More Than Survivors

Capitolul 12

-Academie-

Amândoi duceau o luptă crâncenă a săruturilor. Respirau din ce în ce mai greoi. La un moment dat se opriră, deoarece rămaseră fără aer. Gâfâiau de parcă alergaseră mai mulți kilometrii. Quinton se aproprie de Hix, sărutându-i gâtul şi lăsându-i un semn de toată frumusețea.
- Să ştie toți că eşti a mea! zise acesta apropriindu-se iar de aceasta.
Hixey îi muşcă buza de jos. După un moment atât de frumos, trebuiau să se indrepte în locul unde va avea loc ceremonia.
Se țineau amândoi de mână schimbând priviri seducătoare. Ai fi zis că sunt împreună de-o viață, atât de frumoşi erau. Şi emanau tuturor bucurie, pentru că într-un astfel de loc iubirea era un secret.
Ajunseseră chiar la țanc. Când Angela voia să le ureze bun venit noilor recruți.
- Bun venit, dragii mei! Sunt atât de mândră de voi! spuse aceasta cu un zâmbet pe față, vizibil plictisită. Ați ajuns aici prin luptă, curaj...
- Nu toți! țipă Hixey , conștientizând după că avea să se bage în încurcătură. Dar puțin îi păsa. Mai bine omorâtă decât să îndure o viață fără oamenii apropriați ei.
- Se pare că cineva este cam vorbăreț! spuse Angela vizibil iritată de spusele ei.
- Da, şi voi continua să fiu până prietenii mei vor revenii aici! spuse deja furioasă.
Dar nu mai apucă să zică nimic, deoarece simți o mână peste gura ei. Hixey fu trasă într-o debara. Era Conan.
- Ce vrei, Conan? țipă aceasta gata să îl ia la pumni pe fostul ei prieten.
- Ce vreau? Ce vreau? Este să te potoleşti, altfel o să îți pară rău! zise acesta încercând să îşi stăpânească nervii.
- Cam târziu ca să ne porți grijă...nu crezi? spuse gândindu-se la prietena sa.
- Niciodată nu e. Şi unde e Kindra? întrebă, conştientizând prea târziu cele spuse. Chipul entuziast îi pălise, iar ochii îi erau trişti. Era gata să verse o lacrimă.
- Din momentul ăsta eşti mort pentru mine, zise Hixey părăsind încăperea deja plină de sentimente triste şi regrete.
Trebuia să îşi caute prietenul, pentru că era sigur îngrijorat. Quinton era pe hol, pierdut şi derutat de cele întâmplate cu câteva minute înainte.
Când o văzu o luase în brațe. Era perfect. Băiatul care avea să fie lângă ea.
- Quinton, sunt bine! Nu trebuia să îți faci griji! zise aceasta apropriindu-şi buzele de ale lui. Erau prinşi amândoi într-un sărut sălbatic. Quinton îi cuprinse talia, vrând să coboare mai jos, dar îi fu ruşine. Hixey îi luase mâna şi i-o coborî încet. Auziseră nişte paşi. Se desprinseră imediat din sărut. Aveau buzele foarte roşii, iar semnele de pe gât erau destul de proeminente.
- De ăștia îmi sunteți! spuse Beatrix abținandu-se cu greu să râdă. Trebuie să ne asigurăm că au primit semnalul. Haideți în camera monitoarelor.
Porniră imediat fără să pună întrebări. Mergeau fără să scoată vreo vorbă, deoarece încercau să fie cât mai prudenți cu putință. Nu ştiau cine sau ce îi pândeşte după fiecare colț, aşa că mai bine se abțineau.
Hixey privea tablourile de pe pereti. Erau aşa ciudate. Fără legătură cu locul în care se aflau. Nici măcar un condor, care era emblema instituției. Nimic. Dar nu era singurul lucru la care se gândea fata. Dacă nu ar fi ajuns în sediu , iar apoi în Academie ar fi devenit cel mai probabil un profesor sau un doctor. Dar îşi descoperise vocația pentru maşinării şi tot felul de invenți care i-ar putea ajuta pe oameni în diferite domenii. Pe de altă parte, nu şi-ar fi pierdut sora şi prietenii. Nu ar fi căpătat nişte amintiri destul de neplăcute. Dar aşa a fost destinul. Nu regreta. Nu avea de ce. Fusese atât de cufundată în gânduri, încât nici nu observase că ajunseseră deja în fața uşii laboratorului.
- Dacă am fi prinşi aici, ce am păți? întrebă Quinton, spărgând liniştea mormântală.
- Probabil...am fi trimişi...ori acasă sau în Abis, zise Beatrix cufundată în treburile ei. Credeți că a ajuns informația la ei? zise ea stăpândindu-şi cu greu lacrimile fierbinți care erau gata să îi inunde obrajii îmbujorați.
În secunda următoare Hix îi oferi o îmbrățişare prietenească. Ştia cât suferă aşa că tristețea era cu un motiv. Totuşi tot nu înțelegea ce legătură avea Beatrix cu Mave. Fuseseră frați, prieteni...iubiți? Mii de răspunsuri şi întrebări i se învârteau fetei în cap.
- Hai să urmărim camera unde l-am văzut pe tipul ăla! spuse Hixey abătută. O parte din ea spunea că medicamentele erau la Kindra, în timp ce jumătatea cealaltă țipa faptul că erau foarte puține şanse. Totuşi era bucuroasă că făcuse un bine cuiva. Uitați! țipă ea , revărsându-şi lacrimile. Pe cameră erau Kindra , Ryker, tipul roşcat şi Pierce. Erau toți. Se bucurase atât de tare încât începu să plângă şi să strige de fericire. Văzuse cum toți îi mimaseră un mulțumesc , iar cei doi prieteni ai săi îi spuseră "te iubim".
- Ma bucur că ei sunt bine...spuse Beatrix tristă.
- Hei, hei! Sigur Kindra a văzut biletul. Acum ştie că şi Mave e în Abis. O cunosc, va face tot posibilul să îl găsească.
După aproape o oră petrecută în fața monitorului de întoarseră în cabinele lor. Hixey îl invitase pe Quinton să stea cu ea.
Se uita la băiat. Nu i se mai întâmplase. Chiar dacă nu vorbeau, zâmbeau sau se uitau unul la altul, Hix ştia că îl iubeşte. Era sigură. Doar că trebuia să o ştie şi el.
Se ridicase în picioare, apropriindu-se de acesta, luându-l în brațe şi şoptindu-i la ureche "Te iubesc!".
Chiar dacă Hixey se schimbase, încă mai avea latura aceea iubitoare care o făcea să se ataşeze de toata lumea, chiar din primele minute. Era fericită. După mult timp petrecut în acea lume, se simțea în sfârşit fericită.