

-Te rog să mă ierți că te-am rănit, spune el spăşit.

Poate de vină este verdele ochilor săi, sau poate şuvițele blonde, dar nu îmi pot dezlipi privirea de pe el. În cele din urmă zâmbesc.

-Ridică-te până nu mă răzgândesc, chicotesc eu.

Bucuros, se ridică în picioare şi mă surprinde cu o imbrățişare. La scurt timp ceva îl opreşte şi îl face să se întoarcă cu spatele la mine. Priveşte în jos spre perna ce probabil i-a lovit corpul şi zâmbeşte. Amara ține brațele încrucişate la piept.

-Doar nu credeai că voi sta cu mâinile în sân în timp ce îmbrățişezi o altă fată, se justifică ea.

Olaf chicoteşte, şi asemenea unui bărbat îndrăgostit, se desprinde de mine şi păşeşte spre iubita lui. Cu ochii verzi scânteietori, Amara a aşteptat ca el să ajungă în fața ei, apoi a încercat să îl lovească. Deloc surprinzător, Olaf a oprit-o.

-Doar ştii că pe tine te iubesc.

-Nu aş spune asta după felul în care arăți. Chiar vrei să mă alungi de lângă tine? Rujul nu ți se potrivește.

Ceilalți încep să chicotească. Până şi Alexander, care este în mare parte serios se încumetă să zâmbească.

-Deci vi se pare această situație ca fiind nostimă, se ofensează Olaf. Bine, cred că îi voi oferi Annabellei sărutul ce îți era predestinat ție, şopteşte spre chipul roşu al Amarei.

Fără alte introduceri, Amara se năpusteşte asupra lui cu o viteză uimitoare, îi capturează buzele într-un sărut, din care ambii se desprind abia când rămân fără aer. Zâmbesc, apoi se retrag de lângă noi, spunând că trebuie să facă ceva urgent. Cu toții ştim că prin "ceva urgent" se refereau la cu totul altceva dacă ar fi să ne luăm după gâfâielile lor.

-Ți-am pregătit o surpriză, spune Grey păşind spre mine. Îmi prinde mâinile în palmele sale şi îmi zâmbeşte. Ne-ai ajutat foarte mult cu absolut toate lucrurile ce nu te implicau, noi nu trebuia să te implicăm în aşa ceva.

Ceva în tonalitatea vocii lui mă face să cred că spune adevărul. Cu toții regretă că mi-au făcut rău. Dar eu i-am iertat deja. I-am spus-o lui Alexander şi o să le-o spun de câtă ori este nevoie.

-Nu ai fost în siguranță aici, dar de acum totul o să se schimbe. Nimeni nu mai intră fără aprobarea ta.

-Ce vrei să spui? Întreb.

Todd vine spre mine, avându-şi iubita în spatele său. Beatrix zâmbeşte, etalându-şi gropițele din obraji.

-Această casă este a ta acum, am trecut-o pe numele tău.

-Cum ați putut face asta? Nu pot accepta...

-Şşş, mă întrerupe Alexander. Ei au vrut să facă asta şi poate că este mai bine aşa. Gândeşte-te doar că nici un vampir nu va mai putea intra aici fără acordul tău, este o casă protejată acum.

Trag adânc aer în piept.

-Este prea mult...

-Dar noi vrem asta, mă întrerupe Grek, păşind spre fratele său. Te rog, acceptă asta de la noi.