Annabella (Volumul 1)

6.

Expresia feței lui Alexander nu s-a schimbat deloc de când a rostit fraza care mi-a tulburat judecata. Are aceeaşi privire hotărâtă cu care reuşeşte să mă intimideze, acelaşi chip lipsit de coşuri şi foloseşte aceeaşi încruntătură pe care a folosit-o ultima oară când ne-am văzut. Sau cine ştie, poate totul a fost un vis, iar acum este pentru prima oară când mă întâlnesc cu el de când am petrecut acel timp cu Louis. Totul mi se pare în dilemă acum şi, oricât de mult aş vrea să le pun toate cap la cap, tot nu pot înțelege de ce sora mea ar fi vrut să mă lovească şi de ce m-a dus tocmai la aceea străină pentru a mă reface. Suntem în secolul douăzeci şi unu, deci avem suficiente spitale şi oameni plătiți pentru a-ți acorda primul ajutor.

-Surpriza este mult prea mare, băigui în cele din urmă privind când la unul, când la celălalt cu neîncredere.

-Pe mine mă puteți scuza câteva momente scurte în care voi merge să iau o altă băutură?

Înghițind în sec şi aprobând uşor printr-o înclinare al capului, îi dau frâu liber lui Louis de a pleca şi rămân de una singură cu Alexander. Îi observ buzele arcuite într-un zâmbet mişcându-se, dar cu toate că mă încrunt pentru a descifra ce spune, tot ce aud în timpane este o şoaptă răguşită.

Annabella, Annabella...

-Annabella, mă asculți?

Îmi scutur uşor capul, apoi forțez un mic zâmbet.

-Scuză-mă, dar cred că am nevoie de o băutură rece acum.

Se încruntă şi îşi înclină capul în partea dreaptă. Arată de parcă ar încerca să îmi ghicească adevăratele intenții şi motivul pentru care vreau să stau cât mai departe de el. Adică nu vreau să stau departe de el şi nici nu încerc în vreun fel să îl evit, dar în acest moment sunt foarte confuză şi tot ce vreau şi simt să fac este să îmi distrag atenția de la ce s-a întâmplat între noi doi. Să scap de momentul tensionat pe care l-am trăit în aceea seară cu el şi respingerile constate pe care mi le-a oferit până acum.

M-am depărtat de el, deşi ştiu că privirea lui este încă pironită asupra mea, iar corpul nu i s-a miscat nici un centimetru din loc doar pentru că i-am întors eu spatele. Un fost coleg de clasă al Izabelei îmi face semn să mă apropii de el pe ringul de dans. Ține un pahar de unică folosință în mână dreaptă din care mai soarbe din când în când câte o gură. Nu îi ascult îndemnul, făcându-i semn spre masa pe care este aşezat sucul şi alte câteva sticle de whisky. Tipul a înțeles aluzia şi s-a apropiat de mine zâmbind cu gura până la urechi.

-Credeam că nu ajungi, îmi spune când ajunge în dreptul meu.

-Nu aş rata aniversarea surorii mele pentru nimic în lume.

-Vrei?

Indică spre sticla de whisky din mâinile sale. Clatin din cap în semn de negare şi îl privesc amuzată cum ia o gură din lichid fără să clipească. Mă răzgândesc rapid şi îmi torn într-un pahar aceeaşi băutură.

-Câți ani mai ai până să termini liceul?

-Doi, răspuns cu jumătate de gură. Tu câți ani ai până să termini facultatea?

-Zero, mă priveşte zâmbind.

Îmi înclin capul în partea dreaptă, privindu-l curioasă.

-Nu am mers la facultate, explică el dând peste cap un alt pahar de whisky. Dar tu să nu faci aceeaşi greşeală ca mine. Fără şcoală o să ajungi să speli maşinile bogătaşiilor ca mine în loc să stai liniştită într-un birou.

-Nu vreau să stau într-un birou plictisitor, strâmb din nas.  Vreau să mă plimb, să descopăr ceva nou, ceva nemaivăzut care să îmi schimbe cursul vieții.