More Than Survivors

Capitolul 26

Hixey terminase antrenamentele şi simți nevoia unui duş lung si revigorant, fară întreruperi. Fără alte drame care stăteau să iasă, fără tonuri iritante. Doar ea. Într-un moment de relaxare. Dându-şi drumul gândurilor.

Intrase în cabina de duş, deschizând robinetul lăsând picăturile de apă fierbinte să îi inunde corpul epuizat.
Închise ochii, fiind un moment prielnic de gândire, eliberând bătăi ale inimii ținute în frâu la animite momente.
Era destul de pierdută. Printre cuvinte, minciuni şi fraze fără sens. Viața ei devenise palpitantă, dar şi complicată. Momentele în care ar fi trebuit să lupte pentru viața ei se sfârşiseră, pentru o vreme, iar dramele adolesentine apăreau neîntârziate.

Se privi în oglindă pentru câteva minute. Crescuse, ieşise din micul ei cocon protejat de toate săgețile aruncate de ceilalți.
Îşi înfăşură prosopul alb în jurul corpului, ieşind cu apa şiroind.
Deschise dulapul din cameră pentru a-şi alege nişte haine, avea să stea puțin în cameră, în pat, la TV. Da...asta avea să facă.

Când vru să îşi ia hainele, simți o mână pe spate. Se întoarse cu confuză, iar inima i se opri. Trystan. Stătea lângă ea, privind-o copleşit de sentimente, obrajii fiindu-i roşii. Mâinile îi tremurau pe coapsa fetei, făcând-o pe aceasta să se ruşineze şi mai tare.

Băiatul o trase pe roşcată la pieptul lui, ținându-i prosopul cu o mână. Îşi lipi buzele cărnoase de ale ei, făcând-o să se dezechilibreze, sprijinindu-se de uşa dulapului masiv din spatele ei.
- Stop joc! rosti Trystan.

*

Bruneta stătea pe marginea patului, cu privirea ațintită spre podea. Simțea o oarecare arsură care nu îi dădu pace de la petrecere. O nesiguranță care o făcea să îşi piardă capul şi rațiunea pe care o mai deținea cu greu.

Ochii îi erau greoi şi simțea încet, încet cum se umpleau de lacrimi grele şi fierbinți. Picioarele şi mâinile îi erau reci, străvezi. Tremurânde.

Se întinse pe marginea patului, cu fața spre geamul imens care dădea în grădina Academiei. Privea cu ochii mici soarele care îi mângâiau obrajii roşii.
Lucruri şi fapte erau ascunse de ea, dar mereu reuşea să treacă peste ele, uneori ocolindu-le cât mai mult pe cele nesimnificative. Un joc de copii mici ar fi zis. Ar fi zis...

Ținea strând perna la piept, amintindu-şi de casă, de famile şi zâmbind ştiind că măcar nu suferă după dispariția ei. Atât de multe râsete şi zâmbete îi străbăteau mintea făcând-o să mai scape un chicot.

Închise ochii zâmbind. Acasă. Locul de unde nu ar fi plecat niciodată, dar curiozitatea o omora şi încă o făcea. Practic se autodistrugea, dar trebuia să vadă cum e viața ținută ascunsă de ochii lumii. Măcar să privească nu să participe la ea.

Îşi imagina cum stătea pe iarba verde, privind apusul, iar vântul răscolundu-i părul. Locul de unde nu ar mai fi plecat.

Ațipise imediat, dar îşi deschise ochii uşor când simți pătura acoperindu-i corpul. O mână înconjurand-o. O respirație fierbinte invadându-i trupul, încălzindu-l. O persoană ținând-o strâns la piept. Protejând-o cu toată voința.

Acasă. Era unde voia să se afle de mult timp. Siguranță. În sfârşit. Era unde trebuia să fie demult.

**

Toți stăteau la masă, aşteptând-o pe Kindra să se întoarcă din biroul Angelei cu răspunsul.
Aceasta îşi făcuse apariția cu privirea în pâmânt, ținându-şi mâinile la spate.

-Îmi pare rău, rosti ea...că mai avem doar trei zile să ne alegem hainele! țipă ea.
Toți se ridicară" ovaționând" Academia, dar o voce din boxe răsună în toată încăperea.