Annabella (Volumul 1)

17.

Alexander

Răbdarea este punctul meu forte, ceva ce mă defineşte şi stiu că mă pricep la asta foarte bine, tocmai de asta mi-am adunat familia la mine acasă pentru a pune la punct unele detalii. Olaf este cel mai agitat, Beatrix pare stresată, iar Todd arată mai mult plictisit. Nici unul nu ia lucrurile în serios dacă nu este cineva la conducere, cineva care să îi menajeze pe fiecare în parte.

Grey îşi drege vocea, uşor stânjenit de liniştea din încăpere, apoi se roteşte cu fața spre noi.

-Eu nu vreau asta, băieți. Nu vreau ca Paul să vină după noi.

-Nici nu se va întâmpla asta, Amara, o liniştesc eu. Voi vorbi eu cu el înainte ca totul să înceapă, e slăbit acum şi dispus să cadă la comun acord cu mine dacă îi propun un târg.

Verişorii mei vin lângă mine, privindu-mă intens. Îmi dau seama că decizia mea i-a tulburat pe majoritatea dintre ei, dar este ceva ce trebuie să fac, care sunt îndreptățit să fac indiferent de situație.

-Nu te va asculta, rosteşte Grey.

-Ba o va face.

Todd lasă deoparte manuscrisul peste care se uita pentru a-şi îndrepta atenția asupra mea, pare mai mult să mediteze asupra a ceea ce am spus. Încep să devin nervos, aşa că îi las pe ei să se gândească în continuare la ceea ce am spus şi ies din casă. Alerg pentru a-mi limpezi cât de cât gândurile încâlcite şi pentru a vâna ceva. Pădurea este plină de iepuri şi mă hrănesc cu trei dintre cei mai mari pe care i-am găsit. Puțin mai spre miezul nopții, un vânător curajos începe să cutreiere pădurea mea preferată, nu mi-a fost deloc greu să îl simt chiar dacă ne despart în jur de cinci kilometri. Mă postez în fața lui, obținând o tresărire al corpului său masiv.

-Doamne, m-ai speriat, bolboroseşte mai mult scârbit. Ce cauți în pădure la ora asta? Vrei amendă?

I-am făcut semn din mână să se apropie şi am pufnit când el a dezaprobat printr-o clătinare al capului. Atunci m-am năpustit asupra lui, conştient fiind că ochii mi-au devenit roşii, iar muşchii brațelor mi s-au încordat în jurul gâtului său. Colții ce abia ieşiseră din gura mea sunt acum în gâtul pădurarului, iar sângele care îmi răsfață acum simțurile mă face instant să mă relaxez. Un timp a fost incomod pentru că trebuia să îi țin capul într-o parte cu o mână, iar cu cealaltă să am grijă să nu țipe atât de tare, bineînțeles că aş fi putut folosi hipnoza ca să-l opresc din a se zbate, dar unde mai era distracția? Când în cele din urmă corpul a început să i se relaxeze, m-am aşezat în fund pe frunzele încă umede de la ploaie, continuând să mă hrănesc din acest bărbat. L-am secat de sânge în mai puțin de  câteva minute, iar atunci când corpul fără suflu a rămas deasupra mea, l-am împins, lăsându-l să se dărâme la pământ. Mă simt bine, chiar dacă ştiu că am ucis un om, nu am remuşcări, nu cred că asta mă  va schimba cu ceva. L-am îngropat, apoi am plecat iar spre casă.

Verişorii mei erau tot aici, cu gândurile vraişte. De la o milă depărtare am putut simți tensiunea din cameră.

-Cred că am găsit o cale ca micuțul medicament să nu fie sacrificat în cinstea lui Paul, îmi dă de ştire Grey, înaintând spre mine.

-Spune.

Îmi propun să îi interzic pe viitor să o mai compare pe Annabella cu un medicament umblător şi îmi concentrez atenția asupra lui, încrucişându-mi brațele la piept. Sunt din cale-afară de curios.