Annabella (Volumul 1)

22.

-Alex...

Dar nu reușesc să îmi termin fraza pentru că bărbatul ăsta se năpustește asupra mea. Mă ridică pe sus și mă lipește de un perete cu atâta forță încât mă doare spatele.

-Ajutor! Țip înainte ca degetele sale să îmi încolăcească gâtul. Tot ce pot vedea sunt ochii lui roșii și vena de pe frunte care devine din ce în ce mai mare de furie.

-Spune-mi cine este Dominic, cu el mă înșeli? Am avut încredere în tine!

Nu mai am aer. Totul începe să se învârtească până să vină Grek și să îl ia pe Alexander de lângă mine.

-Ce tot faci? Se răstește la verișorul lui în timp ce eu alunec jos.

Pe ușă își face apariția Louis, apoi Amara care pare destul de îngrijorată când dă cu ochii de mine pe jos. Apare în fața mea și îmi verifică pulsul.

-Ești un nenorocit, murmur cu lacrimi în ochi. Amara mă ajută să mă ridic, iar după ce termin de tușit, îl sfredelesc pe Alex cu privirea. Cum ai putut să încerci să mă ataci? Ce am făcut? Am avut doar un vis, idiotule.

-Anna, nu cred că e un moment bun să îl jignești, spune Grek, așezându-se în fața mea.

-Sau ce? M-ar omorî? Dă-i drumul, ce mai aștepți?

Parcă împins de ceva de la spate, Alexander se năpustește asupra mea, îl lovește în stomac pe Grek, apoi îi sucește gâtul și îl lasă să cadă pe jos. Amara își scoate colții și dă să înainteze spre Alexander, dar el este cu mult mai rapid pentru că trece rapid în spatele ei și îi rupe coloana.

-Acum putem discuta liniștiți, spune zâmbind, reușind să mă sperie prin modul de a-și descoperii colții.

Mă dau un pas în spate, speriată.

-Stai departe de mine sau jur că...

-Că ce? Mă întrerupe furios. Micuța și sensibila Annabella poate cel puțin să mă înfrunte? De când se întâmplă asta?

-Vrei să mă omori? Șoptesc când ajunge lângă mine. Îmi dă capul într-o parte, dezvelindu-mi gâtul. Fă ce crezi că e mai bine.

În următoarele minute totul se schimbă, Alexander își introduce colții în gâtlejul meu și bea puțin sânge. Nu mă lasă să cad joc pentru că mă lipește între el și peretele rece. Mai mult șocată îl privesc când se depărtează de mine. Asta nu e posibil, el tocmai a gustat din mine! Asta înseamnă că...

-Nu mă mai iubești, murmur șocată.

El doar aprobă din cap și se dă un pas în spate. Își trece degetele prin păr, apoi mormăie un ,,îmi pare rău" și pleacă. Pleacă pur și simplu din cameră fără ca măcar să privească în urmă. Mă las pe vine, dar nu încep să plâng cum voiam inițial, ci aștept ca Grek să se trezească. I-am spus doar că sunt bine și nu știu unde a plecat Alexander, iar el s-a dus pe urmele verișorului său. Spune că ceva nu e în regulă cu el și trebuie să își dea seama ce s-a întâmplat în ultimele zile. Și eu aș vrea să știu același lucru. Vreau să știu când Alex a încetat să mă mai iubească sau de ce nu mi-a spus până acum. Mi-am făcut speranțe deșarte, totul a fost doar o minciună.

-Ești bine? O întreb pe Amara după ce ea își deschide ochii.

Am avut timp să îmi curăț rana de la gât, iar acum doar încep să vorbesc cu singura persoană ce a rămas aici cu mine.

-Da, unde s-a dus Alex? Întreabă ea.

-M-a mușcat și a plecat, spun eu.

Amara și-a exprimat apoi uimirea, repetând că nu avea habar că Alexander și-a pierdut interesul pentru mine. Se pare că nu a dat nimic de bănuit acasă, cu toate că a devenit mult mai rece când mă aduceau pe mine în discuție.