More Than Survivors

Capitolul 18

-Academie-

Le-au fost date jos eşarfele de pe față. Înaintea lor se întindea o ruină. Descrierea pe care au auzit-o înainte nu prea spunea adevărul. Probabil era doar pentru ai speria. Dacă locul semăna cu Abisul, înseamnă că Angela nu mai verificase o cameră demult, mult timp. Hixey se uita cu ochii mari la clădirile enorme care se înălțau deasupra capetelor prietenilor săi. Străzile erau "măturate" de un vânt rece, aspru care îi azvârliră fetei părul roşcat pe față. Acesta o făcuse să tremure, aşa că îşi închise fermoarul de la salopeta neagră pe care le-o oferiseră la sosire.

Oamenii care îi însoțiseră dispăruseră prin nişte tuburi. Işi luară ghiozdanele în spate şi înaitară încet pe stradă. Nici urmă de om, deocamdată. Sincer, Hixey nu se aştepta să calce într-un astfel de loc, odată ce a pus piciorul în Academie. Era puțin ciudat totuşi. Tot un fel de Abis. Tot probe. Supraveghetori. Lupte. Doar că ea deja avea un grup în spate, deci lucrurile erau aranjate pentru început la faza asta. Avea câțiva aşi în mânecă pentru început, dar trebuia să aibă grijă.
- Deci, care e ruta? Unde ne îndreptăm? zise Hixey analizându-le fețele puțin crispate.
- Mai întâi , mă gândesc că ar trebui să ne găsim un adăpost, zise Quinton atent la drum.
- Da, ar trebui ca pentru început să nu atragem atenția. Să stăm ascunşi. spuse Maggie așteptându-le răspunsurile celorlalți.
Aceştia încuvințară fără să comenteze. Asta trebuiau să facă. Până la prima probă măcar. Dacă aveau să supravițuiască vor câştiga respect şi poate tema celorlalți. Prea multe speranțe.

Mergeau fară să vorbească. Priveau în jur. Greu de crezut că există şi oameni din Academie, la fel ca ei, care au sânge în vene şi au curaj să facă ceva interzis. Majoritatea sunt ca nişte maşinării proiectate să nu încalce şi să urmeze cu frică regulile impuse de Angela.

Hixey tot căuta cu privirea recruți. Case. Indicii care i-ar putea ghida către un loc mai ferit. De camere şi de ceilalți.
- Uitați! țipă aceasa pentru ai face atenți pe ceilalți. Le făcuse semn către o casă care avea o "terasă" improvizată, din carton şi tablă. Era decentă pe afară. Arăta cel mai bine.
Hai să verificăm dacă e cineva. spuse şi o luă la pas.

Intrara pe uşa care stătea să cadă. Pereții erau murdari, se puteau observa urme de var şi tapet rupt. Mobilă veche şi mirositoare care era...ei bine praf. Paturi cu tăblie alcătuită din țevi. Doar ele arătau bine. În rest erau ziare, poze, rame, tablouri, covoare evident toate rupte şi distruse aruncate prin încăpere.

Îşi lăsaseră bagajele jos. Hixey urcă la etaj, în timp ce ceilalți căutau la parter.
Scările scârțâiau în ultimul hal. Puteai spune că erai într-un film de groaza. Adolescenți, oraş abandonat, casă ciudată. Mai aveau nevoie de un ucigaș pe urmele lor şi aveau tot tacâmul pregătit pentru primul film din serie.
Privea cu interes etajul. Un hol lung. Întunecat. Patru uşi închise, în spatele cărora se aflau probabil camere.
Tresărea la auzul zgomotului făcut de podea. Se aproprie de prima uşă. O deschise încet, iar zgomotul făcut de aceasta îi provocase mâncărimi pe şira spinării.

Dădu într-o cameră de...copii. Două paturi. Se mai puteau observa culorile, cu greu, dar dacă te apropriai le vedeai. Unul era de un roz şters, aproape inexistent. Celălalt albastru. O fată şi un băiat. Desene pe pereți. Doar bucățele. Cuburi din lemn cu numere şi litere şterse aruncate în colțurile camerei. Şi alte jucării distruse. Era şi un dulap. Dintr-un lemn mai dur. Rezistase el cât rezistase. Îl deschise şi căută ceva folositor. Se întinse să caute ceva pe raftul de sus. Simțise sub degete o foaie. Era lipită de lemn. O trase.
În maini avea un desen. Era făcut de unul dintre copii. Nu îl cercetă atât de atent, pentru că trebuia să caute şi alte indicii. Împăturise foaia si o băgase în buzunarul de la spate al pantalonilor.